The Handmaiden (2016) – Ah-ga-ssi
Regia: Chan-wook Park
Distribuția: Min-hee Kim, Jung-woo Ha, Jin-woong Cho
Un film frumos, pervers, absorbant. Am mai remarcat și în alte ocazii că multe dintre filmele coreene refuză categorisirile facile. Este și cazul lui ‘The Handmaiden’, filmul realizat în 2016 de Chan-wook Park. Este un film de maturitate, un film care pleacă de la un roman englezesc stil horror-gothic, mută acțiunea în Coreea ocupată de Japonia în anii ’30 ai secolului trecut și se dezvoltă într-o sinteza a thrillerelor psihologice și erotice cu saga de familie și cinematografia socială cu tentă feministă. Amprenta personală este foarte vizibilă, regizorul pe care ‘Oldboy’ l-a făcut faimos în lume reușește încă odată să spună în mod fluent și cu o perfecțiune vizuală unică o poveste stil Tarantino care are loc într-un decor Hitchcock a la japonaise. Cred că vor fi spectatori care să fie deranjați de unele sau altele dintre detaliile și scenele din film, dar nu cred că mulți pot scăpa farmecului magnetic al poveștii puse pe ecran de acest maestru corean. Da, maestru. Cred că odată cu acest film Chan-wook Park și-a câștigat – cel puțin pentru mine – apelativul de maestru al artei filmului.
Filmul are patru personaje care se mișcă într-o lume pe care o simt ca pe un fel de pulp fiction istoric, probabil o satiră retrospectivă a japonizării claselor avute și parvenite coreene în perioada colonială de la începutul secolului 20. Toți imită rafinamentul japonez, își iau nume japoneze, aspira să devină sau macar să pară japonezi, ceea ce era probabil semnul și aparența ascensiunii sociale a perioadei. Bătrânul bogătaș Kouzuki (Jin-woong Cho), proprietar al unei vile a cărei arhitectură amestecă stilurile victorian și japonez și colecționar al unei impresionante biblioteci de cărți și litografii prețioase o crește (sever, ca să nu zicem cu cruzime) și o educă pe Hideko (Min-hee Kim), fiica sorei defunctei soții care se sinucisese cu ani în urmă? Dorește să se căsătorească cu ea sau doar o folosește ca rafinat obiect de plăcere pentru lecturile erotice servite prietenilor săi bărbați? Hideko are o zestre frumoasă, pe care încearcă să puna mana și tânărul artist care se prezinta drept contele Fujiwara (Jung-woo Ha) și camerista Sook-Hee (Tae-ri Kim), în fapt o abilă hoață de buzunare care devine pivotul unei intrigi demne de o saga de familie decăzută, cu multe sute de pagini parcurse pe nerăsuflate. Planurile se vor răsturna de câteva ori și perspectiva spectatorului se va schimba și ea de-a lungul filmului, care este împărțit în trei părți aproximativ egale în timp, în care povestea este spusă și respusă din puncte de vedere diferite.
Tehnica narativă a perspectivelor alternative a fost deja folosită în cinematografia mondială, inclusiv în cea a Extremului Orient, de maestrul Kurosawa de exemplu. Aici îmi pare că se adaugă o noua dimensiune, căci cele două povestitoare sunt tinerele Sook-Hee și Hideko a căror legătură evoluează și oscilează permanent intre o relație stăpână – cameristă, solidaritate facilitată de destinul comun al unor copilării traumatice marcate de morțile mamelor, complicitate, dușmănie, rivalitate și dragoste. Este una dintre poveștile frumoase de acest fel pe care le-am văzut pe ecrane în ultima vreme, și Chan-wook Park își demonstrează măiestria caracterizării psihologice, ca și capacitatea de a transforma detalii șocante de violență și sex în elemente firești ale acțiunii. Toate cele patru interpretări actoricești sunt desăvârșite. Vizual filmul este o delectare, în niciun moment aparatul de filmat nu este neutru, unghiurile cele mai interesante și mai neobișnuite servesc acțiunea, și fiecare cadru este studiat și înscenat cu rafinamentul estetic al stampelor japoneze. Spectatorii care resping a priori filmele violente sau cu scene prea explicite vor ocoli probabil oricum acest film. Celor care îl vor vedea le va fi însă greu, cred eu, să nu cadă sub fascinația lui.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
