Sunt mai mulți ani de când Charles Bukowski este printre autorii mei favoriți și, la fel, sunt mai mulți ani de când plănuiesc cu unul dintre traducătorii lui, Cristian Neagoe, să realizăm un dialog despre dificultatea sau complexitatea muncii de a-l traduce pe Bukowski în limba română. Am reușit în cele din urmă zilele acestea, cu prilejul apariției unei noi traduceri la Editura Polirom, respectiv a volumului „Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul”.
– Cine este Cristian Neagoe și cât de mult îi aparține titulatura de „traducător”? Este această titulatură una full-time sau part-time?
Salut, Jovi! Nu știu nici eu prea bine cine este Cristian Neagoe. Tot încerc să aflu, dar se tot schimbă. E un tip pasionat de literatură care a terminat filosofia și a lucrat multă vreme în comunicare culturală. În momentul ăsta lucrează la Greenpeace pentru a da voce naturii și a nu mai permite distrugerea ei, fiindcă găsește că e cel mai important lucru pe care-l poate face cu ce știe. Deși a tradus vreo 5 cărți până acum, nu și-ar spune „traducător”, fiindcă n-are nici patalama, nici nu face asta decât în timpul liber, când îl mai pasionează câte o carte pe care o propune unei edituri. I-ar plăcea să se scufunde mai mult în mintea unor autori care-i plac, dar n-ar putea trăi din asta. Un traducător de carte câștigă pe oră de 3 ori mai puțin decât un taximetrist sau un livrator pe bicicletă. Cei care traduc literatură full-time în România sunt adevărați eroi necunoscuți.
– Cât de greu este să traduci un scriitor așa de ”dur” în limbaj precum Bukowski? Știi, de altfel, că cititorii din toată lumea se poziționează diferit față de Charles Bukowski, unii îl iubesc la nebunie, alții îl antipatizează profund…
Acest love-hate relationship e valabil și în România. Am întâlnit mulți cititori care strâmbă din nas când vine vorba de Bukowski. Din varii motive, nu doar din pricina felului frust în care își alege cuvintele: unii îl văd misogin și mârlan, altora li se pare că nu e suficient de complex sau de poetic, alții consideră că e exagerat de popular, ceea ce trebuie să însemne că e pe gustul prostimii. Cert e că, de niște decenii bune, cărțile lui sunt constant în topul celor mai furate titluri din librării, ceea ce sunt convins că l-ar amuza. Iar primul tiraj din „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul”, cea mai recentă traducere de-ale mele din Bukowski, s-a epuizat în primele săptămâni de la apariția în România, mi-a spus editorul.
Nu găsesc că-i greu să-l traduc pe Bukowski și limbajul lui „dur”, rezonează cu propria mea viziune despre lume. Mai greu e să găsesc argoul și expresiile potrivite în română — în cazul meu trecute prin școala cartierului Pantelimon. Am avut dintotdeauna o problemă cu pudibonderia traducerilor în română, care încearcă să îndulcească și să niveleze orice stil ieșit din normele bunei cuviințe la un limbaj cuminte sau desuet. E de-a dreptul penibil să dai peste verbul „a regula” când vine vorba de actul sexual, de pildă. Ce e așa greșit cu „a fute”? De ce să înlocuim peste tot „pizdă” cu „fofoloancă” (wtf?!) sau „căcat” cu „rahat”? Știu că profilul cititorului clasic este unul care se ferește de cuvinte umede, dar hai să ni le asumăm odată, cu siguranță vom ajunge mai aproape de experiența textului original.
– Din câte știu, prima ta traducere din Bukowski a fost „Dragoste la 17,50 $”, apărută la Editura Polirom în 2016. Aceasta a fost prima ta întâlnire cu autorul american sau îl citisei și înainte? Citisei celelalte traduceri din Bukowski de la Polirom?
M-am întâlnit cu Bukowski în primul an de facultate, la recomandarea prietenului meu Constantin Vică. Era vorba de „Femei”, în traducerea lui Florin Șlapac, cred că prima carte de Bukowski apărută în română. A fost o apariție-eveniment, o introducere în cultura română a unui autor-cult, mulți dintre prietenii mei pasionați de cărți vorbeau despre ea, la vremea aceea a reprezentat o gură de aer proaspăt în peisajul cam prăfuit al traducerilor românești. Bineînțeles că am ras apoi tot ce am găsit de Bukowski prin librării, cu atât mai mult cu cât mă angajasem librar la Cărturești. Când am ajuns să lucrez la ICR New York, din primii bani mi-am luat tot ce publicase Black Sparrow Press din el, editura care l-a scos pe Bukowski din munca abrutizantă de la poștă și i-a dat un salariu lunar ca să scrie. Le-am citit pe toate înainte să mă apuc de tradus — proză și poezie, romane și jurnale. Iar înainte de a traduce „South of No North” (apărută în română, la alegerea editurii, sub titlul „Dragoste la 17,50 $”) am avut o perioadă în care traduceam zilnic pe Facebook câte o poezie din multele volume publicate de Bukowski. Mă făcea să mă simt mai bine într-o perioadă în care mă simțeam destul de rău.
– Cine a avut ideea să fie publicat chiar acel volum de povestiri și nu altul și cum a apărut ideea de a-l traduce tu pe Bukowski, el având mai mulți traducători, de-a lungul timpului, la Editura Polirom?
A fost propunerea mea către editura Polirom, iar Bogdan-Alexandru Stănescu a fost de acord să mi-o dea pe mână. La fel s-a întâmplat și cu „Căpitanul…”, de data asta cu Dan Croitoru ca director editorial. Nu prea sar editurile pe mine cu propuneri de traduceri, mai degrabă mă îndrept eu către ele și le zic că mi-ar plăcea să traduc o carte. De obicei, după ce o răsfoiesc și află mai multe despre ea, despre mine, editorii nu zic nu. Știu că Bukowski are mai mulți traducători în română, printre care Domnica Drumea, Dan Sociu și Sorin Gherguț, pe care îi apreciez mult, dar omul a publicat peste 60 de cărți în timpul vieții și încă câteva zeci au apărut postum, ba tot mai apar pe măsură ce sunt descoperite manuscrise din miile de poeme și proze scrise de acest autor extrem de prolific, așa că e suficient de lucru pentru toată lumea, în cazul în care cineva în România chiar ar vrea să-i publice opera completă.
– Vorbind tot despre acel volum: alegerea povestirilor ți-a aparținut sau a fost o traducere integrală a volumului ”South of No North”? Îți aparține ideea titlului, care a luat numele unei proze din volum, și a subtitlului – ”Povești despre viața din groapă”?
E traducerea integrală a volumului „South of No North”, iar subtitlul e conform cu originalul, nu e inventat de mine, nu mi-aș permite. Titlul a fost ales de editură mai degrabă din considerente de marketing — „La sud de niciun nord” sună cam dubios în română, în schimb dragostea și banii vând. Nu am fost inițial de acord cu a trece peste dorința autorului, dar am respectat decizia unor oameni mai pricepuți ca mine. Și probabil au avut dreptate: antologiile de povestiri nu se vând bine, în schimb aceea a fost bestseller pe piața românească. Dintr-o eroare de tehnoredactare din partea mea (am trimis povestirile una câte una către editură în loc să le adun într-un singur document), ediția în română a „South of No North” amestecă ordinea povestirilor din original. Poate că Polirom va remedia asta la următoarele ediții. Oricum, prozele din ea sunt de sine stătătoare, ordinea în care le citești contează prea puțin.
– Dacă mă uit pe profilul tău de pe Goodreads, l-ai tradus pe Bukowski după ce anterior ai tradus, printre altele, „Maus”, de Art Spiegelman, și „Biblia de neon”, de John Kennedy Toole. Cum a fost trecerea de la Maus, de exemplu, la Bukowski?
Am tradus „Maus” plângând, în timp ce cu Bukowski râd în hohote. La fel ca în cazul cărților lui Charles Bukowski, eu am fost cel care s-a îndreptat către editori (Denisa Comănescu în cazul lui J.K. Toole, Laura Albulescu în cazul lui Art Spiegelman) și le-am zis: „Vreau să traduc cartea asta! E foarte importantă pentru mine. Îmi dați voie?”. Nu traduc decât autori pe care îi ador, așa că nu e vorba de vreo trecere bruscă de la unul la altul, ci de pură pasiune și de sentimentul că e de datoria mea să aduc anumite cărți mai aproape de cititorul român. M-aș bucura să am mai mult timp pentru asta, mi se pare un mod bun de a da sens petrecerii vieții.
– Și a venit ”Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul”, o suită de însemnări din jurnalul ultimilor ani de viață ai lui Charles Bukowski, carte ce a apărut inițial în 1998. Traducerea românească respectă ediția americană și cum a ajuns să îți fie propus un nou volum Bukowski?
Din nou, nu mi-a fost propus. L-am sunat într-o zi pe Dan Croitoru, cu care am fost coleg la ICR și ale cărui alegeri editoriale, precum și traduceri, le apreciez major, și l-am rugat să arunce o privire peste o carte care mi-a rămas puternic înfiptă în minte. Mi-a dat un semn câteva săptămâni mai târziu și mi-a zis ceva de genul: „OK, tradu-o. Cât timp îți ia?”. Am terminat „Căpitanul…” la sfârșit de 2021, dar abia recent i-a venit rândul în programul editorial al Polirom. Față de ediția originală lipsește, din păcate, un element important: ilustrațiile lui Robert Crumb, un monstru sacru al benzilor desenate alternative americane. Din nou, a fost alegerea editurii, dar dacă mă întrebi pe mine, colaborarea dintre acești doi mari artiști ar fi meritat respectată și în ediția românească. Poate cândva, în viitor, cartea va fi reîntregită, mai ales dacă are succes de public.
– A apărut până acum o ediție „completă” a jurnalelor lui Bukowski? Și, dacă da, când crezi că va apărea și în ediție românească?
Cred că e foarte dificil să aduni o ediție completă a jurnalelor lui Bukowski, din simplul motiv ca a avut o viață extrem de dezordonată. Cu băutele, bătăile, futaiurile și mutările lui dintr-o chirie în alta, Bukowski a pierdut valize de poeme și proze, sute de pagini de însemnări, unele dintre ele scrise pe șervețele sau hârtie igienică, altele direct pe pereți. Omul era un scriitor compulsiv, nu cred că vom avea vreodată o viziune completă a tot ce a scris. Pur și simplu nu se putea opri din a pune cuvântul jos nici în cele mai întunecate, haotice și dezastruoase momente ale vieții sale, chiar dacă mai nimeni nu voia să îi accepte textele spre publicare. Probabil că asta l-a ținut în viață.
– Nu știu dacă am dreptate, dar mi s-a părut că volumul „Căpitanul…” ne aduce în prim plan un Bukowski mai liniștit. Băutura și femeile sunt undeva în secundar, iar în centru sunt cursele de cai și condiția de scriitor. Îmbătrânise sau obosise Bukowski?
În „Căpitanul…” îl întâlnim pe Bukowski la finalul vieții sale, când se așezase la casa lui cu soția sa Linda și computerul Macintosh pe care ea i-l dăruise. Ajunsese, în sfârșit, să trăiască bine din propriile scrieri. Cărțile lui se vindeau în sute de mii de exemplare, Hollywood-ul făcea filme după ele, televiziunile îl curtau pentru seriale bazate pe viața și personajul lui, trupe rock îl omagiau în concerte, avea piscină și jacuzzi, avea faimă și bani. Cu toate astea, era perfect conștient de iluzie și lupta din răsputeri să nu-și vândă sufletul. Impresia asta generalizată că scrierile lui Bukowski sunt toate despre băutură și femei e un clișeu eronat. Bukowski scrie în primul rând despre suferință și supraviețuire, despre posibilitatea de a ieși din groapă prin cuvânt.
– Cum vezi că este perceput Charles Bukowski în spațiul literar românesc, mai ales în rândul cititorilor români?
Cred că am răspuns mai sus la întrebarea asta. Nu am acces la date și nu vreau să-mi dau cu părerea fără un sondaj serios de opinie, dar cred că cititorii români au nevoie de un autor ca Bukowski. Mie, cel puțin, mi-a deschis multe ferestre, mi-a dărâmat destule bariere și m-a scos din stări depresive. E un autor care transmite vitalitate din cele mai negre colțuri ale existenței umane. Dacă ai de gând să te sinucizi, recomand să-l citești mai întâi pe Bukowski. Și să ceri ajutor specializat.
– Spre deosebire de traducătorii de film, care trebuie cumva să ascundă expresiile licențioase, în literatură este liber la transpunerea directă a operelor literare, în ceea ce privește traducerea. Ți-a fost greu să treci de la literatură la film, cum ai aborda traducerea ”cuminte” a finalului din „Căpitanul…” care spune „Du-te, mă, în pula mea! Nici Tolstoi nu-mi place”?
Dacă nu mi-ar fi permis să folosesc toate cuvintele limbii române, inclusiv pe cele umede sau încărcate de profanitate, nu aș accepta să traduc. Nici filme, nici cărți.
– Mai ai în vedere, în viitorul apropiat, vreo traducere din Bukowski? La ce traducere literară mai lucrezi sau la ce traducere literară speri să lucrezi?
Da, chiar am propus o nouă traducere la Polirom: „Matematica respirației și a căii”, o antologie de însemnări, scrisori, desene și draci de-ai lui Bukowski despre scris și scriitori. Încă aștept un răspuns, sper să mă cufund curând în ea, e o călătorie fascinantă în încercările neobosite ale lui Bukowski de a ajunge să fie publicat, în prieteniile și flirturile lui cu diverse editoare și editori. Îl descoperi mai uman, mai hustler, mai bârfitor și mai vulnerabil decât se prezintă în romane și în povestiri.
Și mai voiam să traduc „Avortul” lui Richard Brautigan, vorbisem cu Cosmin Perța despre cartea asta pentru colecția “Ficțiune fără frontiere” de la editura Paralela 45 (o selecție minunată de literatură contemporană), dar între timp au luat-o razna lucrurile și cred (sper) că acum e în grija lui Claudiu Komartin.
–Mulțumesc!
(Sublinierile îmi aparțin. Fotografii din colecția personală a lui Cristian Neagoe, Polirom.ro.)
