Primul film vizionat in 22 martie la Festivalul de film “One World Romania 2010″ a fost Me, My Gypsy Family and Woody Allen – Eu, tiganii din familia mea si Woody Allen (2009) Regie: Laura Halilovic Scenariu Davide Tosco si Nicola Rondolino
Cine este Laura Halilovic? O tanara, roma de origine bosniaca, nascuta in anul 1989 in Italia, avand cetatenie italiana si pasaport bosniac. O tanara frumoasa, inteligenta, ambitioasa, talentata, cu un ascutit simt al identitatii, al familiei, dar si cu puterea si increderea ca isi va realiza visele intr-o societate (inca) stapanita de acute accente de prejudecati si intoleranta etnica.
Laura Halilovic isi doreste sa ajunga regizoare de film si este emotionanta hotararea micutei rome care inca de la varsta de 9 ani isi asterne cu ravna, osciland intre formulele cele mai potrivite de adresare, scrisorile catre Woody Allen, exemplul si idolul ei din lumea cinematografica. Si cercetarea zilnica a cutiei postale, in care nu gaseste niciodata raspunsul asteptat, nu o descurajeaza.
Pe baza fotografiilor de familie, a fragmentelor din peliculele realizate de tatal sau de-a lungul anilor la evenimente deosebite din comunitate si pe baza propriilor sale shootinguri, Laura reuseste sa-si exprime sincer si emotionant gandurile si sentimentele.
Invata de mic copil ca oamenii nu sunt identici unii cu ceilalti, ca „gagé” nu ii plac si nu ii accepta pe romi in preajma lor, ii place scoala si face eforturi sa se incadreze, sa invete si sa se impuna ca egala celorlalti elevi. Se razvrateste impotriva conditiilor precare de saracie si de ostracizare in care traiesc unii membrii ai comunitatii ei si una dintre scenele filmului este zguduitoare prin alaturarea unor imagini dintr-un lagar de concentrare nazist, in care copiii murdari si infometati privesc printre sirurile de sarma ghimpata si a unor imagini actuale a unui camping situat la marginea orasului Torino, langa groapa de gunoi, cu casute amarate pe ulita caruia copiii romi ai secolului 21 sunt inconjurati de aceleasi garduri izolationiste.
Familia Laurei locuieste acum intr-un apartament dintr-un bloc, sunt 9 persoane in 5 camere curate si atmosfera este de intelegere si de enorm bun simt. Figurile mamei si tatalui sunt creionate din tuse mustind de dragostea si intelegerea pe care Laura le are pentru parintii ei pe care ii chestioneaza incontinuu despre viata lor, despre identitatea lor de romi, despre traditiile care incep sa se piarda odata cu pierderea libertatii de a trai sub cerul liber. Cei care sunt mai aproape de stilul vechi de viata roma sunt bunica si familiile unchilor Laurei, care pe pamantul cumparat din truda lor incearca sa-si organizeze traiul si munca, dar aceste eforturi, cat se poate de demne si de cinstite, se lovesc de deciziile Consiliului Orasului, care nu-i vor si nu ii accepta: prejudecatile cetatenilor orasului pun un semn de egalitate intre fiecare membru al comunitatii rome, fara sa discearna intre bun si rau. Si inca o scena zguduitoare este aceea in care torinezi, intervievati pe strada, fara nicio exceptie, dar absolut fara nicio exceptie – isi exprima xenofobia exacerbata fata de romi – nu au nicio explicatie logica in fata camerei de filmat, doar repulsie si dezacord privind acceptarea si coabitarea!
Exemplar este prezentata de catre Laura, imaginea bunicii sale, o figura interesanta de tiganca plina de intelepciune si experienta ancestrala, pastratoare a vechilor traditii si valori etnice, pe care i le impartaseste nepoatei si care respira un soi de intelegere si de aplecare in fata implacabilului societatii care nu reuseste sa-si depaseasca incremenirea in intoleranta.
Scene pline de umor, dar care contureaza si traditia seculara a casatoriei la romi, sunt acelea in care familia si rudele insista pe langa Laura sa isi aleaga un sot, sa marite, pentru ca are deja 19 ani, varsta la care mama ei avea deja 3 copii; insa Laura asteapta, vrea sa gaseasca acea scanteie pe care o zareste in ochii parintilor ei cand privesc unul spre celalalt. Si parintii au puterea si iubirea sa isi inteleaga copilul si sa ii accepte deciziile.
O scena suculenta este aceea in care Laura ajunge pe covorul rosu al unui Festival de film (probabil la Venetia) si obtine un autograf al idolului sau Woody Allen (caruia nu are nici curajul nici timpul necesar sa-i vorbeasca). O mare realizare pentru ea, dupa care vine si replica „acasa nu s-a schimbat nimic”. Schimbarile acestea vin greu si se intemeiaza pe o munca sociala indelungata, iar Laura Halilovic este angrenata serios in aceasta activitate.
In anul 2006, cu asistenta celor doi scenaristi Tosco si Rondolino, Laura a realizat primul ei film de scurt metraj, „Illusion”, o poveste despre iubire intr-un grup de adolescenti si a castigat premiul intai la festivalul de film Torino in anul 2007 la categoria „sub 18 ani”.
Me, My Gypsy Family and Woody Allen este primul ei film de lung metraj (numai 50 de minute – timp impus de sponsorizare), produs de catre Zenit Arti Audiovisive cu sprijinul Institutului pentru o Societate deschisa din Roma, Rai 3, Ministerul italian pentru egalitate de oportunitati, etc si Laura Halilovic a castigat Premiul UCCA 2009 la Festivalul de Film Bellaria – Italia. Filmul a castigat de asemenea – locul intai la Festivalul filmului OneWorld la Pristina, in decembrie 2009.
Un moment deosebit postvizionare a fost acela al schimburilor de pareri, intrebari si raspunsuri savuroase, alaturi de Nicola Rondolino, co-scenarist la filmul Laurei Halilovic.
