Paha Maa (2005) – Pământ îngheţatRegia: Aku Louhimies
Actori: Jasper Pääkkönen, Mikko Leppilampi, Pamela Tola
In cadrul Focus-ului Finlanda de la Festivalul de film International de la Cluj TIFF 2009, Paha Maa (Frozen Land) a fost unul dintre filmele care au semanat cel mai mult cu realitatea romaneasca. Cadre inchise, personaje urmarite cu camera, o istorie trista, dar totodata posibila si reala, o amestecatura de caractere si personalitati, fara un scop precis si totusi luandu-si fiecare avant pentru a lupta cu greutatile vietii.
Tema pare simpla, dar este complicata: ce faci daca, aflat intr-o viata normala si care pare monotona, dar in acelasi timp buna, faci intr-o zi o greseala fatala? Sau decizia pe care o iei e total gresita? Decizie care nu este decisa de rationalitate, ci de un oarecare consum excesiv de alcool si de droguri. Si, sa spunem, in jurul acestei greseli se afla toata esenta filmului: intr-o buna zi, un adolescent decide sa tipareasca la un chef, pe cand se afla pe alte taramuri ale cunoasterii (sau ale ignorantei, stiu eu ce spun), o bancnota de 500 de euro, care pare reala si valabila.
Numai ca decizia lui antreneaza in calea sa aventuri, sex, viol, crima sau dezavuari de hotarari ale unor alcoolici. Autorul initial al “inffractiunii” pare si, pana la urma, este nevinovat. El a comis doar un gest “la betie”, intr-o perioada in care se considera ca totul trebuie iertat. Niste personaje care par total straine initial sunt totusi profund legate prin intamplari, la prima vedere indepartate, dar foarte apropiate. “Pamantul inghetat” nu inseamna, in cele din urma, decat raceala sufleteasca a tuturor personajelor, care trec prin viata total indiferenti, fara a incerca sa isi defineasca propriile drumuri.
Am incercat sa privesc detasat acest film, insa se pare ca profunda implicare dramatica nu m-a lasat. Fiecare personaj se misca liber si, in acelasi timp, intr-o carapace din care nu poate scapa in niciun chip. Linia lor in viata este stabilita inca de la inceput si nimic, dar nimic nu se poate schimba. De altfel, incercarea regizorala nici nu doreste asta. Povestea merge de la inceput de la monotonie la previzibilitate, desi, prin asta, nu se scade nimic din meritele filmului. Pentru mine personal, a fost o poveste care m-a atras.
