La promesse de l’aube (2017)
Regia: Eric Barbier
Distribuția: Pierre Niney, Charlotte Gainsbourg, Didier Bourdon
Mărturisesc că am așteptat cu emoție să văd ‘La promesse de l’aube’. Romain Gary a fost alături de Boris Vian scriitorul francez preferat al adolescenței mele, iar ‘La promesse de l’aube’ a fost alături de ‘L’ecume des jours’ a lui Vian una dintre cărțile mele iubite. Versiunea nouă regizată de Eric Barbier a fost la înălțimea așteptărilor.
Cartea și filmul relatează două povești de dragoste. Prima dintre ele este dragostea unei mame față de fiul ei, o dragoste înăbușitoare, o dragoste care rememorată de scriitor peste ani îi determină cursul vieții. În majoritatea literaturilor și limbilor lumii, pentru o asemenea mamă există expresia ‘mama evreică’, în ebraică se spune însă ‘mama poloneză’! Răspunsul fiului este desigur cartea pe care scriitorul Romain Gary i-o dedică decenii mai târziu, carte care a inspirat și filmul. Pot spune fără ezitare că este o carte unică în literatura lumii în descrierea relației dintre o mamă și fiul său. A doua poveste de dragoste este pentru Franța. Eroina cărții iubește cu pasiune țara de adopție, țară care i-a salvat viața, i-a oferit adăpost, i-a redat demnitatea. Nina Kacew își educă fiul să iubească Franța, întorcând dragostea care i se pare că i-a fost oferită necondiționat.
Niciuna dintre cele două povești de dragoste nu este însă fericită până la capăt. Viața lui Romain Gary va fi curmată de sinucidere și este imposibil de stabilit care au fost resorturile disperării și dezamăgirii, dar nu poate fi exclusă ipoteza că nerealizarea totală a planului de viață predestinat de mama sa a avut un rol. Dragostea evreilor adăpostiți de Franța și gata să-i întoarcă recunoștiința cu orice sacrificiu, inclusiv cel al vieții, a fost greu pusă la încercare de istorie, de la cazul Dreyfuss la persecuțiile rasiale și deportările din timpul celui de-al doilea război mondial. Cartea și filmul se termină într-o notă optimistă, dar cititorii și spectatorii știu că nu aceasta este toată povestea.
‘La promesse de l’aube’ este un film captivant și emoționant. Probabil că mulți dintre spectatori, la fel ca mine, cunosc intriga și personajele și, totuși, exactitudinea detaliilor, împreună cu sensibilitatea și pasiunea actorilor reușesc să creeze o poveste care antrenează și nu-i poate lăsa indiferenți pe spectatori. Charlotte Gainsbourg este fascinantă traversând vârstele, luptând pentru a supraviețui și a reuși, radiind dragostea feroce pentru fiul său, transmițându-i acestuia pasiunea pentru viață și dragostea pentru patria adoptivă. Toți cei trei actori care îl reprezintă pe scriitor la diferite vârste sunt excelent aleși și joacă foarte bine, cu o mențiune specială totuși pentru Pierre Niney care crează încă un rol superb și își consolidează în ochii mei poziția ca unul dintre cei mai buni actori francezi ai momentului. Vizionarea filmului nu numai că nu m-a dezamăgit în niciun moment față de amintirea emoțiilor legate de lectura cărții cu multe decenii în urmă, dar a adăugat noi dimensiuni experienței intelectuale legate de această carte excepțională.
