Vargtimmen (1968) – Hour of the Wolf – Ora varcolaculuiRegia: Ingmar Bergman
Actori: Max von Sydow, Liv Ullmann
Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe Tamada.ro.
M-am gandit aproape o saptamana cum sa categorisesc acest film, cum sa il descriu si, pana la urma, chiar cum sa il inteleg si apreciez. Si am decis sa incep cu cuvintele general valabile despre ceea ce inseamna “vargtimmen”, “hour of the wolf” sau “ora lupului”, pe care le aflam chiar din gura personajului interpretat de Max von Sydow: este acea ora a noptii care se situeaza intre noapte si zorii zilei, este ora la care mor majoritatea oamenilor, este ora la care insomniacii sunt terorizati de cele mai mari temeri, cand fantomele, spiritele rele si demonii sunt cei mai puternici.
Pictorul Johan Borg (interpretat de extrem de potrivitul pentru roluri de acest gen, Max von Sydow) are de mult timp cosmaruri noapte si decide, in cele din urma, sa nu mai doarma in acest interval, sustinut de sotia sa, Alma (Liv Ullmann). Intervalul din “ora lupului” este cel mai greu, este ora in care Johan se confeseaza, ora in care el are halucinatii, pe care deseori spectatorul nu le intelege. Nu vom cunoaste astfel pana in final daca uciderea copilului pe malul marii este reala sau nu, daca palma data inspectorului este adevarata sau doar o inchipuire halucinogena.
Momentul cheie al filmului este petrecerea de la baronul de pe insula in care locuieste cuplul, baronul von Merkens, la care pictorul nu este invitat doar ca un vecin, ci mai ales ca o victima a ironiei celor prezenti, un bufon modern, artistul neinteles, cu picturi ultramoderne, ajuns batjocura oamenilor de rand. Bergman este aici un maestru al imaginilor sugestive, artistice, suprarealiste, folosind din plin si cu mare efect una dintre calitatile sale recunoscute si anume muzica in deplina concordanta cu ceea ce zarim pe ecran.
Ne asteptam la varcolaci, vampiri si spirite diavolicesti, insa acestea nu apar, impresia de horror este data de ora din noapte la care acestia apar si de imaginile infricosatoare, intr-adevar, in care sunt reliefate principalele personaje. Este un film foarte intunecat si sunt putini aceia care il inteleg cu adevarat pe artist: noptile sale nedormite, proprii demoni si conditia artistului, neinteles nici de propria persoana, cu atat mai putin de cei care ii apreciaza opera sau de cei care i-o detesta. Geniul adevarat este privit ca nebun din afara si avem in acest sens ca exemplu ilustru persoana lui Dali, la fel de neinteles si spiritual.
