Al doilea în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Vasile Ernu.
Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. Cea mai recentă carte publicată este „Sălbaticii copii dingo”, Editura Polirom, 2021.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Vasile Ernu?
O, da. Trăiesc din asta. Dacă nu aș pleca de câteva ori pe an în călătorii aș înnebuni. Nu pot fără – măcar până la Tecuci – care e centrul lumii. Călătoresc mult, bat țara la picior, fac autostopul, merg cu trenul. Tot ce se poate, doar ca să călătoresc.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Vasile Ernu?
Călătoriile perfecte nu pot fi programate. Pentru o călătorie este nevoie de drum, mers pe drum și curiozitate, deschidere spre a vedea, asculta și înțelege.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Am multe din acestea. Dar cred că cea mai ”mitologică” este călătoria făcută în adolescență cu prietenii în Crimeea. Am povestit-o pe larg în Sălbaticii copii dingo.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Vasile Ernu?
Mmm. Cartea este o călătorie undeva, cumva – în mintea unui personaj, din situația unei lumi.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Vasile Ernu?
Iau câteva cărți mereu cu mine: ceva noi și ceva vechi. Combin noutatea, ce nu am citit, cu ceva ce deja am citit, dar vreau să mai recitesc. Ce e sigur e că trebuie să am minim două cărți cu mine: de obicei sunt mai multe.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Nu – aleg cumva din ce am la îndemână, privesc prin bibliotecă, prin rafturile de cărți necitite. Am de unde alege.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Sigur o carte de Walter Benjamin și Gogol.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Mica trilogie a marginalilor: Sectanții, Bandiții și Izgoniții precum și Sălbaticii copii dingo au multe trasee geografice descrise. Mai ales sudul Basarabiei, Bugeacul, Marea neagră, Sudul Ucrainei, Crimeea, Caucaz, înconjurul Mării negre. E multă geografie acolo. Orașe destule precum Odessa, Chișinău, Ialta, Stambul. Mulți mi-au spus că au mers în acea zonă după ce au citit cărțile mele. E măgulitor asta.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
P-aici la mare, dar asta nu se pune. Voi merge prin câteva orașe precum Vaslui, Tulcea, Oravița și Cahul. Pentru mai mult timp, firește ca să pot gusta ceva din atmosfera de acolo.
