Filme Filme americane Recomandat

Super 8 (2011)

Super 8 (2011)
Scenariul si regia: J.J. Abrams
Producator: Steven Spielberg
Distributia: Ella Fanning, Joel Courtney, Riley Griffiths, Ryan Lee, Gabriel Basso, Zach Mills, Kyle Chandler, Ron Eldard

Daca un bucatar are o reteta foarte buna si revine mereu asupra ei, fara a-i conferi uneori ceva inovator, care sa supraexcite papilele gustative, consumatorul cunoscator se satiseste.

In cazul spectatorului nu vorbesc despre papilele gustative ci despre celulele alea mici, cenusii, ultra cunoscatoare ale retetei Spielberg. Acest spectator se asteapta la toata gama de povesti si efecte Spielberg, pentru asta chiar vine sa vada un nou film, insa, repet, are apetenta si accepta reteta, dar vrea ceva in plus macar :).

Ei, n-a fost cazul, dar macar cei doi, Spielberg (nu-mi va ajunge pagina sa-i insir aici macar cele mai reprezentative creatii in calitate de producator si regizor) si Abrams (Fringe, Lost, Star Trek, Cloverfield, Alias, Mission Imposible III, etc) au facut o echipa buna si ne-au adus o compilatie atractiva a mai vechii retete E.T., Cocoon si multe altele. O reintoarecere poate catre propria noastra tinerete si inocenta si romantism si capacitate de a trai o astfel de poveste.

Super 8

Avem parte de universul incantator al varstei adolescentine, de conspiratiile gen Roswell si Taken (si aici Fortele Aeriene Americane sunt din nou acelea care reusesc sa ascunda ani de zile existenta unui extraterestru esuat pe Terra), de teroarea indusa populatiei unui orasel din Ohio, de “intalnirea de gradul III” 🙂 cu extraterestrul si in final – apoteotica decolare a acestuia in nava re-ernergetizata si eliberata de pe Terra dupa 16 ani de recluziune.

Daca in E.T. am avut parte de o fiinta dragalasa, simpatica si pasnica, in pelicula de fata lucrurile iau o intorsatura mai urata si mai grava, pentru ca musafirul extraterestru are o infatisare uriasa, o alcatuire monstruoasa si apucaturi distructive (pardonabile in clipa in care ii intelegem si trauma si determinarea de a se intoarce in lumea sa).

Ella Fanning

Construit, cum spuneam, pe universul adolescentin ai celor 5 pusti hotarati sa-si produca cu o camera Super 8 propriul film avand ca tematica lumea zombiilor, celor cinci alaturandu-li-se si o “guest star” in persoana colegei Alice Dainard, pelicula castiga prin partiturile acestor tineri, bine conturate si presarate din plin cu inocenta, cu determinare,  cu curaj inconstient si nu in cele din urma, cu umor.

Si mai castiga filmul si prin incontestabilul profesionalism al echipei de productie, care ne furnizeaza un scenariu viu, alert, care curge spectaculos si care iti lasa prea putin timp ca sa sesizezi toate inadvertentele…care sunt multe din pacate. Chiar m-am intrebat cum sunt posibile atatea scapari din partea “maestrilor” :). Motivatii lasate pur si simplu undeva pe marginea soselei din “urbea” Lilian si nerecuperate pana la final, efectul de domino naucitor al vagoanelor trenului sarind de pe linie si zvarcolindu-se unul dupa celalalt prin aer, intr-o avalansa de fier-explozii-foc, cubuletele gen Rubick – cam nebuloasa justificarea lor (material constitutiv/genetic/telepatic ???), de ce trebuia sa moara profesorul, erori faptice semnalate de carcotasi pe internet :)!

Super 8

Una peste alta insa, faptul ca am intepenit in fotoliu urmarind filmul, inseamna ceva si repet, acest ceva se datoreaza in mare parte pustilor interpreti, de departe mai naturali si mai talentati decat maturii din distributie. Extraordinara Elle Fanning, pe care am vazut-o de curand in The Nutcracker si alaturi de sora ei – Dakota Fanning – in Taken. Mari resurse interpretative…un chip de neuitat, mai ales cu machiajul de “zombi” aplicat de Joe Lamb interpretat de Joel Courtney! Si “regizorul” Charles – si-a gasit o buna interpretare in pustiul de 14 ani Rilley Griffiths – grasut, dar foarte mobil si expresiv!

Din coloana sonora a filmului – My Sharona a formatiei The Knack:

Nota: 7.5/10

Articole similare

Dragoste, doliu și dragoste din nou: La délicatesse (2011)

Dan Romascanu

The Purple Rose of Cairo (1985)

Andreea Andrusca

Une vie de chat (2010)

Delia Marc

1 comment

Cristian F. 25 iulie 2011 at 16:52

Am mai cautat filmul pe internet si sper sa-l gasesc cat mai repede. Este genul de filme care ma relaxeaza, care imi lasa fantezia sa zboare spre infinit.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult