Hitler Versus Picasso and the Others (2018)
Regia: Claudio Poli
În luna iunie, spectatorii vor putea vedea la HAPPYCINEMA documentarul Hitler versus Picasso, un documentar care expune obsesia lui Hitler pentru acapararea tuturor colecțiilor de artă. Nevoia de a construi o identitate puternică din Marele Reich a devenit o obsesie care a implicat și arta. Respins la Academia de Arte Fine din Viena, fiind considerat un artist mediocru, „nepotrivit pentru pictură”, Hitler reușește să își construiască o carieră în spațiul politic, ajungând, la 26 de ani, să fie în prim-planul spațiului politic german. Ocupația nazistă a avut efecte negative asupra patrimoniului european, naziștii concepând arta ca un instrument subversiv și complice al puterii și de propagandă. Obsesia naziștilor pentru artă este animată de două moduri de a folosi arta: arta ca semn al puterii – confiscarea tuturor operelor de artă din Reich care nu reflectau ideologia partidului și obsesia creării unor colecții private pe care să și le însușească.
Hitler își propusese să construiască cel mai mare muzeu din Europa la Linz, locul unde și-a petrecut copilăria, motiv pentru care în timpul regimului său au fost furate peste 600 000 de opere de artă. În anii de dinaintea războiului, Hitler a trimis specialiști în artă să catalogheze pe ascuns opere de artă din alte țări, pentru a ști cu precizie de unde să fure ce își dorea. Lui Alfred Rosenberg, supus al lui Hitler, i-a fost ordonat să confiște capodoperele din zonele cucerite ale Europei; având în subordine sute de oameni, a reușit să catalogheze minuțios totul. Hitler era criticul prim al operelor de artă, iar cele care îi displăceau și pe care le considera opere de artă degenerată -percepându-le ca o artă a ismelor, aceste opere erau considerate un pericol pentru ideologia Reichului- erau distruse. În Europa nazistă, numeroase familii de evrei s-au salvat vinzând colecții întregi pentru o viză, garanția de a rămâne în viață. Și milioane au fost exterminați în lagăre. Așa cum afirmă Picasso, artistul este o ființă politică, indiferent ce se întâmplă în jurul lui, iar arta, pentru naziști, este o armă folosită la atac sau pentru a se apăra față de inamic.
Jaful nazist s-a ridicat la rangul unei adevărate obsesii a puterii și a dominării; libertatea expresiei era considerată un pericol pentru estetica Reichului și a ideologiei naziste, astfel o mulțime de opere de artă- considerate degenerate deoarece nu reflectau ideologia Partidului- au fost distruse. Iată cum un regim diabolic, orwellian a schimbat lumea și a coagulat în jurul său un masacru; un lucru este cert, anume că prezentul și viitorul Germaniei de azi sunt definite de trecutul nazist. Fie că vorbim despre un Mare Reich sau despre un stat de drept, Germania de ieri și cea de azi rămân o dovadă vie a unui popor înscris în fruntea popoarelor lumii.
