Memoria (2021)
Premiul juriului (ex-aequo), Cannes 2021
Regia: Apichatpong Weerasethakul
Cu: Tilda Swinton, Jeanne Balibar, Daniel Giménez Cacho, Juan Pablo Urrego
Cea de-a 12-a ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (22-31 octombrie) și-a propus să aducă în premieră publicului românesc cele mai importante şi premiate filme ale anului, adaptându-se condiţiilor sanitare astfel încât să ofere un acces la filme în condiţii de siguranţă şi confort. Anul acesta, festivalul a avut proiecţii în patru săli de cinema în Bucureşti: la Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului, Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României şi la Cinemateca Union. În aceeași perioadă au fost şi proiecţii în aer liber, la Pergola Grădinii Verona, din spatele Librăriei Cărtureşti Verona – iar la o parte dintre filme şi evenimente, publicul a avut acces online. Totodată, şi în acest an au avut loc şi ediţii regionale ale evenimentului la Iaşi, Cluj şi Timişoara.
Apichatpong Weerasethakul este considerat drept una dintre cele mai originale voci din cinematografia contemporană. Cu un palmares de șapte lungmetraje, scurtmetraje, instalații și interpretări live a dobândit recunoașterea internațională și numeroase premii, inclusiv Palme d’Or la Cannes în 2010, cu Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives. His Tropical Malady a câștigat premiul juriului de la Cannes în 2004, iar Blissfully Yours a câștigat premiul Cannes Un Certain Regard în 2002. Syndromes and a Century (2006) a fost considerat drept unul dintre cele mai bune filme din ultimul deceniu.
Apichatpong Weerasethakul oferă publicului odată cu Memoria un fel specific de abolire a gravitației; fixând minute în șir scene statice, figuri ale actorilor, creând momente în care sensul pare să plutească din ecran, urmând ca spectatorii să îl decripteze. Filmul menține o atmosferă de calmitate pe toată durata, totul fiind prezentat într-un limbaj non-mistic, în care viii și morții, trecutul și prezentul, terestru și extraterestru, există unul lângă celălalt. Memoria este un film frumos și misterios, extrem de lent, care aproape că îți încetinește bătăile inimii.
Tăcerile extrem de lungi pot exaspera în anumite secvențe, dar epifania SF de la final debordează de originalitate și îndrăzneală. Apelul la misterele nerezolvate ale vieții, trimiterile la agricultură și inginerie sunt alte câteva elemente care fac din Memoria un film care merită văzut.
Acțiunea este plasată în Columbia, iar Tilda Swinton o interpretează pe Jessica, o englezoaică expatriată care locuiește în Medellín și manageriază o afacere de grădinărit. Ea se află în Bogotá în vizită la sora ei Karen (Agnes Brekke) și la soțul ei, Juan (Daniel Giménez Cacho), și, deoarece Karen este bolnavă, fiind internată în spital, aceasta petrece mult timp alături de ea. Într-o noapte, Jessica este trezită dintr-un somn de o bubuitură ciudată și nu înțelege ce se întâmplă. În apropiere nu se construiește nimic și doar Jessica poate auzi acest sunet.
Atunci când iese la cină alături de Karen și Juan aude din nou sunetul, clar ca niște împușcături, dar își dă seama că nimeni altcineva nu este conștient de el, așa că trebuie doar să vorbească în continuare, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Sunetele par a fi simptome ale unei schimbări profunde în lume și doar ea a fost aleasă să le conștientizeze. Există oare o legătură cu oasele antice care au fost dezgropate în oraș? Sau Jessica intră într-o criză metempsihotică? Rămâne să descoperim.
În curând nu mai poate dormi. Mergând să viziteze locul de excavare, într-un orăşel din apropiere, întâlneşte un pescar pe nume Hernán. Cei doi împărtăşesc amintiri lângă râu. Pe măsură ce ziua se apropie de sfârşit, Jessica este cucerită de o senzaţie de extraordinară claritate, iar amintirile ei se confundă cu ale lui Hernán.
Pentru Memoria, experiența cinematografică este crucială și poate singura opțiune potrivită. ”Să îmbrățișăm întunericul și să visăm, rând pe rând”, spunea regizorul Weerasethakul într-un interviu legat de noul său lungmetraj. Memoria poate fi considerată o introspectivă amplă asupra încercărilor de a descoperi rădăcinile sunetului misterios pe care numai Jessica îl poate auzi. Pe de altă parte, este un răspuns la goana timpurilor moderne și amnezia colectivă pe care o creează. Oricine este frustrat de răbdarea ei nu face decât să dovedească ideea.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: imdb.com)
