The Wife (2017)
Regia: Björn Runge
Distribuția: Christian Slater, Max Irons, Glenn Close, Elizabeth McGovern, Jonathan Pryce
Știm că vara se aproprie de sfârșit, când filmele stupide nu mai ocupă exclusiv lista premierelor săptămânale din cinematografe. „The Wife” („Soția”), care a avut premiera în această săptămână, este primul film nou mai interesant pe care l-am văzut pe marile ecrane de câteva luni încoace. Nu este o capodoperă, ci doar un film care povestește o poveste interesantă (ecranizarea unui roman al lui Meg Wolitzer) cu personaje convingătoare și ridică probleme delicate. Este, de asemenea, filmul care propune primul concurent solid pentru premiul de cea mai bună actriță într-un rol principal la următoarea ediție a Premiilor Oscar. Notați: Pariez că Glenn Close va fi una dintre cele cinci actrițe nominalizate care vor așteapta cu emoție anunțul decernării premiului în februarie.
Eroul masculin al filmului, Joseph Castleman (Jonathan Pryce) este un scriitor american de origine evreiască care primește Premiul Nobel pentru Literatură în 1992 (nu m-am putut împiedica să mă gândesc la Philip Roth care a murit acum câteva luni, fără să fi primit premiul pe care îl merita). Joan (Glenn Close) este, așa cum se spune în discursurile de mulțumire, „jumătatea lui mai bună”. Doar că, în timp ce călătoresc la Stockholm și se pregătesc să participe la celebra ceremonie, ea declară că nu dorește să fie menționată ca soție devotată și să i se mulțumească în discurs. Are motive bune pentru a cere acest lucru, așa cum vom vedea pe măsură ce se dezvoltă povestirea care descrie cele câteva zile care preced decernarea premiilor și ziua ceremoniei, dar, care de asemenea, include flash-back-uri din istoria relației lor și a carierei de scriitor al lui Castleman.
Mi-a plăcut povestea și modul în care sunt prezentați eroii și se dezvoltă personalitățile lor. Pe lângă Joseph și Joan îi cunoaștem și pe David, fiul lor, care este un scriitor aspirant luptând să-și găsească propria cale (joacă Max Irons, fiul lui Jeremy) și biograful neautorizat al lui Castleman (jucat de excelentul Christian Slater) care caută secrete senzaționale în viața scriitorului. Glenn Close este excepțională în rolul lui Joan, dar l-am găsit Jonathan Pryce prea ‘soft’ și fără carisma presupusă de personajul său.
Filmul abordează probleme interesante legate de motivația și dificultățile scrisului, de creativitate și de locul femeilor în lumea literaturii, dar stilul regizorului suedez Björn Runge este prea explicit pentru gustul meu. Scena formidabilă a confruntării cuplului din final, de exemplu, este strălucit filmată, cu imaginea captată nervos de aparatul de filmat ținut în mână, doar pentru a fi urmată de o concluzionare foarte convențională și previzibilă. Este ca și cum regizorul ar fi fost îngrijorat că filmul va arăta „prea european” pentru publicul american. „Soția” ar fi putut fi un film memorabil. Așa cum este, va rămâne în memoria spectatorilor mai ales pentru performanța actoricească a lui Glenn Close și pentru imaginile Stockholmului înghețat care învăluiesc festivitățile de decernare ale Premiilor Nobel.
1 comment
O recenzie foarte bună, foarte bine scrisă.