The Ides of March (2011) – Ziua tradatorilor
Regia: George Clooney
Distributia: Ryan Gosling, Paul Giamatti, George Clooney, Philip Seymour Hoffman, Evan Rachel Wood, Marisa Tomei
2012 este an electoral in Statele Unite si fiecare sezon electoral american este precedat cu cateva luni de un sezon de filme electorale. Trebuie sa fie cateva luni in avans care face ca anul de filme electorale sa fie un pic diferit de anul calendaristic, dar sa nu uitam ca exista si anul financiar, ca sa nu mai vorbim de varietatea anilor religiosi, toti acestia diferiti. Sunt doua motive imporante pentru care sezonul de filme electorale este diferit de sezonul electoral – in primul rand, desigur, sezonul premiilor Oscar si faptul ca, pana in iunie sau septembrie, realitatea devine prea interesanta pentru americani pentru a le mai pasa de filme. Asadar, timpul de a urmari filme electorale a venit si ‘The Ides of March’ este probabil primul film semnificativ al anului electoral 2012 .
George Clooney se afla din nou in fata camerelor in rolul guvernatorului Morris, candidatul la presedintie al democratilor, dar si in spatele camerelor ca regizor al ‘Ides of March’. Mi-a placut munca lui in ‘Good Night, and Good Luck’ si mi-a placut si aici. Are o mana precisa, un bun simt al cinematografic, este inspirat in alegerea distributiei si isi conduce bine actorii. Cu toate acestea, spectacolul ii apartine cu totul lui Ryan Gosling, actorul care pare sa domine sezonul si este din ce in ce mai bun cu fiecare film pe care il vizionez.
Intr-o interpretare concentrata, Gosling reuseste sa aduca pe ecran viziunea, sperantele, indoielile, ambitiile managerului de campanie politica Stephen Meyers, care aparent, in doar cateva zile de campanie, face tranzitia de la idealism la politica reala si trebuie sa puna intr-o balanta delicata adevarul personal si scopurile marete ale politicii. Philip Seymour Hoffman, care a disparut din raza mea dupa cateva roluri importante, se intoarce cu un rol cheie in aceasta poveste, Marisa Tomei are un rol mai mic decat mi-ar fi placut, dar este intotdeauna o placere sa o vad, Paul Giamatti si Evan Rachel Wood sunt superbi intr-o distributie echilibrata si bine regizata. ‘The Ides of March’ este un film bun fara sa iti ia respiratia.
Pasionatii genului si ai politicii americane, fanii lui George Clooney si ai lui Ryan Gosling vor iubi acest film. Noi restul il putem privi ca un thriller politic bine facut si bine interpretat, ca o poveste a sistemului politic american care a ajuns la maturitate, dar si ca un semn fara putinta de indoiala ca sezonul filmelor electorale a inceput deja. Exista o linie a povestii care mi s-a parut neglijata in totalitate si aceasta este tragedia personala a tanarului ucenic, care este doar pretextul dezvoltarii dramei personajelor principale. De aceea, cred ca ceea ce ii lipseste cu adevarat filmului este o mica doza de melodrama.
8 comments
Pentru ca lipseste doza aia ai dat o nota asa mica? Din recenzia ta nu am perceput alte minusuri si de aceea sunt uimit un pic de nota mica.
m@ri@n, nota 6/10 nu este chiar asa de mica 🙂 Personal filmul m-a dezamagit prin previzibilitatea intrigii si o anumita lipsa a fiorului emotional pe care am exprimat-o prin ‘doza de melodrama’. Cum nu sunt un pasionat al filmelor electorale nu am avut o placere prea mare vazand filmul in ciuda profesionalismului regizoral si a jocului actoricesc. Parerea mea subiectiva, desigur.
toti suntem subiectivi, numai ca citind recenzia nu mi s-a parut ca ai fost asa dur 🙂
Unul dintre modelele mele in receptarea cinefila este D.I. Suchianu. Nu stiu daca ai prins cronicile sale la Romania Literara la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70. D.I.S. iubea cinematografia si evita ca prin cronicile sale sa indeparteze spectatorii din sala de cinematograf. In orice cronica a sa 90% scria despre ce ii placuse in film, oricat de prost era filmul, intotdeauna gasea o idee, o scena, un actor, un cantec in jurul caruia sa isi structureze cronica. Cei care il cunosteau si invatasera sa-l citeasca deja stiau sa deceleze judecata sa de valoare in celelalte 10%. Uneori ma surprind epigonizandu-l involuntar pe Suchianu, poate asa s-a intamplat si acum.
Dan, felicitari pentru modelul pe care l-ai invatat. Mi-ar place sa existe o scoala a criticii de film. Probabil ca, la urma urmei fiecare critic de film reuseste sa isi gaseasca modele in cronicile pe care le citeste de obicei. Am trait si eu senzatia pe care o descrii si e frumoasa.
In acelasi timp, nu sunt de acord cu tine din principiu, pentru ca pe vremea lui Suchianu nu rulau 70 de filme pe saptamana la Bucuresti. Probabil ca daca Suchianu ar trai si acum si ar face la fel, agentiile de PR si distribuitorii de film l-ar imbratisa cu drag.
Mie mi-a placut filmul pentru ca pune in scena foarte bine palpitanta viata politica americana si, mai ales, infatiseaza relevant lupta pentru nominalizare, treaba foarte interesanta. In sine nominalizarea din partea unuia din cele 2 mari partide politice este o victorie. Si arata ca democratia inseamna compromisuri, negocieri, fanfaronade, bluffuri..etc
Am vazut si eu filmul, dar ca de obicei recenzia lui Dan a fost foarte buna incat sa nu imi doresc si eu sa prezint filmul…
Chiar daca nota mea era mai mare (probabil in jur de 8), cuvintele lui Dan sunt suficiente: un film electoral bun, la care mai era nevoie de un pic de dramatism, dar care ne dovedeste in acelasi timp ca lupta electorala (cu mici modificari) este la fel peste tot, plina de cadavre politice, de compromisuri si de lovituri pe la spate.
Daca te raportezi la calitatea filmului in sine, sunt o multime de alte filme mai bune, de exemplu The Manchurian Candidate (1962) sau Wag the Dog (1997), ca sa nu mai vorbim de docudrame precum Syriana (2005).
Asadar, daca te raportezi la media filmelor de pe piata sau chiar produse in acest gen, sigur ca ti se pare foarte bun. Dar cand te raportezi la faptul ca o echipa de filmare trebuie sa munceasca foarte mult si sa aiba la baza un scenariu foarte solid ca sa ia un punctaj de 10/10, parca 6/10 nu e chiar asa de mult. Punctajele de la filme nu sunt ca notele de la scoala.
Oricum, sunt de acord cu cronica – filmul merita sa fie vazut, macar pentru cultura civica. Nu e o bufonerie gen cum a facut Nichols cu „Primary Colors” (1998)- desi si acela merita vazut, tot pentru cultura civica, sau Michael Moore cu „Slacker Uprising” (2009). Si nu e nici „All the president’s men”. E putin mai sus de mijloc.