La corruzione (1963)
Regia: Mauro Bolognini
Distribuția: Alain Cuny, Rosanna Schiaffino, Jacques Perrin
În prima scenă din ‘La corruzione’, filmul din 1963 al regizorului Mauro Bolognini, directorul unui liceu italian de elită se desparte de absolvenți cu un discurs în care expune o viziune maniheistă despre lume. După el, societatea timpului are doua opțiuni: cea morală reprezentată de credința catolică și cea materialistă întruchipată de ideologia marxistă. Pentru absolvenții scolii, odrasle burgheze, opțiunea pare clară. Eroul filmului, Stefano Mattoli (Jacques Perrin), moștenitor al unui imperiu editorial din Milano, ia foarte în serios opțiunea morală și dorește să îmbrace hainele preoției. Tatăl său (Alain Cuny) se opune, dorind că fiul să preia afacerea. Poate exista o a treia cale? Sau poate că într-o lume strâmbă, în care principiile sunt încălcate de toată lumea, exista doar a treia cale, cea a compromisului? ‘La corruzione’ descrie o dramă morală în termeni simpli și cu o execuție cinematografică perfectă, datorita căreia acest film, aparent minor, supraviețuiește foarte bine celor aproape șase decenii de la producție.
În conflictul dintre materialismul tatălui (deloc marxist, dimpotrivă, foarte capitalist) și idealismul fiului există un al treilea personaj – Adriana (jucată de Rosanna Schiaffino), amanta mult mai tânără a tatălui, pe care acesta o folosește ca momeala pentru a-l abate pe tânărul Stefano de la gândurile preoțești. Femeia fascinează prin frumusețea ei, dar se află ea în control sau este și ea doar o victimă a unei lumi corupte, în care integritatea morală și onoarea nu își au locul? Este vorba nu despre un triunghi amoros, ci despre un triunghi imoral.
Talentul și profesionalismul cinematografic ale lui Mauro Bolognini reușesc să evite ca acest film să fie o dezbatere plictisitoare de idei în pofida substanței sale serioase. Ceea ce vedem pe ecran este o dramă de maturizare și de familie, cu personaje credibile și cu o atmosfera încărcată psihologic datorită relației dintre tată și fiu și de tensiune sexuală datorită prezenței Adrianei. La un moment m-am întrebat dacă povestea nu se îndreaptă spre genul thriller. Povestea are un final modern, deschis. Jacques Perrin joacă intens rolul adolescentului ale cărui vise se prăbușesc în fața realității. Alain Cuny este distant și rece, așa cum cere rolul tatălui. Rosanna Schiaffino radiază frumusețe și magnetism. Merită menționat și personajul lui Morandi, intelectualul de stânga și idolul prăbușit al lui Stefano, trădător al idealurilor rezistenței antifasciste. Rolul este jucat de Ennio Balbo. Imaginea lui Leonida Barboni este excelentă, și atunci când filmează în exterior, pe mare sau pe străzile din Milano la începutul anilor ’60, dar și atunci când ne poartă prin sediul funcțional al concernului editorial sau prin încăperile fastuoase, dar de gust îndoielnic ale vilei magnatului italian. Muzica lui Giovanni Fusco combină jazz cu tonalități clasice contemporane, sub influența clară și pozitivă a benzilor sonore ale filmelor contemporane producției ale Noului Val francez. Intepretarile și calitatea cinematografică fac din ‘La corruzione’ un film care merită vizionarea sau re-vizionarea.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
