Farewell, My Lovely (1975) – Adio, iubito!
Regia: Dick Richards
Distribuția: Robert Mitchum, Charlotte Rampling, John Ireland, Sylvia Miles, Harry Dean Stanton
Biografia lui Dick Richards, regizorul lui ‘Farewell, My Lovely’ (1975), este pentru mine o enigmă. Această ecranizare (a doua, prima fusese realizată în 1944) a unuia dintre romanele lui Raymond Chandler avându-l ca erou pe detectivul particular Phil Marlowe era al treilea film al său. Criticii vremii îl plasau alaturi de colegii sai de generație Spielberg, Lucas, Coppola, Scorsese. De altfel, legenda spune că el ar fi fost alegerea inițială pentru a regiza ‘Jaws’. Au urmat încă patru filme, toate interesante și cu distribuții impresionante, și un succes remarcabil ca producător cu ‘Tootsie’. Și apoi … nimic. Din 1986 încoace filmografia lui Dick Richards este inexistentă. Dacă cineva cunoaște motivul dispariției sale, aș fi foarte interesant să-l aflu. Poate trebuie angajat Phil Marlowe să rezolve misterul. În colecția nu prea mare, dar selectă, a ecranizărilor după Raymond Chandler, ‘Farewell, My Lovely’ este unul dintre filmele cele mai originale și mai reușite din multe puncte de vedere.
Spre deosebire de mulți dintre colegii săi de generație, Dick Richards nu încearcă să adapteze povestea sau să modernizeze cadrul în care se petrece aceasta. Suntem în Los Angeles-ul anului 1941, ziarele anunță invazia Rusiei de către armata germană, dar Marlowe este preocupat de afacerile tulburi ale lumii interlope a orașului. Detectivul este angajat de un gangster abia ieșit din închisoare pentru a o găsi pe fosta sa iubită, cu care pierduse legătură în anii de detenție. Misiunea se dovedește mult mai dificilă și mai periculoasa decât părea la început: piste false, secrete ale lumii interlope combinate cu autoritățile corupte ale orașului, din ce în ce mai mulți bani și din ce în ce mai multe cadavre. Apare și femeia fatală, soția unui judecător cu mult mai în vârstă decât ea, care cade cu surprinzătoare ușurință în brațele detectivului trecut și el de vârsta tinereții. Cazuri diferite se leagă intre ele, în timp ce Marlowe acumulează bătăile și duelurile cu pistoale.
Romanele lui Chandler și filmele bazate pe ele au intrigi încurcate. ‘Farewell, My Lovely’ nu este o excepție din acest punct de vedere. Atenția scriitorului este îndreptată spre trăirile eroului principal, spre descifrarea caracterelor oamenilor pe care îi întâlnește și descrierea atmosferei – de obicei cea a Los Angeles-ul anilor ’40. Mi s-a părut că Dick Richards a găsit aici mijloacele cinematografice adecvate. Robert Mitchum este extrem de potrivit pentru rolul lui Phil Marlowe, iar trăirile personajului său sunt accentuate de folosirea fără economii a vocii din off, care aici m-a deranjat mai puțin decât de obicei, având o bună justificare. Galeria de personaje pitorești și diverse din carte este adusă pe ecran de o distribuție la fel de diversă, de la un un fost mare boxer (Jack O’Halloran) aflat atunci la primul său rol în film la Sylvester Stallone cu un an înainte de primul Rocky, de la exotica (pentru un film american) Charlotte Rampling la excelentele roluri secundare feminine jucate de Sylvia Miles și Kate Murtagh. Mi-a plăcut muzica lui David Shire și imaginea creată de John A. Alonzo (care în același an a semnat și imaginea din ‘Chinatown’ al lui Roman Polanski) care aduc pe ecran sunetele și culorile unui oraș aflat în plina expansiune și cu o efervescență care ascunde mii de pericole. Dick Richards a reușit să creeze una dintre cele mai bune transpuneri cinematografice ale romanelor lui Raymond Chandler. Aș fi dorit ca traseul său cinematografic să continue.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://posteritati.com/poster/9797/farewell-my-lovely-1975-british-quad-poster)
