Le souper (1992)
Regia: Édouard Molinaro
Distribuția: Michel Piccoli, Claude Brasseur, Claude Rich, Ticky Holgado
Cine face istoria? Cum, când și unde sunt luate marile decizii care hotărăsc soarta țărilor, națiunilor, oamenilor? Întrebările acestea pe care și le-au pus și le-au dezbătut aprig în ultimele secole istoricii și filosofii capătă un răspuns elegant în ‘Le souper’, filmul din 1992 al lui Edouard Molinaro, ecranizare fidelă a unei piese de teatru care s-a bucurat de un mare succes în Franța. Filmul relatează, în timp real, întâlnirea care a avut loc la miezul nopții de 7 iulie 1815 între doi mari demnitari francezi, întâlnire care avea să decidă calea care urma să fie luată de istoria Franței în prima jumătate a secolului 19, după înfrângerea definitivă a lui Napoleon la Waterloo. Și pentru că ne aflăm în Franța, iar personajele aparțineau înaltei clase sociale și politice, întâlnirea a avut loc în cadrul unei cine copioase și rafinate.
Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord și Joseph Fouché erau doi dintre înalții demnitari ai regimului napoleonean, prieteni și adversari politici. Talleyrand fusese și avea să mai fie ministrul de externe și unul dintre cei mai mari diplomați din istorie. Fouché întemeiase sub Napoleon prima poliție politică din istorie, extinzând atribuțiile acesteia de la combaterea criminalității și păstrarea ordinii la supravegherea la scara mare a tuturor celor care puteau potențial pune în pericol stabilitatea conducătorilor zilei. Cei doi discută în cele mai puțin de două ore cât durează cina nocturnă nu numai procesul de tranziție ci și cine va fi viitorul conducător al Franței și sistemul politic care va fi adoptat.
Ambii sunt supraviețuitori politici, oportuniști și corupți moral, dar sunt și dotați cu inteligente sclipitoare și cu un anumit simț al datoriei fata de Franța, desigur cu condiția ca rolurile și pozițiile lor să fie păstrate în orice regim și orice persoană s-ar afa pe tron. Nu se știe dacă o astfel de întrevedere chiar a avut loc. Dacă este să dăm crezare celor pe care le vedem pe ecran, destinul Franței a depins în mai mare măsură de trecutul celor doi mari manipulatori și de relațiile de forță dintre ei decât de agitația mulțimii care se strânsese în afara palatului unde avea loc întâlnirea, ale carei proteste și manifestări de furie sunt la fel de trecătoare ca și norii care se adună și furtuna care izbucnește în noaptea nădușitoare de iulie.
Cei care sunt cunoscători și pasionați de istoria Franței în acea epoca se vor delecta la vizionarea acestui film. Dialogurile sunt interesante și pline de spirit, dar anumite detalii vor scăpa celor mai puțin inițiați. Muzica lui Vladimir Cosma este superbă. Rasatul Claude Rich și mai plebeul Claude Brasseur se află 99% din timp pe ecran și sunt foarte potriviți pentru rolurile lui Talleyrand și Fouché. Ei de altfel interpretaseră aceleași roluri și în versiunea de scena. Ca experiență cinematografică însă, ‘Le souper’ nu oferă prea mult. Este o bună lecție de istorie, recapitulare pentru unii, prezentată sub formă de teatru filmat, cu un dialog spiritual care atinge probleme legate de rolul în istorie al marilor personalități, dar aparatul de filmat nu se aventurează în afară de luxosul palat și de ceea ce se vede de la ferestrele sale. Este, desigur, destul pentru mulți, dar prea puțin pentru mulți alții.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.qobuz.com/be-nl/album/bande-originale-du-film-le-souper-1992-vladimir-cosma/3436949503727)
