Sin retorno (2010) – Fara cale de-ntors
Regia: Miguel Cohan
Scenariul Miguel & Ana Cohan
Distributia: Leonardo Sbaraglia (Federico Samaniego), Antonia Bengoechea (Malena Samaniego), Martin Slipak (Matias Fustiniano), Luis Machin (Ricardo Fustiniano), Ana Celentano (Laura Fustiniano), Federico Luppi (Victor Marchetti)
Transilvania Film mi-a satisfacut in sfarsit dorinta si curiozitatea de a vedea acest film pe care il asteptam inca de anul trecut, de cand a cucerit Trofeul Transilvania la TIFF 2011. Sinopsisul filmului sta oricui la dispozitie pe internet pentru definirea subiectului filmului
Punctele mele de vedere sunt expuse in continuare:
O drama deopotriva familiala, sociala, educationala, per total – sistemica. Pentru ca atunci cand, fortuit, iei viata altui om, trebuie sa ai puterea de caracter sa iti asumi vina. Sa intelegi ca indiferent de varsta pe care o ai, de viata care abia ti se asterne la picioare, de viitorul caldut pe care ti-l construiesc si ti-l apara parintii, ai si o datorie morala dubla: fata de tine ca om ce se vrea cu adevarat om si fata de un semen de-al tau, caruia i-ai luat definitiv dreptul la viata.
Pentru ca “lucrurile pot fi inlocuite, oamenii insa NU”. Un balans moral, psihologic, social, intre vina si asumarea ei. Care angreneaza deopotriva faptuitorul si victima, impreuna cu familiile fiecaruia, dar si raspunderea cetateneasca si nu in cele din urma – organizarea sistemelor politiste si judiciare – care dau uneori dovada de o minima exercitare a responsabilitatilor.
Un conglomerat moral pe care spectatorul il priveste oripilat, pentru ca cercul vinovatilor dospeste, langa faptuitorul “activ” se alatura cei “pasivi”, parintii tanarului Matias, care cu experienta maturitatii, elaboreaza si executa un intreg scenariu cinic si iresponsabil de ascundere a crimei. Multiplicarea vinei, mizand pe inaptul instrument politienesc, care nu va cerceta cu atentia cuvenita incendierea masinii declarate furata. Mizand pe slabiciunile sistemice – care nu vor fi capabile sa dovedeasca o vinovatie, acolo unde ea nu este argumentata solid. Dar neluand in calcul determinarea batranului tata in cautarea vinovatului ce i-a ucis fiul, care impreuna cu presiunea sociala si mediatica, conduc la condamnarea unui nevinovat pe care soarta l-a conectat la o intalnire tangentiala cu victima.
Si aici avem de-a face cu o problematica extrem de sensibila si din pacate atat de nociva in cadrul sistemelor politienesti si judiciare.Aceea a admiterii unor depozitii cel putin “schioape”de martori “saritori” – hotarati “sa ajute” justitia! Si in balanta sistemului, aceste depozitii sunt hotaratoare, nevinovatul este condamnat, astfel ca alaturi de victima decedata se aliniaza Federico Samaniego si familia sa – victime colaterale ale soartei.
Regizorul Miguel Cohan ne impartaseste gandurile sale privind povestea filmului: “Cum continuă viaţa unei persoane care este responsabilă de moartea cuiva? Cum face să ascundă fapta şi să-şi continue viaţa cotidiană? Ucide într-o zi. A doua zi nu se poate stăpâni şi se gândeşte numai la asta. După trei zile se întoarce la lucru ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi astfel, zi după zi, cotidianul îşi recucereşte locul, iar faptul violent de a fi omorât pe cineva rămâne ascuns sub straturi din ce în ce mai groase de situaţii triviale care compun viaţa de zi cu zi a oricărei persoane din clasa medie: munceşte, creşte copii, îşi plăteşte impozitele. Dar crima rămâne acolo, la pândă, prezentă, afectându-i, pentru totdeauna, într-un fel sau altul, felul de viaţă.”
Da, vina continua sa subexiste in psihicul faptuitorului, in timp ce ispasirea fara vina lucreaza si ea traumatic asupra lui Federico Samaniego. Dar pentru ca Dumnezeu mai ridica in cand in cand cate o pleoapa de pe ochii sai adormiti, dupa trei ani si jumatate de intemnitare, Federico revine in societate.Cu hotararea de a afla vinovatul singur, dar si cu ajutorul fostilor tovarasi de celula (dovada a camaraderiei si respectului dintre vitregitii soartei), tanarul Matias Fustiniano ese descoperit si adus in fata tatalui victimei sale. Un triunghi dramatic: Federico, Matias si batranul Luppi. Intre ei, un pistol! Niciunul nu apasa pe tragaci! Final deschis… cine va avea puterea sa se salveze? Isi va recunoaste tanarul Matias vina si consecintele ei si se va salva ca OM?
Un film foarte bine instrumentat din punct de vedere al gradarii tensiunii, al conducerii actiunii (previzibila pentru unii nemultumiti, dar oare – viata nu este previzibila?), al motivarii psihologice (fara insistenta stridenta) privind traiectoriile personajelor. Personaje care sunt binecuvantate cu interpretari consistente, actori tineri unii, maturi altii, dar cu prezente impresionante in fata camerei dirijate de directorul de imagine Hugo Colace. Un Leonardo Sbaraglia pe care nu il uiti cu usurinta! Si un regizor promitator (coscenarist alaturi de sora sa), Miguel Cohan, la primul sau lung metraj artistic – care inteligent si sensibil insista asupra consecintelor in timp si in grup … Ucizi azi un om, un microcosmos, este ca si cum tai azi un copac si ucizi padurea viitoare!
Una dintre casele producatoare angrenate in realizarea acestei pelicule este HADDOCK FILMS, aceeasi care a lucrat la excelentul film “El secreto de sus ojos”. Cinematografia argentiniana se dovedeste a avea radacini sanatoase si eu una ma bucur ca avem ocazia sa vedem realizari de substanta diferita decat aceea a omniprezentului film american.
2 comments