Pina (2011)
Regia: Wim Wenders
Distributia: Pina Bausch, Regina Advento, Malou Airaudo
Citind interviuri acordate de Wim Wenders despre Pina, am aflat că filmul a sfârşit prin a fi foarte diferit de intenţia iniţială a regizorului. Wenders a fost fascinat multă vreme de creaţiile Pinei Bausch şi în special de Cafe Muller, dar nu a putut găsi mijloacele potrivite de exprimare ca să realizeze un film pe această temă. Apoi s-a întâmplat ceva: tehnologia a avansat şi tridimensionalul a revenit în forţă. Revelaţia a fost că tehnica 3D şi dansul filmat se potrivesc perfect. Rezultatul este un film unic în felul său, dificil de introdus într-o categorie, un exemplu despre cât de relative şi inutile sunt aceste clasificări.
Pe ecran ni se prezintă un portret-omagiu al Pinei Bauch. Wim Wenders este autorul multor documentare despre muzică şi istoria cinematografiei, însă filmul nu este un documentar tipic şi nici o biografie (nu sunt prezente cronologia şi analiza creaţiilor sale), ci un portret al unei artiste care s-a numărat printre puţinii care au revoluţionat dansul, un portret construit din mărturii ale dansatorilor care au lucrat cu ea (deşi unii nu rostesc nici un cuvânt). Cea mai mare parte a artei sale a fost filmată şi transpusă pe ecran. Poate cea mai bună descriere pe care am găsit-o este cea prezentă într-o subtitrare germană a filmului: Tanzfilm – un film-dans.
Există, într-adevăr, un număr mare de scene de balet frumos filmate, în diverse ambianţe. Este evidentă măiestria unui regizor reputat, pentru că aproape toate aceste scene au necesitat inovaţie în crearea scenelor şi în transformarea lor în componente ale unui eveniment cinematografic, nu într-un spectacol filmat. Urmărind cu pasiune spectacole filmate de dans contemporan, în special cele transmise de canalul Mezzo TV, sunt destul de familiarizat cu genul. Wenders reuşeşte să creeze sinteza, iar Pina este atât un spectacol de balet de primă clasă, cât şi un eveniment cinematografic care combină ce este mai bun în cele două ramuri artistice şi le amplifică prin forţa tridimensionalului.
Folosirea tehnologiei are ca rezultat nu doar faptul că spectatorii văd mai clar ce se petrece, dar şi includerea scenelor în procesul creativ. În câteva scene din film o vedem pe Pina Bausch, în timpul repetiţiilor, amestecându-se printre dansatori, privindu-i şi vorbindu-le, lucrând în echipă. Prin efectul 3D, spectatorii devin si ei o parte a procesului creativ, o parte a spectacolului, o parte a omagiului pe care Wenders îl aduce excelentei coregrafe.
Nota: 9/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=LGKzXUWAjnI’]
