Danton (1983)
Regia: Andrzej Wajda
Distribuția: Gerard Depardieu, Wojciech Pszoniak, Patrice Chereau, Anne Alvaro, Boguslaw Linda, Ronald Guttman, Roland Blanche, Angela Winkler
Scenariul: Jean-Claude Carierre, Agnieszka Holland, Andrzej Wajda, Jacek Gasiorowski și Boleslaw Michalek
Bazat pe piesa de teatru: Stanislawa Przybyszewska
Muzica: Jean Prodomides
Danton (1983), în regia lui Andrzej Wajda, – nu se sustrage operei care l-a consacrat pe renumitul regizor polonez – ilustrarea istoriei propriei sale țări. El a început acest demers cu trilogia formată din filmele A Generation, Kanal și Ashes and Diamonds, ce au în centru Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a terminat apoteotic cu Katyn și Walesa. Man of Hope. În toate aceste filme, regizorul a fost preocupat de identitate națională și memorie. Danton nu se sustrage acestui demers, putând fi stabilite mai multe analogii cu Polonia anului 1983 și Franța anului 1794.
Scenariul filmului are ca punct de plecare piesa de teatru The Danton Case, de Stanislawa Przybyszewska, care a fost prima dată pusă în scenă în 1931. Dacă în piesă Maximilien Robespierre pare să fie personajul cu o aură aparte (asta și datorită simpatiilor autoarei față de acest personaj), în film cel ce iese cel mai mult în evidență este Georges Danton, mai ales datorită calităților sale. Moderația, libertatea, pacea, nonviolența sunt cîteva dintre cuvintele rostite în cadrul procesului, crezînd pînă și în ultimele clipe că acestea sunt singurele alternative pentru ca Revoluția să nu sfîrșească într-o dictatură și mai drastică.
Contextul ,,facerii” acestui film are însă anumite elemente important de menționat, întrucât, așa cum am mai spus, existența unor analogii dintre subiectul filmului și momentul 1983 poate fi revelatorie. Astfel, după ce s-a decis asupra co-producției poloneze-franceze și a locurilor unde se va filma (scenele de interior vor fi filmate în Polonia, iar cele din exterior în Franța), legea marțială a fost decretată în data de 13 decembrie 1981, producînd următoarele schimbări: Generalul Wojciech Jaruzelski era instalat la putere, mișcarea Solidariatea proscrisă, liniile de comunicație tăiate, evenimente ce au împiedicat producerea filmului în Polonia. Astfel, toată producția filmului s-a mutat cu totul în Franța, regizorul având a se întoarce în 1989, când guvernul lui Jarulezelski a căzut, ca urmare a evenimentelor din acel an[1].
Filmul îl are în prim-plan pe Georges Danton, unul dintre liderii Revoluției Franceze, și rivalitatea dintre acesta și Maximilien Robespierre. Acțiunea are ca punct de plecare anul 1794, an în care regimul terorii era deja instaurat în Franța ca urmare a acțiunilor așa-zis subversive venite atât din interior, cât și din exterior, despre care se credeau că pun în pericol frageda Republică Franceză. Ca urmare, pericolul reprezentat de acești inamici a condus la formarea Comitetului Salvării Publice și a Tribunalului Revoluționar, două organisme prin care regimul terorii a fost instaurat, acesta din urmă fiind considerat cea mai sângeroasă perioadă din timpul Revoluții Franceze.
Primele secvențe din film ilustrează această atmosferă de nesiguranță și de control care planează asupra oamenilor în orice clipă. În acest început de secvențe, observăm cum o trăsură este controlată pe când își făcea intrarea în oraș; de asemenea, există și o scenă în care oamenii stau la rând pentru pâine, printre aceștia fiind infiltrați și anumiți agenți ce dădeau raportul poliției politice. Conținutul acestor secvențe incipiente nu face altceva decît să ilustreze avant la lettre o posibilă analogie cu ceea ce se desfășura nu numai în Polonia, ci în întreg lagărul socialist în general.
Georges Danton, care petrecuse o perioadă de timp la țară, departe de evenimentele relatate mai sus, se întoarce cu dorința de a pune capăt terorii ce acum se manifesta pe scară largă. Cele două personalități, în jurul cărora acțiunea filmului se construiește, vor avea un rol determinant în diseminarea, plăsmuirea, dar și dezvoltarea evenimentelor ulterioare.
Odată cu revenirea sa, Danton nu ezită a începe să-și facă auzită vocea prin intermediul prietenului său Camille Desmoulins (Patrice Chereau), ce deținea propriul ziarul Le Vieux Cordelier, prin care denunța despotismul înfățișat de Comitetul Salvării Publice, chemând tot poporul să i se alăture în înlăturarea acestei puteri meschine. Secvența în care tipografia lui Camille Desmoulins este distrusă, înainte de distribuirea numărului în care apare acest manifest, este revelatorie, aș spune, în raport cu cenzura impusă în Polonia imediat de după instalarea dictaturii comuniste.
Există multe astfel de analogii între dictatura iacobină a anului 1794 și totalitarismul comunist. Măsurile despotice ale lui Maximilien Robespierre (printre care folosirea poliției politice, arestul disidenților, procesele-spectacol) oferă un tablou similar celui din Polonia anilor ’80, când orice manifestare a libertății și a opiniei publice era imediat contracarată prin metodele specifice acestui aparat dictatorial. O secvență aparte mi-a atras atenția și anume aceea în care Robespierre îi ordonă pictorului Jacques-Louis David să retragă din tabloul The Tennis Court Oath pe Fabre d’Eglantine, sub pretextul că n-a fost prezent și că este de altfel un trădător. Ceva asemănător avea să se întâmple cu eliminarea lui Troțki din istoria Revoluției Bolșevice de către Stalin. Filmul acesta, care este considerat, de altfel, cel mai bun realizat despre perioada terorii din 1793-1794, coincide cu alte pelicule ale cinematografiei care au avut în prim-plan ilustrarea acestei atmosferi totalitare și anume: The Confession, Z (1969), The Missing, Fahrenheit 451, The Trial (1962) și, desigur, lista poate continua. O continuare a ceea ce se întâmplă după moartea lui Danton și a evenimentelor ulterioare poate fi urmărită în filmul La Revolution Francaise (1989), în regia lui Robert Enrico și a lui Richard T. Heffron, care oferă o privire de ansamblu a ceea ce a însemnat Revoluția Franceză.
Georges Danton, interpretat în acest film de Gerard Depardieu, se distinge clar în opinii de oponentul său Robespierre (Wojciech Pszoniak). Interesant de menționat ar fi că, în cazul distribuției, susținătorii lui Danton au fost toți interpretați de actori francezi, în timp ce partizanii lui Robespierre au fost polonezi. Una dintre cele mai puternice secvențe din această capodoperă este aceea în care Georges Danton este înfățișat în fața Tribunalului Revoluționar, unde are un discurs memorabile. Indignat de o formă de justiție falsă deservită, la comanda unor oameni cu care nu mai avea nici în clin, nici în mînecă (Robespierre, San Just), el avansează o serie de alocuțiuni imuabile ce aveau să răsune ca un ecou la ceea ce se întâmpla dincolo de Cortina de Fier. În acest sens, adevărurile enunțate mai sus nu difereau de principiile prevăzute în Declarația Drepturilor Omului.
”Revoluția este ca Saturn, își devorează rând pe rând propriii copii” devenise un laitmotiv al acelor vremuri, întrucât până și cei de la conducerea Comitetului Salvării Publice, în frunte cu Maximilien Robespierre și Louis Antoine de Saint-Just, aveau să fie și ei executați. Afirmația lui Danton, cum că totul se va termina în trei luni, avea să se concretizeze odată cu lovitura de stat Thermidor din iulie 1794, când regimul terorii a fost înlăturat[2].
”Danton” trebuie privit cu atenție și poate fi fascinant tocmai pentru felul în care Wajda a a realizat atâtea paralele, atâtea similitudini dintre regimul terorii din timpul Revoluției Franceze și perioada comunistă din secolul al XX-lea. Acel Tribunal Revoluționar, cu metodele impuse de la vârf, și care nu avea nimic de a face cu justiția adevărată devenise un adevărat proces-spectacol, un simulacru de justiție, reiterat mai târziu în comunism. Ecoul filmului a fost unul puternic și dincolo de Cortina de Fier, influența mișcării Solidaritatea devenind un pol de putere care nu mai putea fi ignorat de partidul comunist. Secvența cu care filmul se încheie este continuarea firească a celei de la începutul acestuia, când fratele îngrijitoarei învățase principiile Declarației Drepturilor Omului. La final, același copil vine cu toate principiile învățate, Robespierre realizînd astfel că a încălcat el însuși libertatea pentru care a luptat la început. Danton, în regia lui Andrezj Wajda, este un film care invită la cunoașterea trecutului, publicul având astfel oportunitatea de a lua aminte la una dintre cele mai importante lecții de istorie din epoca modernă a omenirii.
Nota 10/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=zT4e8D80xXI’]
[1] https://www.criterion.com/current/posts/1072-danton-the-worst-of-times, 11.02.2017.
[2] https://www.britannica.com/event/Thermidorian-Reaction, 11.02.2017.
