Disgrace (2008) – Dezonoare
Regia: Steve Jacobs
Distributia: John Malkovich, Jessica Haines, Eriq Ebouaney, Antoinette Engel
Este o sarcina deosebit de dificila sa scrii despre un film la putin timp dupa ce ai citit cartea care a stat la baza ecranizarii sale, mai ales dupa ce ai descoperit ca romanul cu pricina (in cazul de fata, „Dezonoare”, de J.M. Coetzee) este o capodopera recunoscuta a ultimilor ani, recompensata, ca intreaga opera literara a autorului, cu Premiul Nobel pentru Literatura. Despre romanul lui Coetzee, am avut si continui sa am o impresie excelenta si am scris pe Filme-carti.ro despre el, dar sunt siguri ca exista mai multi cititori care nu au citit cartea sau au timp sa o faca si atunci pana si vederea filmului este un pas inainte pe planul culturii generale. Mai ales ca filmul regizat de Steve Jacobs respecta aproape intrutotul romanul autorului de origine sud-africana (nu am vazut decat in treacat o schimbare fara consecinte, la intalnirea eroului principal cu familia fostei sale amante studente).
Citind cartea, mi l-am imaginat pe David Lurie sub chipul lui John Malkovich, desi in acel moment nu vazusem decat trailerul filmului. Intr-adevar se potriveste acestui rol, desi complexitatea unui personaj literar dificil si ganditor a fost extrem de greu de transpus pe marele ecran. David Lurie se afla in fata unor momente foarte dificile ale vietii, aproape de sfarsitul ei (are uneori chiar ganduri de sinucidere), fiind supus unor intorsaturi ale sortii pe care nu le credea posibile: prima dezonoare, aceea de a ajunge la peste 50 de ani in postura de profesor eminent la universitate, prins cu mâţa în sac, avand relatii sexuale (aproape de iubire, însă) cu una dintre studentele sale. Nu sufera insa prea mult, momentul trece rapid, pentru ca David nu este persoana care sa se lase încorsetată de principii, care ar trebui sa îi aducă o formă de consiliere şcolară şi nu îşi recunoaşte greşeala, ci doar fapta comisă. Se vede mai putin din film, dar David chiar este un tip care iubeste, sincer, femeile, oricare ar fi ele.
A doua dezonoare este cea care are o influenta importanta asupra personajului interpretat de John Malkovich, violul comis asupra propriei fiice: ne deplasam atentia dintr-un oras universitar (Cape Town) undeva in mijlocul pustietatii, unde s-a stabilit de mai multi ani fiica sa, Lucy. Daca atunci cand am citit romanul imi imaginam o ferma cu pamant arabil, undeva la marginea unei paduri, se pare ca natura (sa nu uitam producatorii si regizorul filmului, care au desigur meritele lor :D) ne-a oferit o surpriza: ferma nu este o ferma in adevaratul sens al cuvantului, ci o casa normala, care are alaturi cateva brazde mici de pamant, un garaj ceva mai departe (in care acum locuieste Petrus, foarte bine interpretat de Eriq Ebouaney) si inconjurat de dealuri desertice. Un loc pustiu, plin de pericole, de unde, cu siguranta, nu poti evolua niciodata.
Aşa cum am scris şi în recenzia cărţii, este greu de înţeles total filmul dacă nu sunt şi ceva cunoştinţe de istoria Africii de Sud, atât în perioada apartheid, dar mai ales în perioada de după, când negrii au solicitat intrarea în posesia drepturilor pe care le pierdusera atatia ani. De multe ori insa, acea libertate a fost prost inteleasa si ei au revendicat mai mult decat li se cuvenea sau doar au dorit sa se razbune. Pe Albi. Cum spunea, cunostinte, macar minimale, cum ar fi cele de pe Wikipedia. Din aceasta perspectiva, atat cartea, cat si filmul capata alte valente: David Lurie este un alb simplu, care nu are motive sa fie rasist, cel putin initial, dar se simte undeva, probabil in subconstient, un iz de teama la adresa negrilor, o usoara aplecare spre un antagonism clar ce il simte sufletul sau.
Cum spuneam, mi l-am imaginat pe David Lurie sub chipul lui John Malkovich, dar am fost oarecum dezamagit prestatia acestuia, care a parut in film mult mai nesigur pe sine decat personajul principal din carte, sovaielnic in privinta actiunilor de ajutor acordate fiicei sale, mai cu seama cand incerca sa o convinga, dupa viol, sa se desparta pentru totdeauna de acel loc primejdios. In schimb, Jessica Haines, în rolul lui Lucy, a interpretat perfect cele doua posturi diferite in care s-a aflat: pe de o parte, vesela si serviabila, la venirea tatalui sau, pe de alta parte, trista, intunecata si afectata, la latura opusa, dupa scena violului. Un film corect, care a respectat cartea, dar care nu se ridica la inaltimea ei, este clar.
