-La Mărculescu.ro am gasit prima cronica din blogosfera despre ‘Gomera’ lui Porumboiu: ‘Acuma e destul de clar sper, mie-mi place ce-a făcut aici Porumboiu. Un coup d-etat punkist împotriva tutror mizeriilor organizate în canonul noului val și un tur de forță trufaș. Da, el poate și altceva decât același borhot non-estic cu pretenții de relevanță socială. Nu avem alt regizor care să poată să facă asta. Plus că din orice perspectiva te uiți la el Gomera e tot un film d-auteur. Chestia este că nu știu cum o să descurce la public, pentru că este cam prea târziu pentru reconstruit poduri între publicul care n-a vrut vreodată toate sferturile de normă ale noului val și elitele cineastice care au livrat decât d-astea. Too little, too late? mai degrabă too much, too late ar zice unii (pentru că nah, filmul de gen le pute la toti, pseudo-dramoletele cu ancorare în social sunt încă pe val prin festivaluri). Sunt sincer foarte curios cum se descurcă pentru că pân acu 2019 n-a fost gentil cu eforturile regizorilor de-a face film de public (Parking și Să nu ucizi nu au cu ce se lăuda la spectatori, chit că unu este film de dragoste și celalt ar fi putut fi thriller dacă n-ar fi vrut cu disperare să fie artă).’
-Victor Morozov de la ‘liternet’ scrie despre ‘L’enfant secret’ al lui Philippe Garrel, unul dintre cei mai interesanti regizori, producatori si scenaristi francezi ai ultimelor decenii: ‘L’enfant secret e un film special, de neuitat, un capriciu, un şir de instantanee smulse dintr-o existenţă frîntă: nu ştie mai nimic de naraţiune, dă pe-afară de emoţie şi suferinţă, de dorinţa de protejare a celuilalt – chiar şi o tînără mamă care recurge la prostituţie beneficiază de un prim-plan delicat, care să pună, măcar preţ de cîteva secunde, lucrurile în ordine. Dacă e-adevărat, cum a opinat Godard, că cinema-ul e despre ceea ce se află între lucruri, atunci acest film constituie demonstraţia perfectă: numai priviri, tăceri, regrete, corpuri care se sprijină unul pe celălalt în cădere – pasta onirică, ca de film mut, a scenelore greu de fixat în cuvinte. De aceea, o analiză formalistă a filmului, carei-ar desluşi mai toate mecanismele străvezii (siluete prost cadrate, durată mare a planurilor…), ar rata mai tot ceea ce îl face incandescent. Adrian Martin (cel mai fervent apărător al filmului) a surprins impresia de fragilitate a materialului, a filmului-ca-obiect – impresia de intimism dus la extrem, răsfrînt dinspre camera personajelor către spectatorul părtaş la dezvelirea a ceva preţios, nebănuit. Serge Daney (cel mai fin comentator al filmului) a spus că Garrel „ştie tot despre frumuseţe, că a aşezat-o, încă de foarte tînăr, pe genunchii săi”. Nu cunosc film mai frumos, mai pur; şi mă întreb cum s-ar mai putea filma, în urma lui Garrel, o îmbrăţişare nesfîrşită de rămas-bun fără să ai senzaţia că jefuieşti ceva, că distrugi ceva, că te afli unde nu trebuie.’
-‘Downton Abbey’ (filmul) regizat de Michael Engler a fost vazut de Angela de ‘CineAmator’: ‘Zic ca ar fi pacat sa vii la film fara sa fi vazut serialul, dar risipa ar fi si daca ai refuza sa vii la el, doar pentru ca nu ai vazut serialul. Primesti umor britanic, protagonisti de care te atasezi, idile ca-n timpurile de alta data si un farmec aparte specific scrierilor de epoca. Si cand iesi, iti vei dori sa cumperi un ceai aromat si sa il savurezi pe canapeaua ta, inconjurat de elemente vintage.’
-Ioana Zamfir este invitata lui Emil Calinescu pentru a scrie despre acelasi film la CinEmil: ‘As putea spune fara sa exagerez ca Downton Abbey este, in esenta, un micro-cosmos in care toate personajele, fie de “purtatori de titlu nobiliar” sau de servitori, au un rol bine stabilit, un scop si o traiectorie, toate ancorate extrem de fidel in contexul istoric. Sa nu pierdem din vedere ca ne aflam in Anglia inceputului de secol XX cu tensiuni si schimbari istorice si sociale esentiale (protestele pentru drepturile femeilor, asasinarea lui Franz Ferdinand si inceperea Primului Razboi Mondial, intrarea Angliei in razboi impotriva Germaniei, pierderile omenesti de pe front si transformarea numeroaselor castele, domenii nobiliare in spitale, azile pentru vetaranii de razboi, Razboiul Irlandez pentru obtinerea independentei fata de Marea Britanie, etc), iar pe parcursul serialului fiecare dintre personaje actioneaza conform pozitiei, statutului, dar si varstei sale. Revenind la scenariul filmului Downton Abbey, acesta reuseste sa ii incante atat pe fanii serialului, care isi vor revedea personajele preferate, cat si pe cei mai novici, intrucat poate fi un film de sine statator, cu o poveste fluida si completa, ce nu impune spectatorilor sa isi aminteasca detalii din sezoanele serialului (daca o fac, cu atat mai bine, intrucat vor surpride detalii care celorlalti le-ar putea scapa).’
-In fine, iata si opinia Dianei Duca: ‘Downton Abbey pare un hibrid intre un basm cu printese si un reality show despre nobilimea engleza insa fiecare detaliu inclus doar de dragul atmosferei este pe deplin savurat. Chiar daca actiunea usurica precum o carte de bucate, la final te simti satisfacut si inspirat. Ghici cine se uita azi dupa rochii vintage? In final, as putea spune ca filmul este delicios chiar daca nu ai background-ul serialului. Imi imaginez cat de misto e, daca-l ai. Asa trage-ti trena pe tine si du-te la cinema. Vizionare placuta!’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Iubire elenă” (2012)
–”Message to Love: The Isle of Wight Festival” (1996)
-”La Gomera” (2019)
–”Ce lume minunată” (2014)
(Sursă fotografii: Mărculescu.ro, Liternet.ro, Cineamator.ro)
