La sirène du Mississipi (1969) – Sirena de pe Mississipi
Regia: François Truffaut
Distribuția: Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo, Nelly Borgeaud
În 1969, când Francois Truffaut realiza ‘La sirene du Mississipi’ (greșeala de spelling apare în titlul original în franceza, titlul în limba engleză este ‘Mississippi Mermaid’), el avea deja zece ani de experiență cinematografică de regizor de filme de lung metraj. Câteva dintre filmele cele mai cunoscute asociate cu Noul Val francez deveniseră ‘filme de referință’, după ce scuturaseră zdravăn arta și industria cinematografică. Truffaut și colegii sai de generație își căutau fiecare calea sa creativă. Truffaut avea să și-o găsească pe a sa, printre altele, într-o combinație intre poveștile romantice și fascinația sa pentru Hitchcock și pentru filmele americane cu gangsteri, care este excelent ilustrată de acest film.
Mie, astăzi, mi se pare uimitor că acest film, singurul care îi aduce împreună pe ecran pe Catherine Deneuve și Jean-Paul Belmondo, a avut parte de un succes de public și de critică mediocru. O parte din explicație este că pe ecrane pare să fi fost prezentată inițial o versiune scurtată, din care au fost scoase câteva scene cheie care explicau mai bine legătura dintre cele doua personaje. Din fericire noi avem șansa de a vedea astăzi o versiune completă, reconstituită în 1999. Este în opinia mea una dintre cele mai frumoase povești de dragoste aduse de Truffaut pe ecran, și un thriller romantic și psihologic de cea mai buna calitate.
Louis (Jean-Paul Belmondo) este un bogătaș, propietar al unei plantații și a unei fabrici de tutun în insula Reunion din Oceanul Indian. Decepționat după o primă iubire se hotăraște să-și caute o mireasă prin corespondență. În zilele noastre ar fi folosit Internetul și risca să-i apară vreo impostoare sub o identitate falsa. Se pare că pericole similare existau și acum o jumătate de secol căci tânăra care apare se dovedește a nu fi exact femeia pe care așteptă să o întâlnească, ci una mult mai frumoasă. Atât de frumoasă încât bărbatul de îndrăgostește iremediabil de ea, și continuă să-și urmărească pasiunea în Franța, chiar și după ce femeia se dovedește a fi o escroacă urmărind să pună mâna pe averea lui. Nici furtul, nici miniciunile, nici măcar crima nu pot sta în calea dragostei.
Din punct de vedere masculin fascinația eroului nostru este perfect explicabilă, căci rolul principal feminin este interpretat de Catherine Deneuve, aflată în perioada în care realiza acest film pe culmea tinereții și a frumuseții sale. Este unul dintre rolurile care i se potrivesc perfect și pe care Deneuve îl intepretează perfect. Pe măsură că măștile succesive ale personajului cad, actrița reușește să păstreze o doză de mister, în așa fel încât nici după scena finală nu putem fi convinși 100% cine este ea. Belmondo în schimb are aici un rol mai special în cariera sa, diferit de multe altele jucate înainte și după acest film. Louis este un bărbat îndrăgostit până la nebunie, dar care are în el o doză de nesiguranță și care trebuie permanent să-și învingă dezamăgirile, poate creând iluzii noi.
Se spune că Truffaut era îndrăgostit de toate actrițele care apăreau în roluri semnificative în filmele sale. Dacă este adevărat, atunci Belmondo este întruchiparea pe ecran a regizorului și reușește foarte bine în acest rol. Carisma imensă a celor doi actori reușește să facă psihologic credibilă o poveste care din punct de vedere al acțiunii are destul de multe gauri și detalii imposibile. Viziunea regizorala a lui Truffaut nu este lipsita de câteva inovații foarte interesante, cum ar fi condensarea a două scene succesive (vizualul din una și sonorul din cealaltă) într-o singură scenă. Funcționează și succesiunea de peisaje, de la exotic la glacial. Cu cât atmosfera este mai rece, flacăra pasiunii se întețește încălzind atmosfera. Narațiunea este cursivă, și daca filmul face concesii cinematografiei comerciale, ele sunt în folosul spectatorilor. De văzut sau de revăzut!
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
