Sieranevada (2016)
Regia: Cristi Puiu
Distribuția: Mara Elena Andrei, Mirela Apostu, Eugenia Bosânceanu
Cu o întârziere de trei ani am reușit să văd ‘Sieranevada’ al lui Cristi Puiu, un film despre care citisem și auzisem multe. Cei trei ani nu sunt desigur suficienți pentru o perspectivă ‘istorică’, dar sunt suficienți pentru a plasa mai bine filmul în contextul a ceea ce s-a întâmplat în cinematografia românească înainte și după el și pentru a înțelege disputele destul de aprinse pe care le-a creat în rândul criticilor și al spectatorilor. Este într-adevăr un film complex, dar și complicat, interesant, dar și lung, care conține multe motive de a place, dar și câteva care îi pot lasa pe spectatorii din diferite categorii de public nedumeriți sau nemulțumiți.
Scena de început pare un citat din celălalt nou val, cel francez. O cameră de luat vederi instalată într-un punct fix filmează timp de câteva minute o intersecție bucureșteană, cu haosul, aglomerația și gălăgia pe care le cunoaștem. Personajele filmului, pe care încă nu le distingem, sunt încă siluete între multele care compun acest vacarm. Două dintre ele se vor afla într-o mașină care îi va duce timp de câteva minute spre apartamentul în care se petrece cea mai mare parte a acțiunii filmului. Acolo se alatură familei reunite pentru masa de pomenire (după datină doljeană!) a șefului familiei, decedat cu 40 de zile în urmă.
Timp de două ore, aproape în timp real, vom fi martorii ceremoniei, discuțiilor, conflictelor unei familii suficient de numeroase pentru a cuprinde câteva dintre tipurile cunoscute celor care trăiesc în România de astăzi – medicul care și-a abandonat meseria pentru un comerț mai profitabil, un tânăr adept al teoriilor conspirative, generația celor mai în vârstă loviți economic de tranziție și încercând să se adapteze cu puțin succes la noile realități, o nostalgică a regimului comunist, tânăra cu legături și preocupări dubioase inclusiv consum de droguri, preotul care întârzie datorită unui orar ocupat căci business-ul religios merge din plin, cupluri in criză și căsnicii deja destrămate. Un mozaic superb construit, o lume diversă și chinuită. Și totuși, ei se vor întâlni și la viitoarele ocazii sau sărbători, căci legăturile de familie și de prietenie, împreună cu aderența la o tradiție religioasă care nu se lasă uitată sau abandonată sunt singurii lianți care mai țin cât de cât împreună țesătura socială românească. Acestea și poate și umorul.
Merită de urmărit cum lucrează Cristi Puiu și directorul său de imagine Barbu Bălășoiu cu aparatul de filmat. Câteodată cadrul este fix, de cele mai multe ori mobil, urmărește punctul de vedere al unui personaj sau altul, dând senzația de labirint claustrofobic în apartamentul de 3 sau 4 camere în care are loc acțiunea. Este o senzație indusă programatic spectatorilor, când ne aflăm în afara apartamentului avem de-a face cu același haos, cu același labirint al unor relații omenești în criză, doar că spațiile sunt mai deschise, în schimb atmosfera este înghețată. Semi-întunericul predomină și face ca filmul să nu fie ușor de urmărit, la fel și modul în care este captat sunetul nu este optim, dar cred că aici nu este vorba despre probleme tehnice, ci din nou despre decizii ale regizorului. Jocul actorilor este superb, aș face o nedreptate menționând vreun nume și nu pe toate.
Pe mine filmul m-a captivat și nu i-am simțit sau resimțit în vreun moment lungimea. Pot însă înțelege pe cei care nu au agreat asta sau au avut dificultăți în urmărirea imaginii sau a vocilor, căci Cristi Puiu nu a urmărit estetica ci a vrut să transmită idei și senzații. Spectatorii străini vor avea dificultăți în a înțelege multe nuanțe, iar cei din România care s-au săturat sau sunt exasperați de oglinzile pe care li le pun în față câțiva dintre regizorii contemporani au și ei motive de supărare. Pe cât mi-a plăcut filmul, cred totuși că formula minimalistă și-a cam epuizat resursele și a pierdut în mod cert elementele de surpriză și noutate. De aceea nu mă miră că filmul a fost ignorat în palmaresul de la Cannes. În 2005 Cristi Puiu a realizat unul dintre primele filme remarcabile ale noului val al cinematografiei românești – ‘Moartea domnului Lăzărescu’. ‘Sieranevada’ realizat în 2016 s-ar putea să fie unul dintre ultimele filme remarcabile ale acestui val.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
