Singure sub soare (2025) – Sound of Falling
Regia: Mascha Schilinski
Distribuția: Lena Urzendowsky, Luise Heyer, Hanna Heckt, Lea Drinda, Laeni Geiseler, Florian Geißelmann
„Sound of Falling” ne prezintă drama colectivă a 4 tinere femei, pe perioada a 100 de ani, începând cu primul război mondial, până la începutului secolului XXI. Poveștile celor 4 fete – Alma, Erika, Angelika și Lenka – ne sunt prezentate alternativ de-a lungul filmului, ca abia spre finalul acestuia să înțelegi mai bine legăturile dintre personajele diferitelor epoci. Formatul 4:3 a fost o alegere foarte bună din punctul meu de vedere, oferind, alături de culorile fade ale producției, senzația unul film vechi, istoric, foarte bine realizat. Câștigător al premiului juriului de la Cannes în 2025, „Sound of Falling” a mai câștigat încă 9 premii și a strâns 36 de nominalizări la diferite festivaluri de film și evenimente de decernare a premiilor cinematografice precum Bavarian Film Awards, Chicago international Film Festival sau Hamptons International Film Festival.
Alma, Erika, Angelika și Lenka sunt patru domnișoare, rezidente ale unei ferme din Germania pe o perioada de 100 de ani, fiecare provenind din perioade istorice diferite: Primul Război Mondial, cel de-al Doile Război Mondial, sfârșitul anilor 1980 în Germania de Est și începutul secolului XXI. Deși viețile lor sunt diferite, în special datorită epocilor în care trăiesc, se regăsește o moștenire emoțională a fetelor și o amintire colectivă intergenerațională, acestea simțindu-se urmărite de moarte încă de la o vârstă fragedă, simțindu-și corpul privit și exploatat fără acordul lor sau întâlnindu-se cu experiențe mult prea serioase pentru vârsta lor. Filmul urmărește cel mai bine poveștile ulterioare, accentul fiind pus pe Angelika și Lenka. Povestea Almei este explorată destul de bine și ea, însă despre Erika nu aflăm prea multe, cel puțin nu din scenele în care aceasta își face apariția, povestea ei fiind spusă pasiv, datorită traumei lăsate surorii sale, mama Angelikăi. Filmul este superb, atât din punt de vedere al producției, cât și datorită acestor povești sfâșietoare, cu traume care lasă cicatrici asupra diferitelor generații.
Deși este vorba în mare parte despre niște tinere actrițe, chiar copile, nu a fost niciun moment în care să mă simt stânjenit de jocul actoricesc sau să fiu scos din povestea filmului, actorii făcând o treabă superbă. Un aspect care sunt sigur că nu va fi pe placul tuturor este ritmul filmului, acesta fiind unul lent, uneori chiar greoi, care îți poate pierde atenția dacă nu ești un pasionat de film. Deși eu sunt fan al filmelor de festival, trebuie să recunosc că au fost unele secvențe în care și mie mi se părea că filmul face pași mici și rari, devenind poate obositor uneori. Filmul nu este unul de popcorn, nu este unul pe care să îl urmărești după o zi lungă de lucru în care vrei să pierzi timpul cu un film lejer pe fundal. Asta nu înseamnă că nu îl recomand sau că nu îl consider un film bun. Ba chiar dimpotrivă, este un film care trebuie văzut de orice cinefil, chiar dacă e posibil să nu fie apreciat de publicul larg.
Nota: 7/10
Credite foto: jff.org.il, Neue Visionen
