M-am indignat faţă de imensa zarva provocată de concertul Madonnei în România. Până la o anumită măsură înţeleg surescitarea nervoasă a mass-media româneşti care în timpul verii nu prea are ce dezbate, decât eventual noile-vechile scandaluri politice îmbrăcate puţin în glamour şi modă (vezi disecarea Elenei Udrea- unele televiziuni s-ar băga până şi în chiloţii ei dacă ar putea…). Probabil că a fost cea mai mare desfăşurare de forţe si mijloace tehnice din acest an, nu ştiu. Pe mine m-a enervat însă tam-tam-ul deosebit provocat de această mare curvă a muzicii contemporane.
Deschizând radioul de dimineaţa, care de obicei este fixat pe Europa FM, am putut afla la buletinul de ştiri detalii despre fabulosul concert.
Madonna se pare că şi-a rezumat cariera de cântăreaţă începând show-ul printr-un strip-tease, continuându-l cu melodiile ei mai mult sau mai puţin celebre (cele mai bune fiind, fără îndoială, cele din anii ’80 când era proaspătă şi societatea mai pudică, mai religioasă de aceea scandalurile cu Bisericile creştine au fost benefice pentru imaginea ei ), militând puţin şi pentru egalitatea de şanse a ţiganilor fiind bine ştiut în America faptul că noi îi discriminam şi înjurăm (pe la spate) dar şi sărutându-se pe scenă cu o dansatoare care întruchipa una din nenumăratele Madonne din evoluţia ei artistică. Adică s-a sărutat pe ea! Nici nu ştii ce este mai dezgustător, sărutul lesbian în public sau narcisismul ei aberant! Titlul ultimului ei album este sugestiv şi licentios Hard candy. Nu am înţeles dacă ea se vrea a fi a hard candy sau are nevoie de o hard candy. Versurile hitul albumului cu care m-a înnebunit Europa FM erau si ele edificatoare: Give it to me, yeah, don’t stop! Mă întreb dacă şi Madonna a ajuns la acea perioadă delicată din viaţa femeilor trecute de o anumită vârstă.
Există o categorie de români care mă calcă pe nervi (după cum se vede sunt cam nervos în această dimineaţa): iubitorii de serviciu. Fanii noutăţii, oportuniştii muzicali care merg la toate concertele mari doar pentru a se lăuda că au fost la George Michael, Depeche Mode, Rollling Stones sau Madonna. Se cheamă că nu au ratat nimic.(chiar am găsit unul pe site-ul Adevarul in sectiunea care trata concertul C.A. „Nu sunt fan Madonna, dar ştiam că va fi un show frumos, aşa că nu puteam să lipsesc.”) Iubesc şi ascultă ceea ce trece prin Bucureşti, fără distincţie. Sunt fani. Această categorie sunt sigur că i-a întâmpinat cu bucurie pe nemţi în 1940, i-a aplaudat pe sovietici în 1944, a trecut la PCR în 1945, au fost fanii lui Dej, apoi ai lui Ceauşescu pentru a sfarsit iubindu-i pe Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Oamenii care simt nevoia să fie pe val, să iubească din plin o figură paternală sau maternală, dupa caz, să se ştie dominaţi de o pasiune puternică. Acesti fanii au afişat bannerele editate de Europa FM pe care era scris (ce alt mesaj imbecil putea fi decat) Madonna, Romania loves you! Mă întreb dacă atunci când cumanii, avarii şi mongolii au trecut pe aici strămoşii noştri afişau aceleasi bannere (Cumani, va iubim! Mongols, Romania loves you!) Iubind şi cunoscând muzica U2 de aproape doua decenii, vad partea plină a paharului refuzului lor de a concerta în România: macar am fost scutit de imensa revarsare de ipocrizie care ar fi caracterizat venirea lor, am fost salvat de la tonele de linguseli si comparatii intre cele doua concerte. Romania inca nu este coapta pentru Bono si The Edge!
Concluzia dramatică : nimeni nu ne intrece la kissing the arse…
