Vă spuneam zilele trecute că Editura Hyperliteratura pregătește debutul în proză al scriitoarei Oana David, romanul Între două fronturi și a început campania crowdfunding pe platforma Sprijina.ro, pentru ca acest volum să fie publicat în curând. Dincolo de sinopsis și de o biografie minimă a autoarei, am fost curioși cine este Oana David, cum s-a pregătit ea pentru debut și ce aduce nou acest volum în peisajul literaturii române contemporane.
A ieșit acest interviu, pe care vă invităm să-l citiți. Și apoi să citiți și cartea:
-Cine este Oana David?
Oana David este cineva care iubește literatura. Un mare cititor, un mare pasionat de citit și de cumpărat cărți și, în același timp, cineva care scrie. Iar pe toate le face dintr-o mare, mare pasiune. Restul lucrurilor sunt prea puțin interesante.
-Cum s-a îndrăgostit Oana David de literatură? Dar de scris?
Ah, cât de bine știu răspunsul la întrebarea asta: m-am îndrăgostit iremediabil de literatură și de scris în clasa a 5-a sau a 6-a, când am citit pentru prima oară „Pe aripile vântului.” Am luat-o de pe o masă din biblioteca școlii, fără să știu despre ce era vorba, că m-a atras foarte tare coperta și era cât pe ce să n-o mai dau înapoi. Vă dați seama că a trebuit să o recitesc mai târziu, la vârste diferite, ca s-o înțeleg cu adevărat, dar sentimentul de atunci a rămas. Probabil tot de la „Pe aripile vântului” se trage și faptul că romance-ul istoric a fost și rămâne genul meu preferat.
-De ce debutezi acum, cum ai luat această decizie?
Am trăit povestea aceasta de iubire, atmosfera, finalul, am fost foarte implicată în ele și, așadar, am vrut să le împărtășesc. Le-am perceput tot timpul ca pe ceva viu, dar exterior mie, n-am fost nicio clipă autorul lor, abia acum sunt, personajele au trăit tot timpul pentru mine, am plâns (literalmente) pentru ele și m-am chinuit să le spun povestea cât mai „adevărat” posibil. Mi-am dat seama, după mai bine de trei ani, că scrisesem cartea pe care aș fi voit eu înainte s-o citesc. Așa că, de ce nu? Plus că, la un moment dat, au apărut niște oameni în peisaj, cititori, care mi-au dat un feedback pozitiv complet neașteptat. O sumă de situații fericite.
-Cum te-ai îndreptat spre Editura Hyperliteratura?
Întâmplarea, șansa, impulsul de moment. Știam foarte bine că Hyperliteratura nu prea publică debutanți, ci doar autori cunoscuți, totuși am zis că, hai, cine știe, le plac romanele istorice și tocmai publicaseră un altul. Am scris un mail de un rând, nici nu-mi amintesc dacă m-am semnat sau nu, am atașat manuscrisul și synopsis-ul și am apăsat send, înainte să apuc să mă răzgândesc. Iar Andrei mi-a răspuns după vreo trei ore, cine sunteți, îmi place, lăsați-mi niște timp să citesc. Vă dați seama ce șoc pentru mine, să-mi răspundă un editor după trei ore, noroc că am inimă de aviator, precum personajul meu, că altfel…
-Care este povestea din spatele romanului ”Între două fronturi”: când ai început scrierea lui, cât a durat concepția, cum ai ”gândit” titlul acestuia?
A durat ceva să-l scriu, mai mult de trei ani. Trei ani intenși, de muncă asiduă, cu pauze puține. Asta fără procesul de documentare, care a început mai înainte și care era cât pe ce să mă facă să renunț. Mi-era teamă ca nu cumva să mă bag în ceva prea mare pentru mine. N-am renunțat, e dificil să te lupți cu nevoia de a spune o poveste; până n-o spui, nu ți-e bine. Iar apoi, după ce romanul a intrat în programul editorial de la Hyperliteratura, am mai lucrat încă vreo 6 luni la redactare, împreună cu domnul Florin Iaru. Am fost atât de prinsă de poveste încât, la un moment dat, nu râdeți, am urmat și un curs de germană pentru începători – eu sunt de formație pe franceză –, ca să învăț un minim necesar pentru „culoare” și atmosferă, cum se conjugă un verb, cum se formează o propoziție, dintr-astea. Acum, când să zicem că m-am eliberat oarecum de poveste, mă apucă râsul când mă gândesc la asta și-mi zic, „Doamne, ce nebună am fost, ce-o fi fost în capul meu”, dar ce e curios e că atunci mi se părea cel mai normal lucru de făcut într-o asemenea situație. Sper numai că pe viitor nu mi-o da prin cap vreo poveste de prin Rusia țaristă, că aia mi-ar mai lipsi.
Cât despre titlu, a fost multă vreme altul. Dar nu l-am simțit niciodată ca fiind cel potrivit. Așa că, vreme de vreo două luni, am tot făcut brainstorming pe subiect și nimic. Evident, l-am găsit apoi în 2 secunde, când mă încheiam la sandale, ca să mă duc în oraș, și am știut imediat că era perfect. La o adică, exact despre asta este romanul meu, despre poveștile mici și neștiute ce s-ar fi putut desfășura în culise, în timp ce România s-a aflat și ea în mijlocul poveștii celei mari, dintre cele două fronturi.
-”Între două fronturi” este o ficțiune istorică. Cum a decurs documentarea pentru acest roman? Cât ai împrumutat din realitate pentru a creiona personajele tale?
Într-adevăr, este ficțiune, dar se petrece pe fundal real. Am ținut în mod deosebit la adevărul istoric, chit că, în multe cazuri, nu mi-a convenit deloc care este de fapt acesta. Deși acțiunea și personajele principale sunt ficționale, pe parcursul acțiunii își fac apariția și câteva personaje reale – pe fundal și doar episodic –, creionate așa cum le-am studiat eu și am crezut că au fost într-adevăr: Hermann Göring, Manfred von Killinger (ambasadorul celui de-al Treilea Reich în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), Hanna Reitsch (cel mai cunoscut pilot-femeie al Germaniei naziste) etc. și sunt pomenite sau apar, în umbră, multe alte personaje care au făcut, la momentul respectiv, istoria: Regele Mihai, Martha Bibescu, Mareșalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu etc. Însă, repet, ei reprezintă numai fundalul real al unei povești ficționale, care însă ar fi putut fi oricând adevărată și noi doar să nu fi știut.
-Este importantă și perspectiva feministă în acest volum, scris la persoana întâi?
Eu zic că este. Cu atât mai mult cu cât vorbim de un roman plasat într-o epocă în care femeia, indiferent de categoria socială din care făcea parte, avea un alt statut decât cel al bărbatului. Mi-am luat libertatea să-mi imaginez niște femei cu spirite și voci puternice, care, în ciuda aparențelor și a convențiilor inerente epocii, și-au tras „pantalonii” pe ele și, la vremuri grele, au făcut fără teamă ceea ce trebuiau să facă.
-Romanele din zona nazism-Holocaust-Hitler-interbelic-război au prins la public foarte mult în ultimii ani. Este un subiect pe care ți l-ai impus? Țintești un succes comercial?
Nu știu dacă mi l-am impus, nu-mi dau seama, dar da, fiind genul de literatură pe care eu îl prefer, mi-am dorit foarte mult să citesc un roman de acest tip, însă autohton. Să se întâmple în România și să ofere o perspectivă a noastră proprie, în calitate de foști aliați ai Germaniei naziste. Nu l-am găsit, ficțiunea plasată în cel de-al Doilea Război Mondial – care să ofere adevărul istoric, bineînțeles, nu de alt tip – este rara avis la noi, așa că m-am gândit să-l scriu eu. Cât despre un succes comercial, îmi doresc doar ca romanul să fie citit și să placă. Nici măcar să public n-am țintit vreo clipă în cei trei ani cât am scris la el, ci doar să spun povestea, așa cum am avut-o atât de obsedant înaintea ochilor. Ce va fi mai încolo, vom vedea.
-Atinge volumul tău și subiectul Holocaustului, al situației evreilor din România?
Romanul meu este povestea unei iubiri imposibile, scrisă la persoana I, ca un jurnal, și este despre dragoste, trădare și dacă poți sau nu să te mai vindeci vreodată de ele. Nazismul, Holocaustul, războiul, schimbarea hărții Europei și instalarea comunismului reprezintă fundalul toxic care se dezvăluie încet-încet din spatele poveștii, așa cum mi-am imaginat eu că ar fi percepute de cineva care s-a aflat chiar în mijlocul lor.
-Care este relația ta cu istoria? Am citit că ai studiat Limbi străine, Jurnalism, acum Litere. Te-ai îndrepta și spre studii de istorie dacă acest roman va avea succes și vei dori să te îndrepți și spre alte universuri temporale?
De istorie mă „agăț” din punct de vedere literar. Mă fascinează decorul istoric în literatură și consider că, dacă e bine lucrat, el pune în scenă personajele ca nimic altceva. De aceea m-am și „luptat” atât de tare cu partea de documentare. Din nefericire, lumea a cunoscut vremuri care au dus spiritul uman la extrem, dar din amintirea lor s-au cernut cele mai tumultoase și intense povești. Adevărate și ficționale în aceeași măsură.
-Cât de importantă este abordarea editurii în privința susținerii publicării cărții de către viitorii cititori?
Cred că este important ca un autor și o carte să fie vizibile înainte de apariția lor. Și cred că este la fel de important pentru cititorul pasionat să facă parte din echipa care „dă naștere” unei cărți. Legătura cu cartea respectivă devine intimă și personală. Am participat și eu la campanii de crowdfunding, nu doar pe literatură, și e minunat.
-De ce ar trebui să citească pasionatul de literatură română acest volum?
Pentru că mie, un pasionat de literatură română, îmi place să cred că este despre o epocă despre care nu prea s-a scris la noi. S-ar putea să aducă într-adevăr ceva nou. Sau uitat. Pentru că este o poveste pe care n-a mai spus-o încă nimeni. Că este sau nu așa, rămâne la latitudinea dumneavoastră.
-Mulțumim, Oana!
(Sublinierile ne aparțin. Fotografiile provin de pe pagina de facebook a autoarei și de pe Hyperliteratura.ro)
