Un om la locul lui (2018)
Regia: Hadrian Marcu
Scenariul: Hadrian Marcu
Distributia: Madalina Constantin, Bogdan Dumitrache, Ada Gales, Adrian Titieni
Sunt rare cazurile in care nu reusesc sa descopar ceva… cat de cat…, care sa imi apropie demersul cinematografic al unei pelicule pe care o vizionez in avanpremiera. Si cu regret, acest film face parte, pentru mine, din aceasta atat de redusa categorie.
Si nu pentru ca nu as fi o devotata consumatoare a filmului romanesc, a carui evolutie (atat din punct de vedere tematic, cat si din acela al manierei cinematografice intr-o forma moderna de comunicare) am subliniat-o de nenumarate ori. Si nu pentru ca nu as fi perceput mesajul pe care si l-au construit realizatorii.
Pur si simplu, pentru ca nu m-a atins. Povestea este simpla, ba chiar simplista, o intalnim mai mereu in jurul nostru. El, inginer bucurestean, pe o platforma petroliera, lucrari la inalta tehnologie moderna, undeva intr-un oras de provincie… un tip pentru care singura descarcare in urma unei activitati profesionale de mare raspundere este aventura, sexul. Nu spun dragostea, iubirea, pentru ca omul nostru nu comunica nimic in acest sens. Si se incurca cu o colega casatorita – Sonia, inginer si ea in cadrul aceluiasi proiect (bineinteles ca sotul acesteia habar nu are); in paralel, disponibilitatea personajului – Petru – il impinge si catre Laura – medic in spitalul locului. Insa aceasta ramane insarcinata, moment in care Petru devine “un om responsabil, un om decent”, hotarat sa legalizeze relatia si sa intemeieze o familie… extrem de obisnuita, extrem de burgheza… dupa cum si-o viseaza doamna doctor: Bucurestiul, un mic apartament, o masinuta… 🙂 Nici Petru si nici Laura nu pronunta cuvantul dragoste.
Un dracusor isi baga coada si in urma unui accident pe sosea, Sonia si un coleg sunt grav raniti, femeia ajungand in situatia de a-i fi amputat un picior.
Planurile persoanale de viitor ale lui Petru se clatina, omul este debusolat, pare ca vrea sa isi aleaga un parcurs viitor “decent, mai decent” decat cel pentru care optase initial (desi nu-si marturisise duplicitatea, nicio clipa, celor doua femei – o treaba “foarte decenta”). Si fiind, dupa parerea mea, un tip slab, cu o psihologie nu neaparat labila, ci plata, aplatizata, simplista… esueaza! Trist, foarte trist, un triunghi in care toate cele trei colturi vor fi penalizate de catre arbitru.
Sigur ca materialul brut putea oferi o plamada pentru punerea mai inspirata pe ecran a povestii, pentru a stoarce din saracia ei, ceva ce sa acapareze spetatorul.
Din punctul meu de vedere, nu s-a intamplat asa si consider ca din vina intregii echipe, bineinteles, in frunte cu regizorul. Un regizor tanar, dar cu multa experienta acumulata ca regizor secund la filme de lung metraj, ca realizator de scurtmetraje, ca asistent de regie pentru filme-reclama, etc.
A rezultat insa un film sumbru, apasator (fara sa realizeze in spectator reala conexiune la framantarile personajului), intr-un décor trist care insista asupra sitului exploatarii petroliere, cu apasare pe imaginile containerelor birouri (usi, coridoare, culoare, panouri, instrumente). Poate in ideea unui labirint psihologic prin care rataceste eroul nostru.
Camera de filmat (cinematografia Adrian Silisteanu) urmareste mai mereu, din spate, protagonistii si mai intotdeauna se retine cu tenacitate 🙂 sa se apropie de feţele acestora. Lipsesc cu desavarsire prim planurile celor trei personaje principale, pe feţele carora as fi simtit nevoia sa le citesc simtirile, trairile, caracterul. Personajele par manechine in vitrine, privite de pe partea cealalta a strazii. Daca nu il cunosteam pe Bogdan Dumitrache din evolutiile lui meritorii din alte pelicule, asa… privit mai departisor, cu casca pe cap, cu gatul ingropat in pufoaica de lucru… fara sa ii vad ochii, expresia… putea fi oricine. Un necunoscut de pe strada si nu actorul de exceptie Bogdan Dumitrache.
Repet, imi pare rau pentru faptul ca nu am reusit sa gasesc a scrie ceva cat de cat in favoarea unei recomandari de bine. Poate doar explozia de revolta de pe final, a Adei Gales – Laura… Final deschis, trei personaje care puteau deveni interesante, intr-o poveste bine spusa. Pe care ne-o putem inchipui fiecare, dar nu stiu daca merita. E prea banala. Un om isi gaseste locul lui atunci cand se gaseste pe sine. Si esecul pandeste dupa usa, atunci cand materialul uman este deficitar.
Voi citi zilele acestea romanul “Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, sursa de inspiratie a scneariului acestui “Un om la locul lui”.
1 comment
Abia astept sa vad filmul, macar online daca nu ajung sa il vad!