Simona Goșu (n. 1976) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română la Universitatea din București și un master de lingvistică aplicată și predarea limbii engleze. Este traducător și în 2016 a urmat un curs de scriere creativă, organizat de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în Iocan, Familia, Steaua și pe revistadepovestiri.ro. ”Fragil” este volumul său de debut. Despre acesta și nu numai am avut plăcerea să discutăm în interviul prilejuit de cea de-a IX-a ediție a FILIT.
– Anul acesta ai primit nominalizări la trei premii importante, Ziarul de Iași, Observator Cultural și Sofia Nădejde. La cel de-al doilea ai și castigat. Felicitări! Care au fost primele gânduri la aflarea acestor vești?
Ca debutant, am fost tare fericită și mai mult decât onorată. „Fragil” are patru nominalizări, inclusiv din partea Uniunii Scriitorilor din România. Pentru un volum de proză scurtă, pentru un debutant, este mare lucru și nu mă așteptam. Gândurile mele au fost un amestec de fericire, bucurie și surpriză și cumva aceste nominalizări mi-au dat speranță și încredere în ceea ce am scris. Iar prozele pe care le am deja scrise sau începute, după ce a apărut volumul, își vor găsi și ele locul, după ce mă voi liniști, după ce va trece această „gălăgie” cu premiile, cu pandemia.
Nominalizările au fost, așadar, chiar multe și binevenite și m-au făcut să prind curaj.
– Chiar se spunea ieri într-un eveniment de la FILIT 2021 că, pentru unii scriitori, pandemia a fost un moment foarte benefic din punct de vedere al scrisului.
Pe mine, sincer, m-a dărâmat. Ceea ce am scris a fost din ideile pe care le aveam deja, pentru că, pentru mine, pandemia a fost o mare provocare, zgomotul a fost continuu în casă și am scris prea puțin, chiar a fost greu.
– De ce ai ales proza scurtă pentru debut și cum a luat naștere volumul „Fragil”? Ai lăsat materiale scrise pe dinafară?
Am scris pur și simplu fără oprire din 2016, de când am făcut cursul de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu. Am scris foarte liber, foarte detașat, fără să mă gândesc ce-o să se întâmple cu aceste proză. Am scris proză scurtă pentru că, sincer, asta am învățat la curs. Cele mai multe cursuri de creative writing încep cu această specie literară și cred că e mult mai bine pentru un debutant, indiferent la ce vârstă debutează, să înceapă cu proză scurtă; pe lângă faptul că ai o bibliografie (toți clasicii americani etc.), îți dă o satisfacție că ai încheiat o proză, ai terminat ceva. Așa funcționează creierul uman: odată ce vezi că ai încheiat ceva și că primești și feed-back, îți dă putere să continui. Într-adevăr, eu scriam proză foarte scurtă, cum e „La ștrand” din volumul „Fragil”, dar pe măsură ce a trecut timpul, prozele se întindeau mult mai mult.
Așadar, am început cu proză scurtă în primul rând pentru că asta am făcut la cursul de scriere creativă, dar sunt, în același timp, și mare fan al acestui gen: eu citeam proză scurtă și înainte, și în facultate (Hemingway, Salinger, Truman Capote, Cheever etc., plus clasicii noștri, Caragiale, Eminescu). N-am primit niciodată acest gen ca fiind unul inferior, nu știu de unde provine această reținere din partea publicului cititor contemporan.
– Vei rămâne consecventă prozei scurte sau deja ai în sertar un roman în pregătire? Sau poezie?
Probabil voi merge tot pe proză, dar nu-mi dau seama în acest moment ce va fi. Am multe idei, îmi notez tot ce aud, recomandări de lectură, de autori.
De scris, prima oară scriu pe hârtie, cu creionul, când am o idee.
– Cum ai luat decizia de a participa la cursuri de creative writing? Care consideri că sunt punctele forte ale acestora?
Decizia am luat-o pentru că eu mă ocup de traduceri specializate, pe juridic, iar acest lucru a devenit foarte monoton la un moment dat. Iar participarea la cursuri a venit dintr-o dorință de a ieși din rutină, de a uita un pic de mine și de ceea ce fac. În orice caz, eu am scris numai de plăcere și ca o ieșire din obligațiile mele profesionale.
Am citit despre acest curs, m-am dus și mi-a plăcut foarte mult, a fost un câștig, mai ales din punct de vedere al lecturilor. În primul rând, am învățat cum să citesc literatură, am citit altfel, am văzut altfel, nu citeam înainte atât de atent, să fiu atentă la personaje, la atmosferă etc. I-am redescoperit pe scriitorii de proză scurtă și nu numai, am redescoperit scriitorii români de proză scurtă (Adriana Bittel, Răzvan Petrescu, Bogdan-Alexandru Stănescu).
– Care au fost sursele de inspirație la „Fragil”? Există persoane reale care te-au ajutat să modelezi unele personaje din volum?
Normal că sunt crâmpeie din realitate, pentru că așa se nasc personajele, din ce ai trăit tu, din ce vezi în jur și din imaginația ta. Toate acestea sunt amalgamate prin imaginație. Nu cred că poți să scrii numai din biografie, pentru că, la cursuri, când primeam teme, încercam să apelez la amintiri, dar nu îți iese: se simte când vrei să scrii exact cum s-a întâmplat, textul iese cumva înțepenit, artificial, contrafăcut; iar când începi să scrii, personajele își iau libertatea de a face ce trebuie ele să facă, chiar dacă ai vrea să le îndrumi spre un anumit final.
Așa s-au născut textele mele: din crâmpeie de oameni, din imaginație, din gândurile mele.
– Abordând în cea mai mare parte teme legate de copii, de problemele și temerile lor, de maternitate, dintre care multe scot cititorul din zona de confort, ai intenționat să tragi și un semnal de alarmă legat de acestea sau ai intenționat să încerci să-i determini pe cititori să reflecteze la ele?
Totul a fost inconștient, deși temele sunt probabil o obsesie a mea, o preocupare a mea. Dar nu a fost ceva programat, să-mi fi zis că trebuie să scriu despre tema asta cu copii, cu mame, cu maternitate, cu feminitate. Personajele mele sunt niște oameni care sunt puși în niște situații jenante ori dificile, delicate sau complicate și de multe ori în compania copiilor. Niște oameni nesiguri pe ei, care vor să se identifice cu ceva sau cu cineva, cu un grup. Și apar aceste chestii cu care ne confruntăm toți.
Dacă mi-aș fi propus să am o carte cu un mesaj, s-ar fi simțit, cititorul simte când vrei să-i servești ceva pe tavă, să-i faci morală, să-i dai modele, exemple. Cred că am scris foarte liber și fără să-mi propun să iasă o temă sau alta. De-abia acum îmi înțeleg și eu cartea și pot să-mi dau seama ce-am scris.
Probabil că maternitatea este o fixație a mea, o obsesie și naște mai multe întrebări: cum să devii părinte? Cum te schimbi în rolul de părinte? Cum conviețuiești cu copiii? Câtă atenție le dai? Cât le dai din timpul tău? Fără să vrei, cu toții ne confruntăm cu aceste întrebări.
– Povestește-ne puțin despre experiența Kiwi, cum ai fost cooptată în proiect și cum ai scris proza numită ”Sfânta Maria”, dacă ai observat diferențe de receptare a volumului ”Fragil” față de „Kiwi”.
Marius Chivu a avut ideea acestei antologii Kiwi, m-a anunțat și pe mine, iar eu aveam acest subiect care mă obseda, această chestie pe care am descoperit-o pe un site de parenting din America, despre mame care-și făceau destăinuiri despre experiențele lor de puericultură, de maternitate, de naștere. Am descoperit acolo niște detalii uluitoare, surprinzătoare, despre aceste experiențe și mi-am dat seama ce diferiți suntem și cât de diferit trecem cu toții prin niște experiențe umane, fiziologice și vechi de când lumea. Și mi-a atras atenția un comentariu al unei tipe care spunea că „I am blessed I became a mother in the age of Internet”. Mi-am dat seama ce noroc pe toată lumea că, indiferent cât de rău face acest Internet cu avalanșa de fake news, totuși ne leagă și ne face să conștientizăm multe lucruri. Și m-am gândit: „Ce-ar fi acum să scriu despre cum ar reacționa o tânără din România care devine mamă pe la începutul anilor 2000, când Internetul nu era la îndemâna tuturor, și s-ar confrunta cu experiență stranie, surprinzătoare, despre care nu ar avea curaj să discute cu nimeni? Ce ar face? Cum ar reacționa?” Și am scris această proză.
Am vrut să abordez un subiect tabu și am vrut să-l tratez cu umor. Aveam această idee, proza era finalizată și când a venit Marius Chivu cu invitație, am acceptat. Am primit feed-back bun de la el și nu numai de la el. Spre deosebire de „Fragil”, aici părerile au fost împărțite: am primit și laude de la oameni care au înțeles și procesul fiziologic prin care trecea tipa, dar și sfaturi, unii au spus că sunt dezamăgiți și că am tratat aceeași tematică.
Câte lecturi, atâtea păreri. Mă bucur că am scris acest text și nu am nici un regret.
– Te deranjează criticile, mai ales cele negative?
Nu mă deranjează, cu asta se ocupă critica literară. Nu prea au existat critici negative la „Fragil”, volumul a avut multe cronici în reviste literare și nu numai. Odată ce o carte intră în circuitul literar, ți-o asumi și trebuie să citești criticile și să înveți din acestea, obiectiv. Nu mă deranjează criticile, încerc să le înțeleg. Sunt un scriitor aflat la debut și încerc să învăț din orice, în orice meserie, orice profesionist adevărat ar trebui să învețe mereu.
Mă gândesc, desigur, la cât de pertinente sunt recomandările și, atâta vreme cât sfaturile sunt date constructiv și nu sunt în tușe îngroșate, mesajul ajunge la mine. Oricum, eu scriu ce știu eu indiferent de recomandări. N-am cum să scriu despre ce nu ce nu simt, despre ce nu mă preocupă, despre ceva ce nu mă face să pic pe gânduri, pentru că nu pot să scriu la comandă despre alte subiecte pe care poate eu nici nu le văd. Pentru că îmi dau seama că fiecare scriitor scrie despre ce „îl doare”, fiecare are niște zone de interes, niște zone de explorat. Așa că până când nu îmi consum aceste obsesii, aceste preocupări, nu voi scrie despre spioni, despre sfârșitul lumii sau despre alte subiecte.
Cred că „Fragil” are un anumit public, cred că în cartea mea nu s-ar regăsi doar mamele și femeile, nu este o carte feministă. În acest volum, am abordat și teme sociale, despre copiii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate, despre tema bullying, personajele sunt și tinere, și în vârstă, și corporatiști, și corporatiste, apar mai puțini bărbați, desigur, dar apar și ei. Cred că orice fel de cititor ar găsi în „Fragil” un text în care să se regăsească.
Am feedback-ul de la cititori că nu au rămas cu impresia că e o carte plină de copii, ci cu impresia că e vorba de natura umană, de firea umană, de experiențe pe care le trăim cu toții. Cum spuneam, câți cititori, atâtea păreri și atâtea lecturi. Fiecare dintre noi o citește în cheia lui, fiecare vede într-o carte altceva, pentru că suntem diferiți, venim cu așteptări diferite, cu background-uri diferite, cu educație diferită, din domenii diferite.
– E greu să scrii, ca femeie, despre un personaj bărbat? Sau e la fel de provocator ca atunci când scrii despre personaje feminine?
Am scris mai puțin din perspectiva unui bărbat. Eu am un narator la persoana a III-a obiectiv. De multe ori, nici nu apar gândurile personajelor și astfel nu e părtinitor, ține distanța și doar descrii situațiile și le lasă pe personaje să vorbească și să interacționeze. Dar întotdeauna, într-adevăr, mă concentrez asupra unui personaj, fie el copil, fie femeie, bărbat, adult sau bunică.
Dar nu cred că e greu, nu cred că ar trebui să fie greu; până acum, am intrat mai mult în capul copiilor, ce-i drept, dar personajul ți-l creezi în cap și acesta începe să te bântuie. Și dacă îl ai în minte și-l vezi cum își rezolvă conflictul, cum se dezvoltă intriga, cred că poți să scrii despre orice fel de personaj.
Pot da ca exemplu excelentul roman al lui Ian McEwan, „Legea copiilor”. Cred că dacă te documentezi și îți dorești mult să construiești o proză, o poți face din orice perspectivă. Și cred că e foarte diferit de la autor la autor și se spune că scrii povestea din perspectiva care ți se pare cea mai potrivită ca să poți reda întâmplarea respectivă, astfel încât să ajungă la cititor.
– Cum te-ai adaptat cu noua situație, de a fi o persoană publică, până la urmă, față de perioada anterioară? Interviuri, întâlniri, FILIT?
Persoană publică e un pic cam mult spus, dar volumul „Fragil” a devenit vizibil și atunci și numele meu, și eu, o persoană foarte retrasă. M-am obișnuit însă, pentru că o fac pentru carte și sunt bucuroasă de cititori și de interesul față de carte, dar am fost uimită pentru că am primit întrebări pe care nu mi le-am pus în viața mea.
Am început să scriu prima oară pentru mine, egoist și de plăcere, dar odată ce decizi să o lași să plece și o publici, te aștepți la tot felul de reacții, mai ales în social media.
– Ce scriitori străini contemporani ai vrea să vezi în librăriile românești, dintre cei care nu sunt încă traduși?
Este un autor numit David Szalay, născut în Canada din tată maghiar, care are o carte fantastică, „All That Man Is”, care a fost pe lista scurtă de nominalizări la Man Booker Prize în 2016, un volum de povestiri interconectate, înlănțuite, dar care alcătuiesc și un roman. Cu teme atât de actuale și cu un stil atât de simplu și de puternic.
De asemenea, îmi place mult Tobias Wolff și mi-ar plăcea să fie și el tradus în limba română.
– Mulțumim mult, Simona!
(Întrebări formulate de Carmen Florea, Jovi Ene și Maria Bănulescu. Sublinierile ne aparțin.
Sursă fotografii: Pagina de Facebook FILIT Iași, Polirom.ro)
