„Doi mesteceni și o furnică ce le citește povești. Un gândac de Colorado care adoră să mănânce continuu cartofi prăjiți. Și, într-o pădure întunecată, șapte vampiri care nu aveau curent electric ca să se uite la Vocea României, așa că și-au făcut ei un concurs propriu intitulat Vocea Vampirilor. Mestecenii se tem de vampiri, iar vampirii nu pot ieși din pădure pentru că au rămas cu o singură pereche de chiloți pe care o poartă cu rândul. De ce? Cei mai mici dintre noi vor sigur să asculte motivul și continuarea poveștii… Ilustrații nemaipomenite, o poveste extrem de amuzantă, un volum și mai simpatic decât cel anterior.”
Cele câteva cuvinte pe care le-am spus despre „Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi”, cel mai recent volum pentru cei mici semnat de Augustin Cupșa și apărut la Humanitas Junior. L-am lăsat pe autor să ne povestească și mai multe despre acest volum:
– Te cunoșteam mai ales din postura de prozator, ți-am citit cărțile precedente, am scris despre ele. Acum te regăsesc și în calitate de scriitor pentru copii. Cum a venit acest viraj spre literatura pentru cei mici?
Literatura pentru copii vine chiar de la copii, mai exact de la Ioana, fetița mea, care a ajuns la vârsta poveștilor de culcare. Prin ea am (re)descoperit universul copilăriei, am început să ne distrăm împreună și să scornim tot felul de personaje și de situații. Iar eu, având experiența de scriitor, le-am pus într-o formă legată și complexă, astfel încât au devenit chiar cărți. Cu ajutorul minunat al editoarei Iustina Croitoru și ilustratoarei Andreea Dobreci. (Iar de când a venit și Otilia Solomon în echipă, energia și creativitatea au crescut înzecit.)
– Titlul celui de-al doilea volum pentru copii – „Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloţi” – este vădit catchy, asta ți-ai propus? Crezi că un titlu ca acesta stârnește mai mult dorința copiilor de a citi cartea?
Poate titlul primei cărți „Două furnici și un elefant. De la un capăt al lumii la celălalt” e prea puțin catchy pentru ce se întâmplă în carte. Nu e totuși o compensație. Titlurile vin înainte să termin cartea și înseamnă că personajele și relația esențială dintre ele sunt cristalizate. Nu mă gândesc anume ce titlu să pun pe copertă, dar, așa cum a remarcat mai multă lume, cărțile mele de copii au titluri lungi, iar personajele vorbesc frecvent despre ce le-ar plăcea să mănânce.
– A fost firească trecerea de la volumul precedent – „Două furnici și un elefant” – la acesta? Ești pasionat de furnici care joacă un rol important, chiar central, în ambele volume? 🙂
Furnicile personaj sunt amuzante pentru că sunt guralive, se supără din te miri ce și apoi caută să se împace. Nu știu care sunt în realitatea trăsăturile acestor insecte, în afară de faptul că sunt gregare ca mai toate insectele. Altfel furnicile, pare se, i-au preocupat pe oameni dintotdeauna, oricând găsești funny facts despre ele – că pot să-și care de 50 de ori greutatea corpului sau că adorm cam de 250 de ori pe zi și se trezesc după un minut. Apoi mai sunt tot felul de bancuri și de situații comice bazate pe faptul că sunt atât de mici. Plus fabulele despre hărnicia lor. Plus obsesia lui Dali pentru furnici, pe care l-am introdus și în carte. Cred că e destul de greu să aduci ceva nou în această temă foarte populată, dar se pare că am reușit cu ajutorul unui elefant…
– Cum a decurs colaborarea cu ilustratoarea Andreea Dobreci pentru cele două cărți pentru cei mici?
Pe Andreea am cunoscut-o prin Iustina Croitoru, am vorbit destul de puțin, îmi dau seama, și ne-am aliniat frecvențele foarte repede. Mi-am dat seama de potriveală când am văzut prima dată schița celor 2 furnici. Dar Andreea face lucruri mai mult decât ilustrarea inspirată a personajelor, cromatica și contextul, detaliile strecurate în colțurile paginilor sau discret, la sfârșitul cărții, racordurile de stil și corespondențele imagine – text arată că e o ilustratoare complexă și tare talentată. La vampiri am vrut să aducem atmosfera din cărțile de povești rusești, din copilărie, cu mesteceni și toamne ruginii, peste care să punem un touch de kitch și cromatică stridentă acolo unde apar vampirii. De aceea și avem indigo-ul care are un contrast cu bun cu galbenul cocenilor de porumb.
– În primul volum, fiica ta este (aproape) coautoare, în cel de-al doilea nu mai este menționată. Ce rol are fetița ta în zămislirea acestor volume?
Cele două cărți au istorii și ritmuri diferite, surse de inspirație și scopuri diferite. În timp ce la prima am lucrat la cele șase capitole, fiecare cât o poveste bună de publicat individual, mai multe luni, cu întreruperi și reveniri, am asamblat istorioare și personaje pe care le-a inventat chiar Ioana, cea de-a doua a fost scrisă aproape pe nerăsuflate în timp ce scriam alte proiecte. De data aceasta Ioana apare pe coperta 4, ca sursă emoțională a subiectului.
– Ce rol a avut frica celor mici față de vampiri în scrierea acestui volum? Chiar le e teamă copiilor de vampiri?
Am mai întrebat pe la clase sau unde am făcut ateliere. Băieții spun că nu. Unele fete spun că da. Altfel e greu să deosebești la copil frica de faptul că îi detestă pe vampiri pentru că sug sânge sau că pur și simplu îi displac fizic. Uneori ai întreaga paletă de nuanțe, alteori senzațiile sunt amestecate într-un bulgăre de respingere. Oricum ar fi, se pare că funcționează. Frica de vampiri poate fi un pretext pentru o poveste. Sau măcar pentru o stare distractivă.
– Chiar știu cei mici de Vocea României de ai introdus-o în poveste?
Se pare că știu chiar mai multe decât știam eu… eu știam de Vocea Franței, dar a trebuit să-mi fac un update pe ProTv despre cum stau lucrurile în România.
– Ai făcut în text câteva paranteze în care ai introdus sfaturi pentru cei mici (cum ar fi cele cu chiloții introduși în frigider). Sunt acestea mai bine înțelese, apreciate sau urmate de copii atunci când sunt introduse într-o poveste?
Nu știu ce ascultă și urmează copii, nu e tocmai un scop al cărții, dar nu pot nici să nu le spun cum să scape de guma de pe un material dacă eu știu cum se face 😊. Uneori sfaturile sunt cât se poate de serioase, cum ar fi să nu se îndoape cu cartofi prăjiți sau să asculte o poveste seara, dar acestea se adresează la fel de mult părinților. Le-aș zici mai degrabă – reminder. Nu-mi place să-i dădăcesc pe nimeni.
– Cu ce gând pleacă la drum, „la scris”, un autor care-și dorește să scrie o carte pentru copii?
Nu cred că trebuie să îi dai mură în gură cititorului, nici copiilor, nici oamenilor mari. Realitatea nu e selecționată și purificată într-o eprubetă ca să nu îi provoace sau încurce pe copii. Nu ar trebui nici să îi înfunzi în referințe imposibile, dar e bine să fii cu un pas înaintea orizontului lor de cunoaștere ca să îi faci să avanseze prin întrebări. Iar când ceva îi nelămurește, foarte bine, părintele se oprește și îi explică despre ce e vorba.
– Cum pare viitorul pentru Augustin Cupșa – autorul de cărți pentru copii? Vei mai scrie pentru cei mici Urmează o nouă carte despre elefantul care se duce la Jocurile Olimpice? 🙂
Atât timp cât Ioana o să mai fie interesată de poveștile mele, o să mai scriu. Apoi continui doar cu literatura de oameni mari. Am mai scris recent o poveste amuzantă cu niște prăjituri, dar aceasta rămâne în cerc restrâns, e un fel de cadou pentru câteva persoane dragi care fac deserturi tare inventive la Cluj.
– Mulțumesc!
(Sublinierile ne aparțin. Photo credits autor: Dan Mărășescu)
