My Generation (2017)
Regia: David Batty
Cu: David Bailey, Michael Caine, Joan Collins
Revoluțiile sunt rare în istoria Angliei, dar atunci când au loc ele zdruncină din temelii sistemul și au repercusiuni nu numai pe Insulă, ci și în întreaga lume. La mai bine de trei sute de ani de la revoluția lui Cromwell și la 150 de ani după revoluția industrială, revoluția culturii pop a făcut în anii ’60 ai secolului trecut din Londra una dintre cele două capitale culturale ale lumii și modelul avangardist al unei răsturnări de valori și de stiluri de proporții. Acesta este subiectul documentarului ‘My Generation’, al cărui regizor, David Batty, este cunoscut în ultimul deceniu mai ales pentru filmele sale despre … istoria creștinismului.
Michael Caine este producător, prezentator și ocupă o mulțime de timp de ecran în acest documentar. Este o alegere interesantă, dar care vine cu riscurile sale. Desigur, pentru fanii lui Caine între care mă număr și eu, este întotdeauna o plăcere să-l vezi pe actorul inteligent și articulat, la vârsta de 84 de ani, împărtășind amintirile și experiențele sale din acea perioadă. Pe de altă parte, rămâi cu impresia că în cele din urmă Caine se împinge prea mult pe el în față și își ‘umflă’ rolul de erou cultural în detrimentul celorlalte personalități, eroii reali și importanți ai epocii.
De asemenea, filmul pornește de la o teză interesantă pe care o dezvoltă în mod convingător: revoluția pop a anilor ’60 a fost nu numai o revoluție culturală, ci și o revoluție socială în artă. Pentru prima dată și-au găsit terenul de exprimare și au cucerit primele planuri ale scenelor artistice ale lumii în domenii diferite (muzică, film, modă) generațiile tinere și clasele considerate ‘inferioare’ în sistemul britanic. Referințele culturale însă sunt destul de limitate când este vorba despre alte domenii decât muzica pop. Cred, de exemplu, că teatrul lui Pinter și Stoppard merita o mențiune. Chiar și din cinematografie lipsesc referiri la Losey sau Kubrick.
A mai lipsit din relatare încă o dimensiune culturală. Anglia și Londra au jucat desigur un rol central în revoluția culturii pop a anilor ’60, dar nu un rol exclusiv. Nu este menționată de loc influența mișcării pop și hippie din Statele Unite, fenomenul Flower Power, festivalurile și protestele care aveau epicentrul în Statele Unite mai degrabă decât în Anglia. Se poate spune că a fost vorba despre un fenomen bicefal, care avea două capitale – Londra și San Francisco, iar filmul se ocupă doar de una singură.
În pofida tuturor acestor observații, este un film interesant care include multe mărturii semnificative despre ceea ce s-a întâmplat în acei ani pe scena artistică londoneză. Cele trei ‘capitole’ ale filmului redau cele trei etape ale nașterii fenomenului, cuceririi scenei artistice și apariției premizelor decăderii sale. Pentru cei ca mine, care au trăit acei ani pe planeta străină și ostilă care era Europa de Est, sunt prezentate multe informații neprețuite și imagini care generează nostalgie ale unor locuri despre care visam atunci fără să fim siguri că vom ajunge să le vedem vreodată. ‘My Generation’ este un documentar care crează nostalgie, dar nu Documentarul ultimativ despre aceea perioadă.
