Ahlat Agaci (2018) – The Wild Pear Tree – Sub umbra părului sălbatic
Regia: Nuri Bilge Ceylan
Distribuția: Dogu Demirkol, Murat Cemcir, Bennu Yildirimlar
Vizionarea filmului lui Nuri Bilge Ceylan ‘Ahlat Agaci’ (‘Părul sălbatic’) este o experiență cinematografică pe care aș asemăna-o cu lectura unora dintre clasicii literaturii ruse. Nu este o lectură sau vizionare ușoară, dar este pasionantă. Lungimea cărților sau a filmelor depășește media, dar nu simți trecerea timpului, căci scriitorii sau regizorul în acest caz te absorb în lumea lor. Personajele filmului lui Ceylan trăiesc precum eroii lui Cehov, într-un oraș de provincie și în satul alăturat, într-o atmosfera socială înăbușitoare și înconjurați de un peisaj uman compus din oameni incapabili să le înțeleagă aspirațiile intelectuale. Cărțile rusești (Lev Tolstoi este exemplul cel mai bun) și filmele lui Ceylan conțin diversiuni filosofice sau istorice care le dau un conținut universal și peren care traversează frontierele geografice și pe cele ale timpului.
Sinan Karasu este un tânăr care se întoarce în orașul său și la familia sa nefuncțională după terminarea colegiului. Perspectivele unui absolvent de colegiu nu sunt prea multe și nici prea atrăgătoare: fie să dea examene de profesor în urma cărora va fi repartizat să predea la o școală primară într-o zona îndepărtată a Turciei, fie să se înroleze în armată sau în poliție. Tatăl sau, Idris, este profesor, dar și un împătimit al pariurilor, din cauza cărora s-a inglodat în datorii, iar familia și-a pierdut casa și se află la limita unei existențe precare. Ambiția lui Idris pare a fi o întoarcere în satul natal, unde la sfârșiturile de săptămâna sapă o fântână pe o coasta de deal, cu puține speranțe să dea vreodată de apă. Tânărul Sinan este și scriitor, a scris o carte în care se inspiră din realitatea din jur și din cultura locală, dar un gen de carte necomercială, care nu găsește ușor nici editor și nici public cititor. Diferența dintre aspirații și realități, dintre ambiții și mediocritatea din jur este abisală, și rezultatul este un permanent conflict cu o lume cu care Sinan încearcă să dialogheze, dar pe care o și abordează cu un sentiment de superioritate intelectuală fără fundament în realitățile sociale.
Ca multe filme (sau cărți sau alte lucrări de artă) bune, ‘Ahlat Agaci’ poate fi privit și receptat la diverse nivele. La nivel personal, filmul are personaje complexe pe care le descoperim și le cunoaștem pe măsură ce avansăm în vizionare, ajutați de interpretarea actoricească excelentă a unor actori ca Dogu Demirkol, Murat Cemcir, Bennu Yildirimlar. Există în film și un substrat politic și social, care nu este însă niciodată explicit, poate și pentru a permite filmului să poată fi distribuit fără probleme în Turcia și să fie astfel accesibil publicului local, ceea ce este probabil foarte important pentru un regizor ca Nuri Bilge Ceylan, dar și deoarece un creator adevărat știe să transmită mesajele fără a-și transforma operele în manifeste. În fine există un strat filosofic, mai mult sau mai puțin legat de povestea principală, care pune însă probleme interesante cum ar fi compromisurile pe care un scriitor este obligat să le facă pentru a-și castiga popularitatea și care sunt limitele acestora, sau relația dintre religie și instituțiile sale și relevanța acestora în viață socială.
Ceylan știe și să povestească bine și să filmeze frumos, și spectatorii atenți vor beneficia și de scurte momente de inserții suprarealiste care merită să nu fie scăpate. Filmul este lung, dar în rare momente trenant (scena discuției cu cei doi imami este singura în care am avut impresia că omiterea câtorva minute nu ar fi deranjat), și spectatorii vor fi și răsplătiți la capăt cu unul dintre cele mai interesante finaluri de film pe care le-am văzut în ultima vreme. Un film recomandat.
