Filme Filme romanesti

One World Romania 2018: Rezidentele (2018)

Rezidentele (2018)
Regia: Cosmin Bumbuţ si Elena Stancu
Work in Progress
Film proiectat in cadrul OneWorld Romania – Editia a 11-a – 2018

Asa cum ne-au obisnuit organizatorii acestui Festival International de Film Documentar si Drepturile Omului si la aceasta editie au fost prezentate filme in lucru, printre care si acesta la care voi face referire. Este vorba despre 30 de minute din cele cca 80 care se pare ca va fi optiunea finala a celor doi realizatori, cunoscuti deja publicului romanesc. “Acasa, pe drum. 4 ani teleleu” este un volum impresionant, ca si continut si prezentare, aparut in anul 2017, o carte grea si la propriu si la figurat, pe care am primit-o cadou de Craciun, de la prieteni dragi, care au stiut ca imi vor face prin ea, un dar deosebit.

Cei doi autori sunt profesionisti de clasa, cu ani de realizari apreciate: Cosmin Bumbut este fotograf profesionist independent (avand si pregatire de operator imagine), iar Elena Stancu este jurnalist.

In periplul lor de 4 ani teleleu, un “proiect despre cultura violenței în România”, au tratat si mediul carceral romanesc si iata ca din materialul adunat au hotarat sa aduca pe ecranul filmului documentar romanesc acest “Rezidentele”. Si in plus, in cadrul si durata Festivalului, prezinta si Expozitia “Cicatrice” (fotografii Cosmin Bumbut si texte Elena Stancu), la Rezidenta BRD Scena9, cu o dezbatere pusa la cale in data de 15 martie.

Revenind la cele 30 de minute aduse in fata publicului pentru o prima si partiala vedere din ceea ce asteptam cu nerabdare sa vedem finalizat, trebuie sa spun ca am vizionat un material excelent construit si lucrat, atat din punct de vedere al imaginii (pe alocuri chiar de exceptie pictural-artistica), cat si al modului de intervievare (iesit din tipare si adaptat inteligent si empatic cu tipologia preopinentelor).

In 26 septembrie 2016, Ministrul Justitiei la acea data, Raluca Pruna, impreuna cu ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucuresti, Tove Bruvik Westberg, au inaugurat Centrul Terapeutic pentru femei, de la Penitenciarul Gherla.

Acest “Centru a fost realizat prin intermediul unui grant, acordat de Norvegia, în valoare de 1.232.437 Euro. Asistența financiară norvegiană, oferită prin Granturile Norvegiene 2009-2014, reprezintă o sursă nerambursabilă importantă pentru susținerea nevoilor de dezvoltare a sistemului judiciar, cu un total de 20 de milioane de euro acordate după aderarea la Uniunea Europeană. Această asistență financiară face parte dintr-un program mai amplu prin care Norvegia contribuie la dezvoltarea socială și economică în Europa”.

 

Noul centru a fost construit in incinta fostei fabrici de mobila a penitenciarului.O cladire cu o fatada impresionanta, o arhitectura apartinand stilului constructiilor austro-ungare, caracteristica meleagurilor transilvane. Si veti observa acest lucru, urmarind acest link, dar si fotografiile care prezinta “before” si “after”, interiorul fostei fabrici de mobila.

Pentru prima data in Romania, un astfel de centru, comensurat pentru 60 de femei (astazi “cazate” numai 16 rezidente), se adreseaza acelor detinute, care prezinta depresie, anxietate si tulburari de personalitate.

Conditiile decente de detentie, programul bine gandit de invatare sociala, de educatie scolara si spirituala, existenta asistentilor sociali si a psihologilor specializati, activitatile cotidiene de curatenie, intretinere personala, sport, terapiile aplicate individual,  urmaresc sa le faca sa-si inteleaga greselile, sa-si asume faptele, sa-si stapaneasca frica si sa se  pregateasca pentru reintegrarea sociala in momentul eliberarii. O eliberare pe care o asteapta, dar in aceeasi masura se tem  aceste condamnate Multe dintre ele sunt mame; au pedepse grele… zece ani nu sunt usor de numarat… una dintre detinute este tanara, Crina are acasa doi copii si sotul ei este de asemenea incarcerat tot pentru multi ani. Sa-ti revezi copiii, incredintati sub tutela legala a bunicii si a Serviciilor de Protectia copilului, sa le spui adevarul… grea si dureroasa treaba.

Centrul “Lotus” are gratii… insa aceste gratii au ceva special, caroiajul lor nu este dispus ca un dreptunghi pe verticala, ci pe orizontala, pentru a largi vederea spre afara. Inteligent lucru… Amanunte care fac diferenta. Am aflat acest lucru, neobservat, trecut cu vederea in timpul vizionarii, pe parcursul unei dezbateri special organizate dupa ce s-au incheiat cele 30 de minute de material prezentat. O sesiune de Q&A, moderata de regizorul Alexandru Solomon si in decursul careia publicul s-a interesat de multe probleme intampinate de realizatori si de multe dintre simtirile si impresiile adunate in timpul celor sase zile aprobate pentru filmari. Emotionanta filmarea despre care ne-au vorbit Elena Stancu si Cosmin Bumbut, la intalnirea detinutelor cu copiii lor (si din pacate, se pare ca doar doua dintre ele au avut aceasta bucurie).

Multe reguli in acest mediu special. Tocmai pentru ca aceste detinute au incalcat regulile morale si sociale si unele dintre ele, chiar au condamnari pentru crima. Dar tocmai aceste reguli aplicate cu inteligenta profesionala, toate aceste conditii speciale: servicii de consiliere individuală și de grup, psihoterapie, ateliere educative specializate, activități recreaționale, fac din acest loc ceva special, o experienta care visam sa devina o regula in lumea penitenciarelor din Romania.

Si faptul ca Elena Stancu si Cosmin Bumbut si-au dedicat cu implicare timpul, energia si pregatirea lor profesionala pentru a a aduce in constiinta romanilor aceasta felie de viata, ceva privind “cultura violentei”,  a pedepsei pe masura si a recuperarii umanitatii, reprezinta un exemplu demn de admirat si sper, de urmat si de altii.

Nota: 10/10

Articole similare

Filme noi si premiate la One World Romania 4

Jovi Ene

Maze Runner: The Death Cure (2018) – Labirintul: Tratament letal

Andra Avram

Undeva la Palilula (2012)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult