Aniversarea (2017)
Regia: Dan Chișu
Distribuția: Mircea Albulescu, Razvan Vasilescu, Emanuel Parvu, Lucian Ifrim
‘Aniversarea’ a deschis pentru mine ieri seară Festivalul Filmului Românesc organizat în aceste zile în Israel. Filmat în 2016 și ieșit pe ecrane în 2017, filmul regizorului Dan Chișu prilejuiește ultima apariție pe ecran a marelui actor de film și de teatru care a fost Mircea Albulescu. El avea să părăsească această lume la scurt timp după terminarea filmărilor și nu a mai apucat să vadă filmul. Nu știu exact câți dintre cei câteva zeci de spectatori aflați în sală știau cine a fost Mircea Albulescu, dar pentru mine acest film înseamnă în primul rând despărțirea de acest gigant. Sunt însă multe alte motive bune pentru care ‘Aniversarea’, fără a fi o capodoperă, este un film care merită să fie văzut.
Cu 45 de ani înainte de ‘Aniversarea’, Mircea Albulescu a jucat rolul unui activist comunist pe care partidul îl insărcinase cu conducerea unei fabrici în perioada preluării puterii de către comuniști. Filmul se numea ‘Puterea și Adevărul’ și era o combinație destul de tipică pentru acea perioadă între propagandă comunistă și jumătăți de adevăruri pe care scenaristul Titus Popovici și regizorul Manole Marcus le-au strecurat și au reușit în parte să le treacă de filtrele cenzurii. Rolul din ‘Aniversarea’ poate fi văzut că o continuare sau o încheiere de ciclu al celui din ‘Puterea și Adevărul’. Aici Mircea Albulescu este Radu Maligan, un fost mare demnitar al perioadei comuniste, fost șef al ‘serviciilor’, posesor al dosarelor care conțineau secretele personale ale ‘dușmanilor’ regimului, dar și ale demnitarilor săi, căci toți îi spionau pe toți în acel sistem.
Acum, la 94 de ani, imobilizat în scaun cu rotile, își petrece timpul ascultând muzică clasică și privind fără să scoată o vorbă la ce s-a ales din lumea pe care încercase să o distrugă și să o reconstruiască. Întreaga familie și câțiva foști colegi de ‘meserie’ se adună într-un apartament din buricul Bucureștilor, vis-a-vis de Ateneu, pentru a-i sărbători ziua de naștere, dar ar putea la fel de bine să fie un parastas, căci el doar îi privește, nu scoate o vorba, nici măcar o lacrimă nu îi curge pe obraji. Întâlnirea seamănă cu o adunare a mafiei în stil ‘Nașul’, doar că familia și întreagă lume din jur este în criză și în destrămare. Fostul demnitar comunist ajuns la vârsta senectuții nu este însă doar un martor care nu poate sau nu vrea să reacționeze, care refuză spovedania în fața preoților sau a psihanalistului pe care i-o pregătesc membri familiei. El și regimul pe care l-a reprezentat sunt sursa răului și a dezorientarii morale la care asistăm.
Familia cu cele trei sau patru generații ale sale reprezintă un microcosmos al societății românești de astăzi, debusolate și sfâșiate de conflicte mai mari sau mai mici. Problema principala a filmului este în opinia mea faptul că scenaristul și regizorul Dan Chișu a încercat să spună prea mult, să adune în același film prea multe teme și cazuri, interesante în parte fiecare, dar care adunate în cele 100 de minute de proiecție dau impresia unui mozaic dezordonat, fără că vreunul dintre ele să aibă parte de tratamentul în profunzime pe care îl merită. Dintre toate temele abordate, cea a tentativei de regăsire a credinței religioase ca o posibilă alternativă care să ofere salvarea personală sau măcar alinarea în pragul morții este cea care trece cel mai bine ecranul. Este și un subiect mai general și mai ușor accesibil spectatorilor care nu sunt familiari cu istoria și politica României. Și aici însă prea puțin timp este alocat unei abordări în profunzime, dialogurile dintre preoți și psihanalist sună artificial, sub-conflictul ortodoxie-catolicism adaugă o complicație inutilă. Jocul actoricesc este excelent, participă o galerie de actori de valoare, între care l-aș menționa în mod special, pe lângă Albulescu și pe Răzvan Vasilescu.
Cinematografia este incertă, majoritatea filmărilor au loc în spațiul aceluiași apartament, a cărui topografie exactă nu reușim exact să o deslușim ca spectatori, dar în care recunoaștem adunarea de obiecte specifice apartamentelor bucureștene, cu amestecul între relicvele trecutului și gadget-urile tehnice ale prezentului. ‘Aniversarea’ se adaugă unei serii de filme realizate în ultimele decenii care descriu desprinderea lungă și dureroasă a României de un trecut care refuză să fie lăsat în urmă și a cărui urmări tragice la nivel personal și social continuă să fie trăite în prezent.
