Le jardin de Celibidache – Grădina lui Celibidache (1998)
Regia & Scenariu: Serge Ioan Celibidache
Fundaţia Sergiu Celibidache a inițiat „Români pentru o lume”, o campanie de responsabilitate socială ce se adresează României şi promovează valorile naţionale, încurajând tânăra generaţie în a-şi urma visul, indiferent de segmentul cultural în care activează. Această campanie reprezintă un tribut adus marilor personalităţi ce au adus mândrie şi glorie României peste tot în lume și aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.
În cadrul unei serii de evenimente organizate sub umbrela proiectului Roaba de cultură de către Asociaţia Green Revolution, joi, 11 iulie, a avut loc proiecţia în aer liber a filmului „Grădina lui Celibidache”, regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul marelui dirijor român.
„Grădina lui Celibidache” este un portret de suflet al renumitului şi respectatului dirijor şi compozitor, Sergiu Celibidache. Acest documentar cinematografic ambiţios, realizat de fiul Maestrului, îl urmează pe Sergiu Celibidache în turnee şi în repetiţiile sale cu Filarmonica din München. Principalul obiectiv al echipei de filmare a fost să recreeze universul lui Celibidache pe marele ecran şi, deşi Sergiu Celibidache obişnuia să evite publicitatea, a fost extrem de disponibil pentru acest film.
Documentarul denotă un farmec aparte, care se datorează poate mai puțin talentului cinematografic al regizorului și mai mult geniului Sergiu Celibidache, o persoană ce a refuzat înregistrarea concertelor sale deoarece nu iubea sunetul fad oferit de înregistrări, preferând caracterul direct al concertelor live. El considera că înregistrările împiedicau implicarea ascultătorului în muzică și nu puteau oferi decât o reprezentare deformată a realității.
Originile lui Celibidache se află în România, județul Neamț, dar viața l-a purtat departe de meleagurile natale, iar talentul și cariera și le-a desăvârșit în Germania în primul rând și apoi în întreaga lume. Munca lui a fost influențată în special de Heinz Tiessen (profesor la Facultatea de Muzică din Berlin) și de Martin Steinke (preot budist), persoane menționate pe tot parcursul filmului, mentori ce l-au transformat în persoana vie ce va rămâne în memoria generațiilor viitoare.
În documentar nu se amintește despre copilăria sau tinerețea marelui regizor, filmul fiind o reprezentare a talentului acestui artist, a capacității sale de a lucra cu oamenii și de a transmite mai departe propriile cunoștințe. Presupun că Celibidache a colaborat atât de bine la întocmirea documentarului și pentru că era produs de fiul său, dar și pentru că el considera că “a preda este cea mai nobilă activitate umană”, iar documentarul se axează pe seminarele despre „Fenomenologia muzicii” conduse de Celibidache. El a susținut de două ori pe an aceste cursuri (până în 1992), accesibile și fără plată pentru toți cei interesați, reușind să atragă o audiență numeroasă atât din țară, dar și din străinătate.
Așadar, documentarul ne face martori ai cursurilor predate de Celibidache tinerilor studenți și ai transformării acestora în specialiști și dirijori capabili. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. La fel era și stilul de predare. Celibidache era un om ce iubea viața și o înțelegea prin prisma budismului, datorită prietenului și preotului budist, Martin Steinke. Avem de-a face cu nenumărate scene comice, de care Celibidache profită la maxim pentru a crea o atmosferă plină de haz și umor. Partea frumoasă e că nu râde de lipsa de cunoștințe a studenților săi și nici nu îi pune într-o lumină proastă. Doar că inteligența lui fină nu îi permitea să lase acele momente fără a le fructifica.
Pe lângă umorul și inteligența lui Celibidache, spectatorii se vor bucura la vizionarea documentarului și de o coloană sonoră extraordinară, interpretările sale intense, de un fin echilibru și de o trăire interioară puternică fiind cele care l-au făcut pe Celibidache să devină unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea.
În ceea ce privește regia, putem observa o influență a ideii susținute de danezul Jon Bang Carlsen, care utilizează în documentarele sale o metodă ce constă în a recrea în fața camerei scene pe care personajele sale, absolut reale, le-ar fi putut trăi sau pe care regizorul le-a observat în prospecție. Așadar, cu siguranță Serge Ioan l-a filmat pe tatăl său în timpul orelor de muzică predate studenților săi fără să intervină în proces, dar în același timp a și cerut recrearea anumitor secvențe. Acest lucru este vizibil prin muzicalitatea, unitatea poveștii, dar și prin faptul că filmul transmite sentimentele de dragoste și respect purtate de fiu, în calitate de regizor, tatălui, personaj de film și totodată mare personalitate a culturii. Prin urmare, documentarul reprezintă și viziunea fiului asupra tatălui și a influenței pe care acesta din urmă a exercitat-o în viața celui care avea să fie ambasadorul dirijorului Celibidache.
Documentarul este un elogiu adus acestei personalități a lumii muzicale internaționale, o piesă de seamă ce îi întregește memoria și oferă continuitate operei sale.
Notă: 10/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=mqt8yqq1yS4′]
