The Eagle (2011) – Acvila legiunii a IX-a
Regia: Kevin MacDonald
Scenariul: Jeremy Brock
Distributia: Channing Tatum, Jamie Bell, Donald Sutherland, Mark Strong
Acest film a fost pentru mine un imbold de a ma apleca putin si din nou asupra istoriei Imperiului Roman, ba chiar sa discut cu un amic impatimit si cunoscator in detaliu al acelei perioade plina de manevre politice, bravura dar si mister si magie.
Si sigur ca toate aceste demersuri au demontat destul de mult din canavaua coerentei si logicii istorice a scenariului, care speculeaza adesea faptele reale. Insa pentru cei ce au vizionat sau urmeaza sa vizioneze acest film, urmarea poate fi aceeasi – cautarea documentarii, deschiderea curiozitatii – ceea ce suna bine – fiecare va castiga ceva in plus, va invata si isi va imbogati cultura istorica.
Pana la urma insa, trebuie sa spun ca acest film are o alta miza, mai importanta pentru noi, cei care traim astazi intr-o societate care da prea putin credit notiunilor de onoare, loialitate, credinta si prietenie! Si ideii ca de multe ori, a incerca, poate sa insemne si a esua, dar si a razbi, a castiga. Ori, revin si spun: pentru a castiga, trebuie sa ai incredere in comandamentele deja enumerate: onoare, loialitate, prietenie!
Ca si in alte ocazii, nu consider necesar sa povestesc in amanuntime subiectul filmului, el poate fi gasit si consultat cu usurinta pe diverse situri de specialitate.
Pentru tanarul centurion roman Marcus Flavius Aquila recastigarea reputatiei tatalui sau Flavius Aquila, conducatorul Legiunii a IX-a – complet disparuta cu toti cei 5000 de oameni din componenta, dimpreuna cu stindardul-emblema- Vulturul de Aur – reprezinta comandamentul de onoare al vietii sale. Taramurile din Nordul Britaniei (Caledonia – actuala Scotie) au inghitit in ceata si mister soarta luptatorilor romani si onoarea numelui conducatorului acestora. Dincolo de Zidul lui Hadrian – limita Imperiului Roman, nu a mai indraznit nimeni sa se aventureze in cautarea adevarului, vreme de peste douazeci de ani.
Soarta insa isi face jocurile. Bine educat, excelent antrenat si pregatit militar, Marcus se afla la comanda apararii unui fort roman si isi castiga aprecierea si respectul unitatii sale prin curajul si devotamentul cu care actioneaza intru apararea incintei si a vietii soldatilor sai. Mereu ii revine insa in amintire figura tatalui sau si mai ales momentul plecarii acestuia in expeditia de lupta din care nu s-a mai intors.
Sunt extraordinar de plastic si puternic realizate scenele de lupta cu galii, incepand cu veghea atenta pe culmile zidului de aparare al fortului, continuand cu atacul de noapte respins stralucit ca mai apoi sa fim martori ai desfasurarii unor tactici specifice razboinice, cum este acea „broasca testoasa”…o mare de scuturi, coifuri si lancii – actionand strans si coerent, ca un singur organism bine articulat, ca o masinarie de lupta bine construita. Ca sa nu mai vorbesc despre carele de lupta ale galilor, instrumente fioroase de ucis, pentru ca rotile sunt purtatoare ale unor lame ascutite, care se rotesc fara mila si reteaza tot ce intalnesc in cale. Scene de lupta care se deruleaza intr-o proximitate noua aproape palpabila, suntem acolo, in mijlocul bataliei, intindem mana si dam parca de sange si frica si moarte, dar si de curaj si barbatie! Grav ranit si aflat in refacere in resedinta varstnicului sau unchi, Marcus este onorat de Roma pentru bravura sa, dar si trecut pe linie moarta. O situatie inacceptabila pentru pregatirea sa militara si pentru determinarea adanca pe care o are de a spala onoarea numelui familiei Aquila. Soarta il aduce pe Marcus fata in fata cu sclavul briton Esca (sala rade – bineinteles – la auzul acestui nume), a carui viata o salveaza din fata spadei gladiatorului, prin gestul ridicarii degetului mare. Si astfel, cei doi tineri barbati, umar la umar, stapan si sclav ajung sa porneasca pe drumul regasirii simbolului Romei, Aquila de aur, pe drumul descoperirii adevarului privind disparitia Legiunii a IX-a, pe drumul – de fapt – al decoperirii unei trainice si loiale camaraderii, care transcende originile fiecaruia dintre parteneri. Iar acest drum spre Nord, pana la zidul la Hadrian si dincolo de acesta, printre crestele salbatice si periculoase ale muntilor, intr-un peisaj de o tulburatoare frumusete frusta, reprezinta initierea celor doi intr-o comuniune barbateasca de idealuri: idealul lui Marcus – pe care il simte din ce in ce mai real si mai aproape – este descoperirea adevarului si recuperarea Vulturului, iar idealul lui Esca este de a-l conduce si apara pe Marcus, in conformitate cu legamantul de loialitate pe care l-a facut, dar mai este si acela de a-si recastiga libertatea.
Si – cum s-ar zice – luminita de la capatul tunelului – se vede si incepe sa creasca, caci un fost soldat roman din Legiunea a IX –a le apare in cale si adevarul incepe sa iasa la lumina. Multi soldati s-au salvat in lupta sangeroasa de la Donegall si au continuat sa traiasca pe acele meleaguri, integrandu-se in satele scotiene. Aparitia „Oamenilor-foca” – sangerosii razboinici din Nord, condusi de Printul-Foca, de pe malul oceanului, ii reveleaza lui Marcus adevarul in privinta identitatii lui Esca, dar si ambiguitatea sclavului: prietenie sau ura? Loialitate sau inselatorie? Si in mijlocul ritualurilor salbatice ale Focilor – apare stralucirea superba a Vulturului de Aur. Secvente extrem de tensionate si o lupta pe viata si pe moarte in defileul halucinant al muntilor Scotiei de Nord, in ploaie, ceata si salbaticie – intre Oamenii-Foca si mica armata constituita de romanul Guern impreuna cu tovarasii sai supravietuitori al Legiunii a IX-a aduc victoria romanilor, limpezesc relatia Marcus-Esca si limpezesc adevarul asupra mortii eroice la datorie a conducatorului Legiunii, Flavius Aquila.
Scena finala si logica o reprezinta infatisarea celor doi, Marcus Flavius Aquila si Esca (acesta din urma fiind eliberat din conditia de sclav) – in somptuosul palat roman, in fata verosilor politicieni, carora le inmaneaza simbolul Romei – Vulturul Legiunii a IX-a. Si intelegem oarecum, atat de previzibila cadere a Imperiului Roman: politica – politica – politica, expansiunea fara limite – si limitele impuse de revolta celor ce nu se vor mai lasa cuceriti.
Cu toate carcotelile care fara doar si poate, tin mintea atenta de-a lungul vizionarii, nu se poate neglija plasticitatea deosebita a imaginii, a scenelor de lupta, a peisajelor de ses sau de munte, costumele, machiajul si mesajul destul de convingator dramatic al acelor comandamente pe care le-am mai enuntat: prietenie, loialitate, onoare.
Cei doi actori, Channing Tatum si Jamie Bell „dau foarte bine impreuna”, jocul lor este convingator si filmul castiga prin distribuirea lor. A fost o placere – ca intotdeauna, sa il revad pe Donald Sutherland; un rol redus, care nu a apelat la resursele lui majore, insa, repet, chiar si asa, figura lui si vocea inconfundabila fac un bun serviciu acestui film.
Ah – si sa nu uit, mi-au placut teribil de mult „sandalele” soldatilor romani:) Tare mi-as dori si eu o astfel de pereche!
2 comments
Nu cred ca un film din zilele noastre , poate reflecta epoca romana.Astea sunt speculatii pentru a atrage publicul, mai ales cel fara prea multa istorie „in cap”. Poate ca sunt realizari artistice, regizorale, scenografice dar nu reflecta in mod sigur realitatile acelor timpuri.Nu critic filmul, mai ales ca nu l-am vazut.
Realitatea 100% nu o stim nici macar pentru evenimentele apropiate noua (vezi decembrie ’89). In privinta istoriei antice avem surse si continua descoperirea altora noi. Din toate aceste surse si informatii s-a construit cadrul istoric. Precum la un vas de lut din care avem doar bucati, construim intregul cu acele completari albe- pe care speram sa le coloram din surse noi descoperite. Niciodata insa, sa nu ne gandim la 100% reconstituirea realitatii!!!