Le Bonheur (1965)
Regia: Agnès Varda
Distribuția: Jean-Claude Drouot, Marie-France Boyer, Marcelle Faure-Bertin
La cinemateca locală a început o retrospectivă a filmelor lui Agnès Varda și aceasta a fost o excelentă ocazie pentru mine să descopăr „Le Bonheur” („Fericirea”), producția din 1965 care a fost reconstituită într-o versiune digitizată cu culori strălucitoare. Este un exemplu excelent al fazei târzii a Noului Val francez, un film deranjant și frumos, care pune întrebări sociale acute într-o manieră foarte elegantă și estetică. Pentru a folosi franceza adecvată cu această ocazie: acest film mi-a provocat „un vrai bonheur” – o adevărata fericire.
Povestea are loc într-un mic oraș francez, unde tâmplarul Francois Chevalier (Jean-Claude Drouot) trăiește o căsnicie fericită împreună cu Therese (Claire Drouot) și își petrece timpul liber în week-end-uri în păduri cu soția și cei doi copii mici. Când o întâlnește pe Emilie, o tânăra funcționară de poștă (Marie-France Boyer), se îndrăgostește de ea, dar pare să fie capabil să-și extindă fericirea la noua relație, continuând în paralel cu căsnicia sa. Condiționarile sociale nu sunt o problemă (la urma urmei este un film francez), bărbatul pare să se confrunte minunat cu situația, căsnicia lui nu pare să fie în vreun fel afectată negativ, dar pot ambele femei accepta împărtășirea bărbatului și fericirea sa? Partea finală a povestirii va oferi un răspuns original și neașteptat care, în funcție de perspectiva fiecărui spectator, poate părea normal sau scandalos.
În tradiția autentică a noului val francez, regizoarea Agnès Varda folosește o combinație de actori profesioniști și amatori, distribuindu-i pe soția și copiii actorului principal Jean-Claude Drouot (faimos în epocă pentru rolul lui Thierry La Fronde) în rolurile familiei sale în film. Rezultatul nu numai că este perfect natural așa cum era intenția, dar și consecvent cu restul distribuției. Cealaltă femeie este, de altfel, același tip de frumusețe blondă, ceea ce servește bine mesajului filmului. Coloana sonoră este în mare parte împrumutată de la Mozart, iar imaginea este extraordinară.
Versiunea reînnoită aduce culori strălucitoare și armonioase, iar cadrele naturii în diferite anotimpuri anticipează producții mult mai târzii, cum ar fi „Primăvara, vara, toamna, iarna … și primăvara”, realizată de maestrul corean Kim Ki-duk cu 38 de ani mai târziu. Povestea, dezvoltarea și sfârșitul ei pun întrebări despre dragoste și fericire și despre posibilitatea de a le împărtăși în situații neconvenționale și despre unicitatea fiecăruia dintre îndrăgostiții implicați în relație. Aceste întrebări, care pot fi caracterizate ca feministe, sau romantice, sau ambele, vor continua să-i preocupe pe spectatori mult timp după terminarea filmului. Ceea ce este o altă caracteristică a unui film grozav.
