Garde à vue (1981)
Regia: Claude Miller
Distribuția: Lino Ventura, Michel Serrault, Romy Schneider
‘Garde a vue’ realizat în 1981 prilejuiește întâlnirea pe ecran a două dintre super-vedetele cinematografiei franceze din anii ’60 și ’70, aflați fiecare dintre ei la unul dintre ultimele lor filme, deși nici vârsta și nici forma artistică nu indică nimic despre asta. Romy Schneider se afla la penultimul ei film, avea să moară cu un an mai târziu, la numai 43 de ani, cu inima slăbită de boli și diferite excese ale vieții sale scurte dar intense. Lino Ventura avea 62 de ani când a filmat ‘Garde a vue’, avea să mai facă șase filme (inclusiv un Jean Valjean formidabil în ‘Les Miserables’) dar și el avea să părăsească relativ repede această lume, în 1987. Regizorul filmului, Claude Miller, nu era foarte tânăr, dar se afla doar la al treilea film al lui. Dar ce film! ‘Garde a vue’ descrie câteva ore de interogatoriu într-un comisariat de poliție, însă aparent banala anchetă și confruntare între polițiști și suspect se dezvoltă într-un un joc subtil de forțe și o dezvăluire treptată a unor straturi ale realității care nu duce neapărat la cunoașterea adevărului.
Formula este clasică. Inspectorul Antoine Gallien (Lino Ventura), aparent un conștiincios birocrat al poliției, se dovedește inteligent și capabil să folosească orice mijloace pentru a obține mărturisirea suspectului principal în violul și asasinarea a două fetițe de opt ani. Avocatul Martinaud (Michel Serrault), bogat și arogant, pare spectatorilor suspectul perfect, nu numai datorită diferențelor de clase sociale, dar mai ales faptului că se învăluie și se complică într-o încurcătură de minciuni care par a avea că scop nu atât să-și dovedească vinovăția cât să-și apere o reputație morală care se erodează pe măsură ce ancheta progresează. Și dacă convocarea suspectului în ajunul noului an nu este suficientă, polițiștii vor folosi încă două mijloace de presiune – procedura judiciară numită ‘garde a vue’ care permite reținerea suspectului pentru interogatoriu fără prezența unui avocat, și mărturia soției lui Martinaud (Romy Schneider) ale cărei relații cu soțul ei sunt marcate de traume încă de la începutul căsniciei.
Scenariul (care adaptează un roman ‘serie noir’ al americanului John Wainwright și-l mută în realitatea polițienească și judiciară franceză) reușește în mod extrem de subtil să ne facă să avansăm în cunoașterea psihologiei personajelor și să pună în evidență relativitatea noțiunilor de adevăr și justiție. Crimele de care este suspectat Martinaud sunt oribile și ar justifica aproape orice metode pentru aflarea adevărului. Dar este ceea ce vedem și ceea ce auzim adevărul? Nici măcar la sfârșitul filmului nu putem fi siguri 100% de de asta. Judecățile morale nu sunt echivalente cu realitatea judiciară. Ceea ce vedem pe ecran este o versiune, dar niciodată nu vom ști cu siguranță ceea ce s-a întâmplat. Nici mărturisirea nu înseamnă neapărat vinovăție. Interpretările actoricești ale lui Ventura și Schneider sunt remarcabile, dar creația cea mai intensă aparține lui Michel Serrault, care întruchipează un personaj care se descopune în mod tragic sub ochii noștri. Dialogurile și situațiile au consistență și credibilitate și această drama care se petrece în ceea mai mare parte într-o camera de anchete a poliției reușește să ne implice mult dincolo de experiența unei film polițist de rutină.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Pinterest)
