Parasim Efesul fara insa a ne putea desprinde de atmosfera orasului antic. Mintea continua sa prelucreze informatiile acumulate si nu-si va gasi odihna decat dupa ce va fi reusit sa fixeze tot ce am vazut, trait, imaginat si admirat. Ramanem pe muntele Bulbul, urmand un drum de poveste in linistea padurii, invaluiti de parfumul si culoarea tufelor de leandru…
Se spune ca aici in apropiere si-ar fi petrecut ultimii ani din viata, Fecioara Maria, lucru greu de dovedit, dar nu imposibil de crezut, avand in vedere ca in aceasta zona, crestinismul a fost raspandit prin invataturile Sfantului Ioan caruia i-a fost incredintata Sfanta Fecioara de catre Isus cand era pe cruce. Adevar sau plasmuire, casa Fecioarei Maria din Efes exista si este de neimaginat orice vizita in Efes fara a trece si prin acest loc sfant.
Curioasa sau chiar miraculoasa este si descoperirea sa. In secolul XIX a aparut o carte intitulata „Viata Fecioarei Maria”, carte ce cuprinde revelatiile unei calugarite germane, Caterina Emmerich. Aceasta, fara sa fi vizitat vreodata zona Efesului, descrie cu precizie imprejurimile si casa in care Fecioara si-a petrecut ultimile zile. In 1891 doua expeditii stiintifice au plecat pe urmele celor descrise in carte si asa s-au decoperit ruinele casei. Temelia dateaza din secolele I si IV, restul cladirii fiind ridicata ulterior, iar prin modificari succesive, si-a pierdut infatisarea de locuinta si arata mai mult ca o biserica. Papa Paul al VI-lea a vizitat acest loc sfant in anii ’60, iar cu prilejul vizitei papei Paul Ioan al II-lea in anii’80, s-a decretat casa Altar al Maicii Domnului. Astfel s-a intarit credinta crestinilor in autenticitatea locului, numarul vizitatorilor multiplicandu-se de la an la an, cu atat mai mult cu cat si musulmanii o recunosc pe Fecioara Maria ca mama a unuia dintre profeti.
Loc de pelerinaj pentru crestini si nu numai, locuinta are in vecinatate un izvor despre care se spune ca are proprietati tamaduitoare, insa atractia principala o reprezinta zidul dorintelor. Fiecare vizitator isi transpune cea mai intima speranta pe o foaie de hartie sau pe o bucata de panza care este apoi agatata sau legata de celelalte dovezi de credinta de pe zid. Nu stiu in ce masura sperantele se transforma in realitate – daca mi se va indeplini ce am cerut o sa va anunt – insa chiar daca nu va avea efect voi ramane cu linsitea si impacarea pe care am simtit-o in acel loc, si cu imensa buna dispozitie care mi-a provocat-o un coleg de excursie, foarte incurcat si nedumerit ca nu-i spune nimeni in ce limba trebuie sa-si scrie dorinta pentru a fi sigur ca va fi inteleasa…
Ne desprindem cu greu din vise si sperante si ne indreptam spre ceea ce a fost odata, una din cele sapte minuni ale lumii: templul zeitei Artemis. Din pacate, din maretia constructiei de odinioara n-au mai ramas decat doua coloane si nici acelea originale, insa diversele reprezentari ale templului, in toata splendoarea sa, pe care le gasesti la vanzatorii ambulanti de suveniruri, iti ajuta imaginatia sa reconstruiasca crampeiele realitatii. Mare parte din coloanele templului s-au folosit la constructia in imediata vecinatate, a Moscheii Isa Bey, in 1375 care se prezinta astazi pelerinilor intacta si impresionanta, alaturi de Cetatea Ayasuluk, o fortareata bizantina pe ruine otomane si a Bisericii Sf. Ioan. Ridicata de imparatul Iustinian (527-564 d.C), peste mormantul apostolului care a lasat posteritatii „Apocalipsa”, biserica a fost distrusa de un cutremur in secolul al – XIV – lea. Daca ar fi recosntruita, s-ar numara printre cele mai mari sapte biserici ale lumii, insa pana atunci se dezvaluie vizitatorilor ca un imens muzeu in aer liber, o atractie arheologica si spirituala in acelasi timp.
