La drum cu tata (2016)
Regia: Anca Miruna Lazarescu
Distribuția: Alexandru Margineanu, Ovidiu Schumacher, Susanne Bormann, Ana Ularu
‘La drum cu tata’ (titlul german este ‘Die Reise mit Vater’) este filmul de lungmetraj de debut din 2016 al Ancăi Miruna Lăzărescu. Regizoarea este născută în Romania, dar trăiește în Germania din copilărie și a fost crescută la școlile germane de film. ‘La drum cu tata’ este un film cu o puternică tentă personală, inspirat de povestea vieții tatălui regizoarei și a familiei sale, posibil un fel de despărțire de o etapă trecută și complexă a propriei biografii. Este și o ocazie de a reaminti un moment cheie al istoriei europene (invazia Cehoslovaciei în 1968) și felul în care a fost acesta trăit în România și de către români. Am trăit acea epocă și aveam o vârstă apropiată de cea a celui mai tânăr dintre eroii filmului. ‘Drum cu tata’ mi s-a părut interesant și autentic, ratând de puțin ocazia de a fi un film remarcabil.
Perspectiva este probabil inedită pentru majoritatea spectatorilor, și din cauza diferențelor geografice și culturale, dar și a jumătății de secol care a trecut și a schimbărilor petrecute în acest timp. Într-un dintre replicile cheie ale filmului, Ulrike (Susanne Bormann), o tânără nemțoaică din RFG îi spune lui Mihai, prietenul român (Alexandru Mărgineanu) ‘Ești foarte diferit’. Prăpastia de mentalitate cauzată de experiențele istorice diferite ale aceleiași generații tinere din cele două părți ale Europei anului 1968 este una dintre temele centrale ale filmului. Mihai și Emil Reinholz care plecaseră într-o călătorie cu mașina în Republica ‘Democrata’ Germană pentru a găsi un chirurg care să-l opereze pe tatăl lor, ajung, în vârtejul evenimentelor de după invazia din 22 august 1968, în ‘lumea liberă’, adică în Republica Federală.
Tinerii români admiră mișcarea reformista a ‘primăverii de la Praga’ și se împotrivesc intervenției sovietice și re-stalinizarii Europei de Est (inclusiv a României). Tinerii germani pe care îi întâlnesc aparțin confuzei generații a anului 1968, admiră socialismul și ignoră realitățile aplicării sale de dincolo de Cortina de Fier. Îi unesc idealismul, aspirația spre libertate și muzica Beatles-ilor și a Stones-ilor, îi despart experiențele istorice și de viață și mai ales ignorarea realităților ‘de dincolo’. Familia Reinholz nu este nici ea lipsită de contradicții. Băiatul cel mare, medic, este obligat de Securitate să fie informator pentru a câștiga dreptul de călătorie. Occidentul nu-l primește cu flori, și viața acolo pare să ceară compromisuri similare. Tatăl este un fost simpatizant comunist dezamăgit de realități. Întoarcerea în România în acel moment, aleasă de mulți care au fost în această situație, înseamnă reluarea luptei pentru supraviețuire și o așteptare de peste 20 de ani până la dobândirea libertății, alături de toți românii, la căderea comunismului în 1989.
Povestea este interesantă și construcția scenariului este inteligentă. Abordarea ar putea fi criticată pentru maniheism, personajele sunt desenate și judecate din start, dar să nu uităm că este vorba despre o perspectivă personală. Pentru cei care au trăit în România comunista și pentru urmașii lor care au discutat cu părinții și care cunosc bine istoria, este clar cine erau ‘bunii’ și cine erau ‘răii’. Câteva dintre situațiile descrise în film dau ocazia unor scene memorabile (jocurile copiilor din curtea blocului din Arad, tancurile sovietice care aproape îi strivesc pe eroi, conflictele din centrul de detenție est-german, cântecul băieților și dansul tatălui la întâlnirea cu ‘stângiștii’ germani) și cred că daca filmul ar fi insistat pe aceste direcții, accentuand chiar satira și grotescul, rezultatul ar fi putut fi și mai remarcabil. Și așa însă nu pot decât admira performanțele echipei de actori cu Alexandru Mărgineanu și Răzvan Enciu în rolul celor doi tineri români de origine germană, pe care i-am recunoscut ca pe doi colegi ai generației mele. Ovidiu Schumacher este și el foarte bun în rolul tatălui, iar Susanne Bormann interpretează credibil rolul lui Ulrike, tânăra germană de origine nobilă și cu simpatii revoluționare. ‘La drum cu tata’ este un film interesant care reușește să furnizeze o perspectivă personală asupra evenimentelor anului 1968 și să fie un document veridic pentru cei care nu au trăit acea perioadă. Pentru Anca Miruna Lăzărescu, acest film este un promițător început de carieră.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
