Winter’s Bone (2010)
Regia: Debra Granik
Scenariul: Debra Granik si Anne Rosellini, Daniel Woodrell (romanul)
Distributia: Jennifer Lawrence, Isaiah Stone, Ashlee Thomson, John Hawkes, Shelley Waggener, Dale Dickey
4 nominalizari la Oscar, 2 premii castigate la Berlin International Film Festival (Debra Granik) si alte 2 la Boston Independent Film Festival (tot Debra Granik)! O recunoastere a calitatilor unei pelicule de mare frumusete si sensibilitate. Pentru mine, o surpriza!. Din stirpea lui True Grit, un arc peste secole, dar aceeasi tema a adolescentei supuse de viata unor aspre incercari de-a lungul carora da dovada de tarie de caracter, vointa, responsabilitate si o sanatate morala si psihica greu de infrant. Intr-o societate dura, cu reguli scrise si nescrise de clan, de familie, de societate, dar in acelasi timp si cu reglementari administrative / politienesti / legale – bine conturate. Intr-o America mai putin cunoscuta, intr-o periferie nordica, dura si neiertatoare, unde traiesc si cei puternici si cinstiti dar si cei ce calca mereu alaturi cu legea.
Pentru eroina filmului, tanara de 17 ani Ree Dolly viata are dimensiuni dramatice, pentru ca asupra ei apasa responsabilitatea unei familii in deriva: tatal delicvent – fugar din calea legii, mama bolnava psihic si doi frati minori. Lipsa banilor si o noua amenintare: pierderea casei si a padurilor – depuse de catre Jessup Dolly drept garantie pentru eliberarea conditionata. Si pe umerii adolescentei cade sarcina de a-si regasi tatal: viu pentru a se preda– sau macar mort – pentru salvarea refugiului familiei. Exista familie – in zona mai toti se inrudesc intre ei, exista prieteni – exista si dusmani – insa tacerea este aceea care ii uneste pe toti in frontul comun impotriva eforturilor lui Ree de a da de urma tatalui sau. Rand pe rand, incepand cu Teardrops, fratele mai mare al lui Jessup, continuand cu Athur, apoi pe dealuri la Thump Milton, Ree incearca sa dea de o urma. Daca barbatii sunt inflexibili, nici femeile din preajma lor nu par a avea nicio urma de empatie pentru tragedia celor trei frati si a mamei lor. Cate o farfurie de mancare…da…nimic mai usor…dar informatii…legea dura a tacerii.
„Sunt o groaza de lucruri de care nu trebuie sa-ti mai fie frica” il invata Ree pe Sonny – fratiorul mai mic, pe care il instruieste, impreuna cu si mai mica Ashlee, intru manuirea armelor: vanarea veveritelor si pregatirea hranei sunt capitale supravieturii. Insingurarea si neputinta tinerei sunt tulburatoare, mai ales atunci cand cere sprijinul si sfatul mamei sale- care pluteste in starea ei obisnuita de tacere deconectata de la realitatea inconjuratoare. Alaturi ajung sa ii fie, in cele din urma prietena de nadejde, Gail, dar si Teardrops – ros de efectele consumului de drog, dar si constient de datoria morala pe care o are fata de familia fratelui sau. Povestea este extrem de densa, construita cu un simt dramatic puternic, conflictele acutizate conduc la amenintarea directa a vietii tinerei si numai chezasia lui Teardrops o smulg din mainile celor de pe dealuri. Batuta si ranita grav, Ree este ingrijita de prietena ei. Hotarata sa faca rost de banii necesari salvarii proprietatii, incearca sa semneze angajamentul de incorporare in armata (este vorba despre 40.000 dolari primiti pentru aceasta semnatura), insa este minora si ii este necesar acordul parintilor. Este extraordinar dialogul-interviu pe care il are cu reprezentantul armatei, care ii reveleaza ideea ca in cazul ei „curajul si taria este sa ramana acasa”, pentru a invinge greutatile si pentru ca – ii spune „sa nu crezi ca e usor in armata” si ca „ trebuie sa n-o faci pentru bani, trebuie sa ai un motiv intemeiat ca sa faci asta”.
Tenacitatea ei, alaturi de Teardrops, dar si in final, alaturi de femeile de pe dealuri, o aduc in fata adevarului privind sfarsitul tatalui sau, dar ii furnizeaza si dovada necesara Politiei – privind moartea acestuia. Sfasietoare scena in care Ree depune in bratele politistului, bocceluta cu mainile amputate ale lui Jessup – devenit tatal util in ultima clipa, pentru salvarea caminului familiei sale. Oasele tatalui salveaza viata copiilor si unitatea familiei ramase in urma. Si Ree exclama imbratisandu-si fratiorii „ As fi pierduta fara voi, nu plec nicaieri”! Pentru ca toata lupta supraomeneasca a acestei fapturi tinere si curate la suflet a fost dusa pentru fratii sai si mama sa..
Mattie Ross si Ree Dolly sunt un fel de surori de caracter si suflet, care in asprimea unor societati intunecate, unde omenia, cinstea si curajul sunt nestemate acoperite de mizeria si ticalosia cotidiana – ajung sa-si implineasca dreptatea.
Cinematografia filmului (Michael McDonough) este deosebit de plastica: o lume urata, cenusie, imperfecta, unde pana si natura scoate gemete si scrasnete amplificate de gerul iernii si de crengile golase ale copacilor – intinse spre un cer inorat si neprietenos.
Coloana sonora (Dickon Hinchliffe) este in cel mai potrivit asentiment acestui spatiu aspru si acestor oameni traind la periferia legii. Si iata cateva ilustrari muzicale:
Despre Jennifer Lawrence pot sa spun ca imi pare a fi – la cei douazeci de ani – o actrita excelenta: frumoasa (atat de frumoasa incat si incotosmanata in haine groase si saracacioase – reuseste sa straluceasca), foarte expresiva si interactionand credibil in relatia cu celelalte personaje. Nominalizarea ei pentru Oscar – alaturi de Natalie Portman, a reprezentat o recunoastere a talentului ei si a personajului creat.
Interviu Jennifer Lawrence:
Sigur ca intreaga distributie raspunde bine rolurilor incredintate si slujesc o poveste despre maturizare si supravietuire responsabila. Un scenariu bine scris si regizat de catre Debra Granik cu o infinita intelegere fata de natura umana si rezervele ei fara limite.
Un film pe care vi-l recomand cu toata convingerea.
2 comments