Beetlejuice Beetlejuice (2024)
Regia: Tim Burton
Distribuția: Michael Keaton, Winona Ryder, Catherine O’Hara, Jenna Ortega, Willem Dafoe, Monica Bellucci, Danny DeVito
‘Beetlejuice Beetlejuice’ (de două ori) al lui Tim Burton este un ‘sequel’ al lui ‘Beetlejuice’ (o singură dată) realizat în 1988 de același regizor. Dacă un alt regizor și o cu totul altă echipă de actori ar fi produs filmul, l-aș fi tratat (și probabil că mulți alții ar fi făcut la fel ca mine) cu destul de multa severitate. Fiind vorba însă despre un regizor devenit celebru, care își reia personajele și readuce pe ecran lumea creată de el în filmul care i-a lansat cariera și i-a definit estetica și în bună măsură tematica, nu putem să nu punem întrebarea de ce a dorit așa de mult Tim Burton să facă acest film. Corolar – a meritat efortul? Cum se compară (comparația este inevitabilă) ‘sequel’-ul cu titlu dublu și originalul? Puțină documentare revelează faptul că Burton își dorea de multa vreme să reia tema într-un ‘sequel’, că a refuzat două alte scenarii și că a pus condiția inconturnabilă ca Michael Keaton să-și reia rolul titular. Între timp Universul Beetlejuice s-a extins cu alte filme, serial TV, desene animate și jocuri pe calculator. În deceniile efectelor computerizate și amplificate virtual și inteligent, un ‘sequel’ trebuie să aducă ceva foarte diferit pentru a putea fi amintit în viitor separat de original. Am dubii că ar fi cazul cu ‘Beetlejuice Beetlejuice’.
Re-vizionarea sau, pentru cei mai tineri, vizionarea filmului original nu este obligatorie dar este foarte utilă pentru a înțelege exact ceea ce se întâmplă în ‘Beetlejuice Beetlejuice’. Se întorc o parte dintre personaje, respectiv mama și fiica din familia Deetz, familie care avea rol secundar (dar important) în ‘Beetlejuice’. Și se întoarce, desigur, Beetlejuice, care nu a renunțat la planurile de a-și petrece restul morții împreună cu Lydia Deetz, devenită între timp vedetă TV și expertă în … fantome și legături dintre lumile viilor și a morților. Adolescenta de acum 35 de ani este acum la rândul ei mama unei alte adolescente, Astrid, la fel de rebelă și de inocentă în ceea ce privește contactul cu lumea de dincolo de Styx. Beetlejuice se dovedește a nu fi nici el tocmai un burlac ci mai degrabă un divorțat, iar Delores, fosta soție și partenera în hoția de morminte din secolele ciumei, se adună (din bucăți, la propriu) pentru a-și reîntregi familia. Combinația dintre filmele cu adolescenți, horror (acțiunea se petrece înainte și de Halloween) și permanenta interacțiune dintre lumea celor vii și tărâmurile de după moarte funcționează. Până la un anumit punct.
Lumea cinematografică a lui Tim Burton este tot timpul prezentă pe ecran: colorată și înspăimântătoare, grotescă și macabră, plina de umor gros și fără perdele, muzică expresivă folosită în moduri neașteptate. Problema este că stilul audio-vizual nu mai poate surprinde și nu mai este suficient. ‘Beetlejuice’ din 1988 a lansat o abordare și a creat o marcă comercial-artistică distinctă, care a devenit faimoasă și nu s-a schimbat prea mult de atunci, deși uneltele tehnice sunt diferite. Dintre creațiile actoricest ale acestui ‘Beetlejuice Beetlejuice’ (de două ori) mie mi-a plăcut cel mai mult cea a Winonei Ryder, care reușește să traseze o evoluție credibilă a excentricului ei personaj creat cu trei decenii și jumătate în urmă.
Generația mai tânără este reprezentată de actrița Jenna Ortega, care prezintă o alternativă a rolului adolescentei rebele, sceptice și inevitabil îndrăgostite. Ryder avea în 1988 17 ani și rolul în filmul lui Tim Burton îi lansa cariera. Ortega în schimb, la 22 de ani, are deja peste 50 de roluri în filmografie, dar totuși este proaspătă, atrăgătoare, expresivă și terorizată, așa cum cere rolul. Monica Bellucci are un rol minor, dar care include o scenă spectaculoasă, de antologie. Willem Dafoe și Danny DeVito se pot și ei plânge de sub-distribuire, dar pe de altă parte par să se distreze, foarte bine machiați până la ne-recunoaștere, în filmul lui Tim Burton. Problema principală este lipsa unei povești interesante. Filmul are trei axe narative principale – o poveste de maturizare și de dragoste adolescentină și cele două urmăriri obsesive, ale lui Beetlejuice și Delores. Niciuna nu captează sau implică. Gagurile și trecerile dintre lumile viilor și ale morților nu sunt suficiente. Multe se pot întâmpla in viitorii 36 de ani, dar dacă nu se schimbă ceva radical, aș zice că Tim Burton nu are motive pentru încă un sequel. Sau, cum se zice în film, nu este recomandabil să spui de trei ori ‘Beetlejuice’.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
