–The Shape of Water este unul dintre filmele cele mai discutate din cele de la Oscarurile de anul acesta. Pe Facebook, atunci când am prezentat filmul pe scurt, a ieșit o controversă majoră, pentru că lumea se situează în tabere complet opuse. Adrian Georgescu scrie pe blogul său despre film, considerându-l o poveste frumoasă: ”Printre atâția artiști ai despicării firului de păr inexistent în patru, iată un om care știe și căruia îi place să spună o poveste. Simfoniile verzui în care Guillermo del Toro mai scapă un pic de sânge nu mă plictisesc niciodată. În ultima, The Shape of Water, camera aproape că nu stă o clipă pe loc, dar mișcarea ei fluidă nu te obosește, ci e parte din metafora apei. „O femeie de serviciu se îndrăgostește de o domn amfibiu”. Ce subiect! Omul are curaj și vână. A lucrat mulți ani ca specialist în make-up. Nu se teme să spună basme, nici să fie morbid, dar întunecimea filmelor sale are ceva luminos, precum clarobscurul tablourilor lui Caravaggio.”
-Tot despre Oscaruri vorbește de ceva timp și Iulian Fira pe blogul său. Săptămâna aceasta a venit rândul filmului The Post: ”Oare unde vrea sa se opreasca Meryl Streep cu recordurile? Stiu ca pun carul inaintea boilor, dar, daca este ceva remarcabil in aceasta pelicula, atunci numai interpretarea minunat nuantata a acestei inegalabile artiste poate fi. Personajul Kay Graham nu este vreo forta supraomeneasca, vreo valkyrie a libertatii presei, ci o femeie care se afla intr-o postura in care se nu simte confortabil, pe care nu si-o doreste neaparat, dar pe care si-o asuma, in ciuda opozitiei, preponderent masculine, de care e inconjurata. Ce se intampla in jurul lui Meryl Streep este o intriga fara cusur in conventionalitatea ei, menita sa redea increderea zdruncinata a opiniei publice in puterea si necesitatea presei libere.”
-”All the Money in the World” nu are decât o nominalizare la Premiile Oscar, dar una importantă: Christopher Plummer, pentru cel mai bun actor. Despre acest film, scrie Cosmin pe blogul CeFilmeVad: ”Cel mai captivant personaj este de departe J. Getty, un amestec de egoism şi paranoia cu atât mai fascinant cu excentismul şi influenţa la pachet. Este uşor de văzut de unde nominalizările lui Christopher Plummer, însă interpretarea care ţine filmul în picioare în lipsa lui este cea a lui Michelle Williams, prea puţin menţionată. Incapabilă de a-l convinge să plătească recompensa pentru fiul ei, încearcă toate modalităţile posibile de a da de răpitorii acestuia, deşi aparent lipsită de ajutor, hotărâtă să nu cedeze.”
(Jovi)
-Adriana Gionea scrie la PostModern despre ‘Soldaţii. Poveste din Ferentari’ al Ivanei Mladenovic: ‘Soldaţii. Poveste din Ferentari, care a făcut deja turul mai multor festivaluri importante înainte de premiera oficială din România, a fost aşteptat precum o apariţie exotică în rândul filmelor a căror estetică rămâne totuşi în zona noului val (cu decoruri minimaliste, la fel ca dezvoltarea narativă, şi expunerea vieţii din apartamentele claustrofobe). Dar, la fel ca în romanul cu acelaşi nume, scris de Adrian Schiop, devenit unul dintre actorii din rolurile principale, exoticul nu este legat de subiectul ce ar trimite filmul în zona celor de nişă, care tratează relaţiile şi dramele comunităţii LGBT într-o ţară (încă) tradiţionalistă. Nu relaţia de iubire dintre doi bărbaţi de etnie şi nivel de educaţie diferite, ambii locuitori ai cartierului Ferantari, poate fi considerată elementul exotic al filmului, ci însuşi mediul în care aceştia îşi consumă relaţia – cartierul Ferentari, un fel de no go zone pentru cei din afara lui, o lume închisă, cu propriile-i reguli de supravieţuire şi coduri sacre fără de care nu se poate convieţui paşnic şi nu poţi fi acceptat. Devenit un al treilea personaj principal, cartierul Ferentari este prezentat diferit de cum ai văzut până acum şi de cum te-ai fi aşteptat. Sărăcia extremă, expusă claustrofob, sordid şi coşmăresc în majoritatea reportajelor nu mai apare ostentativ. Nu simţi că invadează sala de cinema precum o periferie sud-americană contopită cu mahalaua indiană, sufocându-te prin detalii brutale. Cadrele realiste nu satisfac nevoia unor spectatori veniţi din zone mai confortabile de a vedea periferia mizară exploatată senzaţionalist într-un spectacol grotesc sub pretextul documentarului ce arată lumea necosmetizată. Cartierul Ferentari vorbeşte mai mult prin tipologiile umane expresive, ce se dovedesc a fi şi ospitaliere, şi mai puţin prin blocurile degradate sau prin furnicarul ce mişună printre dughenele insalubre.’
-La cinemil.ro am gasit o cronica semnata de Ana la ‘All the Money in the World’: ‘Cel mai mult mi-a plăcut la film că finalul este unul deschis, fiecare va înțelege ce va dori și va pleca acasă întrebându-se ce ar fi făcut în locul fiecărui personaj. Dacă vrei un blockbuster – nu e cazul, dacă vrei un film de acțiune cu împușcături și urmăriri de mașini, iar nu e cazul, însă dacă vrei să petreci două ore lipit de scaun întrebându-te cum ai fi acționat dacă ai fi fost în locul personajelor, sau cum te-ar schimba o avere imensă și ce presiune ar fi asupra celor din jurul tău atunci da mergi să vezi Pentru toți banii din lume.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Darkest Hour” (2017)
-”Paterson” (2016)
-”Gloria” (1980)
-”Loving Vincent” (2017)
-”Dunkirk” (2017)
-”Call Me By Your Name” (2017)
