Rear Window (1954) – In spatele ferestreiRegia: Alfred Hitchcock
Actori: James Stewart, Grace Kelly, Thelma Ritter
Recunosc inca de la inceput ca nu m-am mai apropiat de Hitchcock din perioada liceului, ceea ce inseamna peste 10 ani. O greseala pe care incerc sa o indrept cat mai repede in cele ce urmeaza. Si astfel mi-a cazut in mana aceasta splendoare de film, din ce in ce mai apreciata in prezent, dar ocolita de premii in anii in care a fost lansata. Este unul dintre cele mai bune thrillere psihologice la care am avut prilejul sa asist, o explozie a voyerismului in formele sale pozitive (dar nu in totalitate), interpretare de exceptie, scenariu si regie de geniu.
Suntem in New York, dar asistam tot filmul doar la o imagine construita perfect: ce putem vedea, ce ne putem inchipui de la fereastra noastra aflata intr-un apartament unde toata privelistea este formata din alte apartamente. L.B. Jeff Jeffries (o interpretare remarcabila a lui James Stewart, un actor pe care il apreciez foarte mult) este tintuit in camera de o fractura la un picior. Nu are nimic a face acasa si isi concenteaza toata puterea psihica pentru a-i privi si intelege pe vecinii sai: o balerina, un pianist, niste tineri casatoriti, o familie iubitoare de animale, o femeie singura si trista. Dar ce ii atrage cel mai mult atentia este aparenta disparitie a unei femei si credinta ca aceasta a fost ucisa de sotul ei.
Pasiunea lui nu mai cunoaste limite, iar aceasta se resfrange si asupra relatiei sale cu frumoasa Lisa (interpretata de Grace Kelly, pur si simplu superba aparitia ei intr-unul din ultimele roluri inainte de retragerea din actorie). Si asta desi Jeff nu o iubeste asa cum ar dori, i se pare molatica, moderna, fara spirit de aventura, nu vrea o continuare serioasa a relatiei, ci doar mentinerea acesteia asa cum este, fara o implicare sentimentala puternica. Totusi, schimbarea survine exact la timp: Lisa gaseste adevaratul ei ego in spionarea presupusului asasin si descoperirea adevarului, Jeff este luat prin surprindere de noul aliat si, impreuna, incep sa despice firul in patru.
Ce mi-a placut? Impresionantul suspans care se vadeste in fiecare cuvant al personajelor, un suspans placut datorita unor dialoguri si argumente inteligente, care atrage treptat spectatorul pana la scena finala, total acaparanta. Apoi, avem o poveste de dragoste care pare atipica, dar cu atat mai frumoasa. Jeff pare distant, Lisa pare prea pasionala la inceput, treptat rolurile se inverseaza pentru ca el descopera ca o iubeste cu adevarat, dupa ce se petrec doua momente cheie: in primul rand, ea se implica intr-o poveste care pare ca nu i se potriveste (fiind o femeie de oras, cu fasoane si rochii de seara), in al doilea rand, viata ii este pusa in pericol si el isi da seama ce rau i-ar fi fara zambetul ei.
Poate actiunea destul de statica nu i-ar placea spectatorului adolescent de azi, la fel cum inceputul filmului este destul de molcom si s-ar putea sa renunte in prima jumatate de ora. Daca vor face asta, vor pierde un film exceptional, cu o intriga si o argumentatie superbe, dar si sansa sa vada doi actori foarte buni. Iar barbatii-baietii vor fi cu siguranta vrajiti de zambetul si ochii simpaticei Grace Kelly. Filmul are si un remake din 1994, cu Christopher Reeve in rolul principal, jucand rolul dupa paralizia sa, pe care insa nu l-am vazut.
1 comment
Bun, bun! Am vazut remakeul…hmmm, nu mi-a spus mare lucru. Felicitari pt recenzie, Rear Window e o incantare la privit, dar complicat cand vrei sa scrii pe marginea lui…