Dream House (2011) – Casa de vis
Regia: Jim Sheridan
Scenariul: David Louka
Distributia: Daniel Craig, Rachel Weisz, Naomi Watts, Marton Csokas, Elias Koteas
Un thriller psihologic care reia filonul dramatic al suspansului creat de trecutul si prezentul unui personaj – prizonier intr-o bucla psiho-temporala – filon prelucrat si de alte pelicule de gen.
Ca orice productie care merge pe cararui deja explorate, miza reusitei a fost mare si cred ca la masa de joc, filmul nu a jucat cele mai bune carti, desi le-a avut in mana. Atuurile au fost distributia de incontestabile staruri, regia sub semnatura unui bun regizor, cinematografie plastica si in concordanta cu momentele psihologice, muzica lui John Debney – inspirata (John Debney).
M-am tot gandit ce anume mi-a lipsit mie pentru a ma declara satisfacuta dupa vizionare. Poate lentoarea ritmului primelor ¾ din film, fara fiorul suspansului si cu oarece dificultati in receptarea dualitatii personajului si a existentei sale alternative in cele doua capete ale arcului de timp determinat de cei cinci ani scursi de la crimele din “casa de vis”. Pentru ca in ultimul sfert din curgerea peliculei (ba poate chiar in mai putin timp), “pe repede”, actiunea sa explodeze in rememorari si rezolvari intradevar de neasteptat pentru mine. Dar poate, daca ma dau cativa pasi inapoi, asa cum fac dupa vizionari mai dificile, incep sa ii inteleg pe scenarist si regizor. Si incep sa accept ca pentru a-si asigura finalul explicativ, vindicativ si vindecator, era nevoie de o introducere calma si asezata in viata familiei Atenton, unde Libby si cele doua fetite – Trish si Dee Dee, se bucura de retragerea lui Will, sotul si tatal lor – din activitatea de editor in New York. Casa mult visata dintr-un orasel din New England, va fi un camin fericit in care Will isi va scrie prima carte. Scena in care Will vine de la New York cu trenul, coboara in gara oraselului si in decorul feeric de iarna ajunge in fata noii sale casei unde isi vede sotia iesind pe usa cu telefonul in mana, este un moment definitoriu, repetitiv si balansul dintre real si ireal in viata personajului principal.
Este limita care schimba perspectivele, este fereastra dintre lumea ireala a fantomelor care ii populeaza mintea si lumea reala a celor cinci ani scursi pana la revenirea lui Will printre oameni. Pasind pe veranda casei si intrand in mijlocul familiei, mintea sa cauta inconstient raspunsuri. Si inconstent isi ia alaturi de el familia, atat de reala pe ecran, dar vai, atat de fantomatica in fond. Si da, ma repet, totul curge lent, se acumuleaza…nu stii incotro va duce totul … rabufneste stirea unei multiple crime in “casa de vis”, cu ani in urma … Will incearca sa afle amanunte …se loveste de tacerea si retragerea vecinilor (tipic pentru mentalitatea unei mici comunitati) – si politia tace …Insa crusta incepe sa cedeze insistentelor familiei Atenton, apar semne prin casa, apare vecina lor Ann Patterson, apar informatii despre familia Ward (mama si fetitele ucise) si despre Peter Ward ranit si inchis timp de cinci ani intrun stabiliment psihiatric … Si de aici incolo, dupa ce lui Will Atenton I se spune verde in fata si i se dovedeste ca este Peter Ward in fapt, switchul dintre existenta lui Will Atenton si alteregoul sau, realul ce fusese Peter Ward – functioneaza, pe de o parte in casa de vis renovata si plina de viata, pe de alta parte in casa de vis parasita, prafuita, impaienjenita si cu subsolul invadat de o ceata de tineri cazuti in practici gotice.
Mi-a amintit de filmul cult Ghost: cel disparut este alaturi de cel in viata pentru a-l ajuta intru gasirea vinovatului. Foarte bine realizata si demarcata subtil, realitatea celor doua lumi in care traieste simultam Will: caldura, lumina si culoarea vietii imaginare din casa de vis si prabusirea, parasirea si intunecarea din casa pustie in care revine dupa cei cinci ani de izolare. Si infatisarea lui Will Atenton capata caracteristicile lumilor intre care penduleaza, in lumea reala chipul lui este brazdat, marcat, imbatranit, chinuit…Disperarea lui Will creste pe masura ce tot mai des devine constient de realitate. Dar disperarea aceasta il face sa continue sa caute raspunsuri. Si de acolo, dintre lumi, Libby este alaturi de el si il spijina in aflarea indiciilor. Indicii care sunt presarate mereu in constientul lui Will, de catre cele trei fantome care isi vor gasi linistea numai dupa aflarea adevarului.
Izbucnirea conflictului final vine cu rezolvarea misterului. O rezolvare in care toate faptele si toate semnele anterioare se aseaza ca intr-un puzzle. O rezolvare care m-a satisfacut pentru ca nu mi-o imaginasem. O rezolvare care porneste, asa cum spuneam, de la aceesi scena in care Will vine prin zapada de la gara si se opreste in fata “Casei de vis”, unde Libby apare in prag.
Zapada, urmele prin albul imaculat, ninsoarea, noaptea, inserarea sunt elementele definitorii ale atmosferei generale pana in momentul rezolvarii conflictului. Dupa aceea insa, apare lumina, zapada se retrage, vine in sfarsit primavara pentru sufletul si mintea lui Will. Si in sfarsit, prima sa carte este in vitrina librariei.
O calitate a filmului o reprezinta interpretarea celor doi protagonisti principali, Craig si Weisz, care dincolo de perechea frumoasa si iubitoare din film, au realizat si o pereche in viata reala.
Poate asteptam mai mult…mai bine … insa pana la urma filmul merita pentru cele cateva calitati despre care v-am vorbit si pentru povestea atat de frumoasa in care imi place sa cred, spusa si respusa, aceea a legaturii dintre doua suflete care nu pot fi despartite de moarte, pana cand nu sunt rezolvate problemele lor de pe pamant.
2 comments