Dans la maison (2012) – In the House – În casă
Regia: François Ozon
Scenariul: Juan Mayorga (piesa “The Boy in the Last Row” / ”Le Garçon du dernier rang”), François Ozon
Distributia: Fabrice Luchini (Germain), Ernst Umhauer (Claude Garcia), Hristin Scott Thomas (Jeanne Germain), Bastien Ughetto (Rapha Artole-fiul), Emmanuellie Seigner (Esther Artole), Denis Ménochet (Rapha Artole-tatal)
Un film exceptional, caruia spectatorul trebuie sa fie capabil sa-i descopere decodarea! Pentru ca altfel, in caz contrar, povestea “To be continued”!!! De altfel, chiar continua!
François Ozon este deja un maestru al codarilor inteligente si profunde, propuse cinefililor “subtiri” (daca ar fi sa ma gandesc doar la precedentul sau “Potiche”) O satira malefica si senzuala a relatiilor in familie, a scolii, a educatiei, a obsesiilor vinovate. O privire dramatica in adancul psihologiei adolescentului profund traumatizat de abandonul familial, de constientizarea dorintei de apartenenta totala la o celula sociala, sentimentala si echilibrata.
Si nu in ultimul rand, o focusare puternica si filozofica asupra problemei creatiei (literare sau plastice). In ce masura si in ce reteta isi gaseste echilibrul in creatie, melanjul dintre realitate si imaginatie. Si care este limita etica si morala a acestui compozit! Si cata valoare are indrumarea si exemplul unui “mentor” in formarea adolescentului … aceasta daca nu cumva, stuatia “normala” este rasturnata cu fundul in sus.
Pentru ca François Ozon ne vorbeste despre normalitate, in cele din urma.
Pentru inceput, totul pare normal, revenirea din vacanta a elevilor liceul Gustave Flaubert (filmata tensionat “pe repede” in curtea si bancile scolii cubist-arhitecturala – beton si sticla… un modernism in antiteza cu numele creatorului Doamnei Bovary), aprehensiunea directorului scolii catre impunerea uniformei care sa puna pe picior de egalitate elevii din diferite straturi sociale, profesorul de literatura franceza Germain – hotarat sa insufle tinerilor gustul pentru marii scriitori… si o scanteie de frazare descriptiva in compunerea elevului Claude Garcia, singura din intreaga clasa…
Uniforma insa poate aduce egalitate intre elevi doar la suprafata, in interior fiecare tanjeste si tinteste mai sus, catre o clasa sociala superioara.
Si suntem deja in proximitatea lui Claude, intrand din ce in ce mai adanc in povestea lui, pe care o scrie in episoade delimitate de “va urma”, o poveste in povestea lui Germain-profesorul/mentor. Povestea unui adolescent de saisprezece ani, sociopat malefic-inteligent, tarat de o situatie familiala nenorocita si obsedat de nevoia unei CASE, a unui CAMIN, a unei familii din clasa de mijloc. Si isi urmareste cu tenacitate aceasta nevoie si si-o implineste pe baza unui plan temeinic intocmit si intra pe usa din fata in CASA colegului sau Rapha, pentru a-l medita la matematica. Intra astfel in CASA unei familii normale… sau aparent normale, pentru ca in orice casa exista dulapuri in care se ascund – mai multe sau mai putine, niscaiva schelete. Disfunctionalitati marunte, mici egoisme, usoara lipsa de comunicare, snobisme, obsesii…
”Simpatic-matematic” Claude se face util si se strecoara din ce in ce mai perfid si mai adanc in intimitatea familiei compusa din Rapha tatal, Rapha fiul si Esther –mama – cu mirosul femeii din clasa de mijloc. Si fiecare zi care trece adauga o noua fila scrisa din romanul lui Claude, inmanata lacomului cititor, profesorul-mentor Germain. Germain isi inchipuie si se imbata cu visul ca ii este mentor lui Claude, ca il indruma in exercitarea actului de creatie, ca il invata cum se scrie literatura. “Arta ne invata frumusetea lucrurilor” “Cititorul este precum sultanul din Seherezada… Daca spui o poveste frumoasa, Sultanul te iarta … Oamenii au nevoie sa li se spuna povesti frumoase … Viata fara povesti nu valoreaza nimic”. Cum se imbina realitatea cu fictiunea, cum se rezolva conflictele dintre personaje, cum se defineste conflictul personajului cu el insusi? Aceasta este una dintre cheile povestii. Fiecare dintre personajele povestii filmului, si a povestii – povestii din film, cea provocata, traita si scrisa de Claude, cea consumata in mod voyerist de catre Germain, cea experimentata de familia Artole din CASA, cea a Jeannei – sotia lui Germain – toate aceste personaje sunt manipulate dramatic de catre zambetul subtire, ironic, dispretuitor, rautacios-malefic al lui Claude. Un fel de Harold (Harold&Maude), dar un Harold rece, inuman, amoral, lipsit total de fibra sufleteasca autentica. Viata traita prin gaura cheii (adica ochiul lui Claude si pagina lui zilnica scrisa), devine pentru Germain o placere vinovata, o dependenta pe care o semnalizeaza impacientata Jeanne … « Ce cautam noi in aceasta afacere, pentru ca esti profesor, nu delicvent »
CASA este obsesia lui Claude, familia Artole este victima sa prezumtiva.
Germain chiar devine delicvent, Germain se implica in acest travaliu bolnav al romanului, Germain ii construieste scheme compozitionale lui Claude, Germain se intreaba … ce va fi? Un Bildungsroman, o satira sociala?
Ce este Claude? “O oaie neagra sau un miel ratacit”?
Si filmul incepe sa capete, de la un punct incolo, tuse de thriller frisonant. Spectatorul este cu sufletul strans, tensiunea creste, portetul lui Claude capata nuante din ce in ce mai intunecate, in timp ce raul se petrece pentru ca raul mocneste in el. Inger decazut, vampir, Claude se hraneste cu viata familiei din CASA, iar Germain-maturul-vinovat isi hraneste egoul si prostia inocentei pierdute din regurgitarile bolnave ale lui Claude. “Dumneavoastra m-ati impins la asta” este versiunea perversa a lui Claude, care este expluzat din CASA, de la masa zilnica a trairii experientelor si experimentelor manipulatorii. Creatia ii este amenintata, travaliul scrisului ii este blocat. “Calatorie spre capatul noptii” … Geniul rau, ingerul negru, insa nu adoarme niciodata si nu-si pierde speranta. Conteaza oare varsta? Raul exista predestinat in gena? Este posibil sa-ti creezi voluntar structura creatiei, confundand actul normal al experientei imaginative, cu fortarea realitatii?
Germain – victima si Claude manipulatorul, Germain parasit de sotie si Claude parasit de “familia” surogat, stau pe o banca si fileaza cu interes ferestrele luminate ale unui bloc de apartamente si se focuseaza asupra a doua femei ce se cearta intr-un balcon. Fiecare dintre cei doi are interpretarea sa prezumtiva asupra conflictului, insa concluzia edificatoare a “vanatorului” Claude este ca “Mereu voi avea mijloacele de a intra!”
Intr-o CASA!!!
Si Claude va fi langa Germain, ca sa ii povesteasca o noua intamplare!!!
“Va urma”
Extrem de sofisticat, tensionat si complex acest film. Si sunt decisa sa il revad, peste cateva zile sau peste cateva saptamani, pentru ca nu sunt sigura ca i-am gasit toate cheile.
Extraordinar de bun acest Ernst Umhauer – interpretul lui Claude Garcia, care merge umar la umar cu Fabrice Luchini, dezvoltand impreuna un joc de zile mari. Intreaga distributie este perfect selectionata, de altfel Ozon, ca si Directorul de imagine Jérôme Alméras au mai lucrat cu unii dintre ei (Kristin Scott Thomas, Fabrice Luchini), astfel incat se simte o rodare, o buna stiinta a posibilitatilor individuale si de echipa, o omogenitate benefica. Imaginea rareori staruie prin cadre mai insistente asupra figurilor actorilor, mai degraba ia aminte la interactionari, privindu-le rece si intristata, de la distanta. Si introducandu-l pe Germain, ca martor real/ireal in scenele scrise de catre Claude, regizorul François Ozon iti creaza impresia/ideea neverosimilului sau fabularii actiunii, un tertip care face spectatorul sa apese mai tare pe pedala de alarma a atentiei si analizarii.
Imi place aceasta aplecare a lui Ozon catre ecranizarea dramaturgiei valoroase… sa vedem ce mai urmeaza!
(Despre acest film, a scris şi colegul nostru, Dan).
Nota: 8.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=eegoZpxQCzc’]
