Marty Supreme (2025)
Regia: Josh Safdie
Distribuția: Timothée Chalamet, Gwyneth Paltrow, Odessa A’zion
Am descoperit favoritul meu în cursa pentru Oscarul pentru cel mai bun film din acest an. Am scris ‘favorit’ adică filmul care mi-a plăcut cel mai mult din cele zece nominalizate (mă rog, din cele șase văzute – mai am de văzut trei și unul nu-l voi vedea niciodată). Este ‘Marty Supreme’ regizat de Josh Safdie. Aparent este vorba despre un film de sport, și încă un sport – ping-pong-ul – care rar apare pe ecrane, cu excepția unuia dintre episoadele celebre din ‘Forest Gump’. Mai degrabă ar fi biografia unui campion al acestui sport, inspirată liber de un personaj real, născut în New York și afirmat pe plan internațional ca maestru al tenisului de masă la un deceniu după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. La fel ca în filmele sale precedente, mai ales cele realizate împreună cu fratele sau Benny Safdie, noul film al lui Josh Safdie propune un erou care nu-și găsește locul în societatea din jurul său, dotat cu un talent imens și cu o ambiție și mai impresionantă, bravând și riscând permanent, făcând greșeli peste greșeli și luând decizii catastrofale una după alta, un erou pe care însă ca spectator nu poți să nu-l îndrăgești.
Marty este new-yorkez, la fel ca și alti eroi ai filmelor lui Josh Safdie. Este vorba însă despre New York-ul anilor ’50 într-un cartier cu o populație evreiască numeroasă, care trecuse cu doar 10-15 ani înainte prin tragedia Holocaustului (unii erau supraviețuitori, mai toți aveau familii dispărute sau distruse). Marty este un tânăr extrem de talentat la ping-pong – poate cel mai bun din New York sau din toată America – și la afaceri la modul în care un tânăr crescut pe stradă vede afacerile. Marile concursuri internaționale au loc în străinătate – Londra, Paris – și pentru a ajunge la ele trebuie să facă rost de bani prin orice mijloace. Orice mijloace pot însemnă furt, seducerea soției unui magnat care sponsorizează evenimente sportive sau acceptarea unor umilințe care pe alții i-ar depriva de propria demnitate. La un concurs la Londra, Marty câștigă tot până în finala în care se confruntă și este învins de un campion japonez, reprezentant al unei alte națiuni care încerca să renască din cenușa războiului. Revanșa înseamnă o călătorie la Tokyo, dar Marty s-a certat cu toți cei care l-ar putea ajuta: familia, patronul pentru care lucra, federația de tenis. Imposibilul nu este însă acceptabil pentru eroul filmului și el va risca totul pentru a ajunge la confruntarea la vârf.
New York-ul anilor ’50 a mai fost descris în multe alte filme din acei ani și până astăzi. Niciodată însă așa. Reconstituirea este minuțioasă, dar nervozitatea montajului este modernă iar banda sonoră aparține mai degrabă ultimelor decenii ale secolului. Înțelegerea jocului de ping-pong este un avantaj, dar nu este cheie – tensiunea confruntărilor trece oricum ecranul. Thimothée Chalamet intră formidabil în rol și comparația cu Al Pacino sau Robert De Niro, care au interpretat roluri asemănătoare ale unor tineri rebeli pe străzile New York-ului, se impune. Este un erou american tipic și atipic în același timp. Are un vis și pentru a-l realiza este gata de orice, inclusiv să se distrugă pe el insuși și pe cei din jurul său. Sunt un mare fan al lui Gwyneth Paltrow și revenirea ei pe ecran în … rolul unei vedete care revine pe scenă m-a delectat. Sper că este semnul unei reîntoarceri de durată, deoarece cred că are încă multe roluri minunate care o așteaptă. Aș mai menționa și numele Odessei A’zion, o actriță tânără, cu o fizionomie deosebită și plină de talent, care transformă un rol ‘mic’ într-unul semnificativ. De la Tarantino încoace nu am mai văzut pe ecran atâta realism crud, dar la Josh Safdie violența (nu doar fizică) nu este căutată pentru spectacol sau rating, ci justificată de acțiune și de contextul în care se află personajele sale. Cu ‘Marty Supreme’, Josh Safdie a devenit unul dintre regizorii mei preferați.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
