La fille inconnue (2016) – Fata necunoscută
Regia: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Scenariul: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Distributia: Adèle Haenel, Olivier Bonnaud, Jérémie Renier, Louka Minnella, Ben Hamidou
Inca mai duc cu mine in memorie, impresia pe care mi-au facut-o filmele fratilor Dardenne, cu putini ani in urma si ma refer aici la Deux Jours, une nuit – din 2014 si Le gamin aux velo – din 2011. Impresie relatatata, la acele momente, pe blogul de fata.
Astfel incat am mers la aceasta vizionare in avanpremiera, gata sa ma confrunt cu universul – extrem de sensibil – predilect feminin – propus de cei doi cineasti. Si recunosc ca nu m-am lasat furata de titlul peliculei, care m-ar fi putut tenta usor -ieftin, in ideea unui policier.
Desi filmul are intr-un fel special, structura unui policier, in care, pe urmele adevarului si a descoperirii identitatii victimei si a vinovatului, in loc de un copoi- politist la datorie, in fapt avem un medic, o femeie cu o puternica motivatie profesionala si umana.
Filmul pune in opera un scenariu construit pe cateva repere solide si perene. Deontologia profesionala si dedicarea medicului dincolo si deasupra oricarui alt interes in afara punerii in practica a juramantului lui Hypocrate.
Dar filmul propune, dar nu impune si o tema sociala, o drama sociala, intr-o lume deschisa (in Belgia contemporana), in care la periferiile citadine (Liege in acest caz), traiesc oameni simpli, uneori la limita saraciei, alaturi de emigranti din diferite colturi ale lumii.
Si in acest context, filmul propune si o autopsie a psihologiei unui medic tanar, o doctorita bine pregatita profesional si dedicata pacientilor sai arondati cabinetului de medicina de familie.
In acest context descris, irumpe motivatia povestii cu nuante politiste, a medicului Jenny Davin. Intr-o seara, tarziu, cu mult dupa ora de inchidere a cabinetului, cineva suna la usa. Si obosita dupa o zi de munca, doctorita alege sa nu raspunda solicitarii. A doua zi insa, este interpelata de politie, care descoperise in apropierea cabinetului, pe docurile fluviului Meuse, o tanara de culoare, moarta. O tanara care este dovedita ca fiind cea care tocmai sunase disperata, cu o seara inainte, urmarita si infricosata, la usa cabinetului. Camerele de luat vederi erau dovada indubitabila. Si de aici incolo, se declanseaza drama psihologica a medicului Davin. Vinovatia de a nu fi raspuns unui om aflat in nevoie, versus datoria profesionala.
Si de aici incolo, filmul ne poarta pe o traiectorie complexa si extrem de fina a psihologiei acestei profesioniste. Care renunta, impovarata de vina, sa preia un post pentru care fusese atent selectionata, in Clinica Kennedy. Si care se inhama – in paralel cu politia, la elucidarea identitatii victimei.
Devotata in continuare pacientilor sai, pe care ii ingrijeste cu multa responsabilitate (rasplatita de recunostinta acestora cu mici atentii sesnsibile: un cantec scris si interpretat special ca multumire, un panettone oferit din suflet), Jenny Davin scormone imprejurimile, prezinta tuturor fotografia victimei, dicuta cu oamenii, vrea ca mormantul acestei fete sa aiba un nume. Vrea ca aceasta fata sa odihneasca in mormantul proaspat, sub numele cu care isi traise scurta viata. Jenny Davin este MEDIC si este OM.
E drept ca, undeva, in acest timp si pe aceasta traiectorie, Jenny devine obsedata, aluneca intr-un fixism. Se muta chiar, cu asternutul si cu putinele alimente din frigiderul de acasa, in incinta cabinetului … sa fie mai aproape de locul tragediei, sa poata amusina mai usor urmele …
Si repercusiunile nu se lasa asteptate … este bruscata de cei pe care insistentele ei ii deranjeaza … este amenintata … este ea insasi in pericol.
Scenariul si regia aleg sa nu devoaleze mai nimic despre trecutul si prezentul acestei femei tinere … nu stim cine este ea, ca fiinta sociala … familie, prieteni, anturaj, dorinte, vise, sperante. Tot ce stim, este legat de profesiunea ei, dedicatia ei si simtul moral (poate exacerbat), care o determina sa actioneze. E ca o stanca. Gata sa sara si ea la bataie in momentele cand este atacata fizic. Singura supapa prin care refuleaza si isi elibereaza tensiunea este tigara pe care isi permite sa o aprinda in fata ferestrelor larg deschise.
Si in final, datorita lui Jenny Davin, este descoperita identitatea fetei care isi pierduse viata din cauza mediului in care traise atat de putini ani si a oamenilor care stiu doar sa se foloseasca de ceilalti semeni. Si mormantul proaspat capata un nume. Félicie, fata din Gabon.
Cinematografia lui Alain Marcoen alege o cromatica terna, gri-cenusie pentru mai tot acest film. Singurele pete de culoare sunt prezente prin puloverele lui Jenny, proaspete in fiecare zi, albastru, rosu …Singurele momente luminoase sunt cele subliniate de recunostinta simpla a bolnavilor pe care ii trateaza …
Cinematografia lui Marcoen este minimalista, dar ea subliniaza cu inversunare psihologia lui Jenny, o filmeaza de aproape, focuseaza pe figura ei, ii surprinde maxilarele inclestate, ochii care, chiar si in momentele de tensiune, exprima o hotarare limpede si o tarie de stanca.
Jenny, la volanul masinii ei, cu telefonul …legatura cu lumea ei … un univers care pare arid, ingust … dar care, dincolo de fixismul de care am vorbit, exprima un umanism la superlativ.
Cunoasteti voi, in lumea voastra, azi, un astfel de medic de familie? Eu una, nu!
Din nou, fratii Dardenne, realizeaza un portret impresionant de femeie contemporana.
“Adèle Haenel”, ne spune distribuitorul filmului in Romania, Independenta Film, “i-a întâlnit pentru prima dată pe cei doi regizori la petrecerea dată după decernarea Premiului Suzanne Bianchetti pentru cea mai promițătoare tânără actriță, în 2014, distincție primită de Adèle. Actrița pe care Jean-Pierre și Luc Dardenne aveau să o aleagă ulterior pentru rolul principal din cel mai recent film al lor i-a impresionat atunci pe cei doi atât de mult, încât au modificat scenariul pentru ca rolul principal, cel al doctoriței Jenny Davin, să poată fi jucat de o tânără.”
Si in continuare aflam ca <<Regizorii aveau să declare mai târziu: „Puținele cuvinte pe care le-am schimbat atunci ne-au convins că ea este medicul pe care ni-l doream. Avea toate atuurile pentru a da personajului strălucirea tinereţii, o naivitate şi o inocenţă care să înmoaie până şi cele mai aspre inimi. Înainte de a începe filmările, am făcut repetiţii cu actorii timp de 4 săptămâni la locul acțiunii, unde am analizat situaţiile din scenariu. De-a lungul acestei etape esenţiale, Adèle a fost prezentă zilnic şi nu a încetat să-şi pună întrebări şi să propună soluţii. Este în egală măsură spontană, imprevizibilă şi dezinvoltă. Creativitatea ei ne-a oferit câteva soluţii care nu ne trecuseră inițial prin minte“, adaugă ei.>>
Pentru mine, intotdeauna merita sa vad un film marca “fratii Dardenne”.
Nota: 7/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=yz7MUtFCYdA’]
