Vârful unui val: À bout de souffle (1960)

À bout de souffle (1960)
Regia: Jean-Luc Godard
Distribuția: Jean-Paul Belmondo, Jean Seberg, Daniel Boulanger

Cura mea de Belmondo din această săptămână se încheie cu ‘A bout de souffle’, filmul lui Godard din 1960, un film pe care îl iubesc atât de mult încât i-am acordat fără ezitare un foarte rar 10/10 la IMDB. De ce îmi place enorm acest film? El reprezintă după părerea mea esența a tot ceea ce a adus bun Noul Val francez în istoria filmului. Bucuria de a explora și de a descoperi căi noi de exprimare cinematografică. Priceperea de a o face într-un mod care servește publicul și care nu pare uscat și teoretic, desi regizorul Godard și scenaristul Truffaut erau amândoi tobă de cultură cinematografică și niste excelenți esteți ai artei filmului. Vibrația unei povești de dragoste cum Truffaut știa așa de bine să scrie, susținută de o perfecta selecție a actorilor care îmbină tinerețea și talentul. Reverența față de cinematografia americană și asimilarea a ceea ce regizorii ‘valului’ au iubit din ea. Coloana muzicală fantastică (muzica originală a lui Martial Solal, dar și free jazz și Mozart). Film de generație (Chabrol co-scenarist și ‘consilier’, Melville într-un delicios rol secundar). Parisul. Jean-Paul Belmondo și Jean Seaberg.

Filmul începe ca o poveste lejer-amuzantă cu un gangster mărunt fascinat de eroii filmelor americane, un tip dintre cei care evită complicațiile luând viața în glumă, dar a cărui viață se complică întâi cu o crimă, și apoi cu o poveste de dragoste cu o studentă și ziaristă americană. O mare parte din film consta din dialogurile dintre cei doi – în pat, în mașini furate, sau pe străzile Parisului. Este o poveste de dragoste despre care știm de la început că nu prea are cum să se termine cu bine, care oscilează între jocuri adolescentine și dialoguri absurd-existențialiste. Dragostea, ca în multe dintre scenariile scrise de Truffaut (care aici a beneficiat și de ajutorul lui Chabrol), nu este o alternativă la lumea violentă din jur și nici o oportunitate de salvare pentru personaje, dimpotrivă, este mai degrabă un joc periculos care se poate dovedi fatal.

Belmondo realizează aici primul său mare rol, un cap de serie pentru un tip de personaje care îi vor însoți multa vreme cariera și nu numai a lui. Jean Seberg realizează unul dintre acele roluri ale fetei americane la Paris, rol încărcat cu o doză de fascinație și mister. Filmul este plin de scene antologice, de citate și reverențe fata de cineaștii care i-au precedat pe realizatori, de inovații și premiere în exprimarea artistică. Unele dintre ele poate nu mai sunt așa de evidente astăzi deoarece în cei peste 60 de ani de la realizarea filmului au intrat în repertoriul cinematografiei de toate genurile și stilurile. Ceea ce frapează însă astăzi este firescul cu care elementele de stil sunt incorporate în narațiune și construiesc o punte între eroi și spectatori.

Nu mă pot împiedică să nu reflectez la faptul că Godard însuși, după câteva filme formidabile la începutul carierei sale, intre care acesta, a continuat pe drumul experimentărilor și când era nevoie și când nu era nevoie. Când experiențele răspund unei necesitați creative, când sunt concepute pentru a comunica și a crea emoții în suflete și interes în mințile spectatorilor, rezultatele sunt excelente. Experiențele de dragul experiențelor, însă, pot da rezultate contrarii celor scontate, pot enerva și plictisi, și spectatorii votează plecând din sălile de cinema. Orice val, inclusiv La Nouvelle Vague, a avut vârful sau vârfurile sale după care nivelarea este inevitabilă. ‘A bout de souffle’ a fost un vârf de val.

Nota: 10/10

(Sursă fotografie: IMDb.com, Enkidoublog.com)