Wish I Was Here (2014) – Rolul vieții mele
Regia: Zach Braff
Scenariul: Zach Braff
Distributia: Zach Braff (Aidan Bloom), Kate Hudson (Sarah Bloom), Mandy Patinkin (Gabe Bloom), Josh Gad (Noah Bloom), Pierce Gagnon (Tucker Bloom), Joey King (Grace Bloom)
Suntem oameni obisnuiti, indiferent de etnie, de cultura, de religie, de obiceiuri de viata, de coordonatele geografice pe care ne ducem traiul. Avem vise, aspiratii, iubiri, ne gresim noua uneori, altora alteori, important este sa avem incredere in valorile importante ale umanitatii. Si sa reparam la timp ceea ce este de reparat in viata noastra si implicit a altora.
Si acest film, dupa parerea mea, vine sa vorbeasca o data in plus despre Tikkun Olam (repararea lumii), un concept cu radacini adanci in iudaism rabinic timpuriu, preluat si dezvoltat de kabbalah. Si exista o oarecare tangenta intre “Wish I Was Here” si “Bee Season” (filmul din 2005 regizat de Scott McGehee si David Siegel). Bineinteles, tangenta se delimiteaza de boarea de umor plin de prospetime si duiosie din “Rolul vietii mele” (ciudata traducere a titlului original 🙂 ).
Sunt total confuza citind diversele impresii controversate pe internet si notatiile care fulgureaza de la 2-3 catre 9-10. Si ma gandesc din nou cat de diferiti putem fi noi, oamenii obisnuiti, in intelegere si apreciere 🙂 .
Si daca tot vorbesc despre intelegere si apreciere, trebuie sa mentionez faptul ca filmul de fata lucreaza cu informatii, concepte si termeni specifici culturii si religiei iudaice, astfel incat poate pentru cinefilul neavizat (total sau partial) este destul de dificil sa inteleaga sensurile si pe alocuri, chiar sa se amuze copios.
Pentru ca uneori, e plictisitor sa fii evreu 🙂 (spune Sarah Bloom), e impovarator sa fii evreu, e o mare responsabilitate sa fii evreu … dar vei fi intotdeauna rasplatit daca si pentru ca vei reusi sa pastrezi traditia si … rotund si plin de dragoste – cercul familiei.
In fiecare zi, pasind in incinta locului de munca, privesc o mare cutie pe care scrie “tzedakah”, caritate… o cutie in care fiecare pune, dupa sufletului sau si darea sa de mana, cate ceva pentru sustinerea celor in nevoie.
Nevoia poate fi materiala sau spirituala sau sufleteasca.
Prin actele noastre de caritate, de bine, dand de la noi catre ceilalti, putem “repara lumea”.
Sigur ca “Wish I Was Here” pune o multitudine de alte probleme, de ordin interior al personajelor, de ordin conflictual exterior intre personaje, caricaturizeaza cu mult umor aspecte privind indoctrinarea religioasa excesiva (inclusiv noua jucarie a rabinilor – “pisiceala” pe you tube 🙂 ), prezinta si cantareste inteligent si dureros balanta dintre aripa visului intru arta si talgerul gol al obligatiilor financiare de supravietuire zilnica. Pune intrebari vitale pentru mersul inainte in viata: “cand am fost cel mai fericit?”, “cat de importanta este pasiunea in viata?”, “care este sensul vietii?”, “care este locul si momentul atingerii epifaniei, cand am atins si perceput esenta si semnificatia vietii?”, “ce se intampla cand mori?”, “va fi un timp pentru tine si pentru mine si pentru inca …?”.
Sa ramai copil in esenta maturitatii, sa fii matur (uneori) in esenta copilariei, sa lasi imaginatia sa nu iti mentina vii sperantele, sa te straduiesti mereu in plus, fara sa renunti la vise, sa-ti ajuti semenii, pentru ca (aidoma lumii din basme) binele ti se va intoarce, sa nu-ti intorci fata de la Dumnezeu, sa nu pierzi sprijinul familiei in viata – pentru ca familia este aceea care iti va fi alaturi in incercarile grele. Si tot ce ai facut si faci bun in viata ta, reprezinta acte de indreptare a lumii, de reparare a vasului spart.
“De cealalta parte a suferintei, e intelepciunea.” Cele tragice din viata te fac sa suferi, dar strangi randurile familiei si te inteleptesti, intelegi rosturile lucrurilor in viata. Poti sa spui o rugaciune … “Adonai echad…”
O felie de viata acest film. Sigur ca da, sunt si clisee, toate vietile – ale noastre, ale celor din jur – sunt pline de clisee – 🙂 depinde cum le traiesti, insusesti, depasesti … cu ce te alegi, ce inveti. Vieti, cariere, iubiri, frati-surori, copii, parinti …
Si mult umor – hm – si asta e o chestiune tipic evreiasca! 🙂
Scenariul care sustine povestea musteste de umor! Trebuie insa sa fii deschis la un anume gen de umor, uneori duios, uneori autoironic, persiflativ, alteori extrem de ancorat intr-un timp aproape atemporal.
Si regia, mana in mana cu scenariul si distributia (hm … familia Bloom este un manunchi de personaje pe care le-am inteles si le-am indragit fara rezerve) realizeaza o poveste despre valorile perene, morale si religioase in confruntarea cu o societate supermodernizata. O societate din care insa nu lipseste “borcanul” cumulativ al amenzilor aplicate in familie celor care profereaza cuvinte “murdare”. Borcanul cu “rezerva” financiara in “caz de nevoie” 🙂 . O societate in care invatamantul “special” ataca din plin buzunarul familiei. O societate in care boala si moartea ataca si ele buzunarele. O societate in care insa – de la generatie la generatie se face un transfer traditional de invatatura, traditie, morala, depasind asperitatile, neintelegerile si controversele. O societate in care familia, familia unita reprezinta pana la urma stanca solida in fata incercarilor vietii.
Multa sensibilitate si empatie la Zach Braff – ca scenarist (alaturi de fratele sau) si ca regizor si expresivitate compleza ca actor.
Kate Hydson are doua momente mari in film, scurte, dar intense – dintre care amintesc de atat de calda si modesta – dar si complexa conversatie cu Gabe (socrule ei) in spital.
Mandy Patinkin, un actor binecunoscut din foarte multe seriale americane de calitate, face un rol definitoriu pentru evreul tipic, care tine la traditii si care – retinut si inchistat din fire – se deschide cu intelepciunea ultimelor luni de viata, catre familia pe care o va lasa in urma si care ii va perpetua amintirea! Caci e atat de importanta aceasta amintire in memoria urmasilor.
Joey King, interpreta lui Grace este o mica actrita la fel de frumoasa, expresiva si talentata precum Flora Cross din Bee Season!
Cinematografia semnata de Lawrence Sher surprinde prin cateva tablouri printre care se detaseaza acela in care imaginile tatalui impreuna cu cei doi copii, fiecare pe cate o stanca, siluete contopite cu natura, se decupeaza pe fundalul unui minunat crepuscul (momente de epifanie?).
Si ce minunata este peruca viu-rozalie a lui Grace – expresie si a revoltei si a independentei si a atitudinii de accept intelep paterne.
O coloana sonora de calitate acompaniaza aceasta poveste. Semnata de Rob Simonsen, include piese originale semnate de The Shins, Bon Iver si Coldplay cu Cat Power.
Si iata cateva dintre aceste piese:
- Wish I Was Here – Coldplay & Cat Power
- The Shins – So Now What
- The Family Bloom – Rob Simonsen
- Paul Simon – The Obvious Child
- The Head & The Heart – No One To Let You Down
- Bon Iver – Heavenly Father
Nota: 8/10 (da, asa este pentru mine)
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=aCponfeWNOI’]
