Córki dancingu (2015) – The Lure
Regia: Agnieszka Smoczynska
Distribuția: Marta Mazurek, Michalina Olszanska, Kinga Preis, Andrzej Konopka, Jakub Gierszal
Cântecul sirenelor, despre care legendele spun că este mortal, ne încântă încă de la primele secvențe ale filmului și nu m-aș fi supărat dacă el ar fi continuat tot filmul, fiind în același timp melodios și sexy, încântător și tentant. Numai că, aproape imediat după ce sirenele sunt trase la mal, perspectiva se schimbă și trecem rapid pe ritmuri de muzică disco poloneză (foarte-foarte bună!) într-un bar în care se cântă, se dansează și se face striptease. Intrăm astfel în atmosfera aiuritoare a unul film care ne pune și întrebări, ne și amuză, ne și îngrozește sau ne întristează. Un roller-coaster.
Ajunse în barul de noapte, devenite vedete de divertisment (cântă spectaculos și se dezbracă în piscine improvizată pentru a-și arăta ambele laturi, cea umană și cea reptiliană), ele se află în fața unei dileme, mai ales că Diavolul le dă mereu târcoale: cât vor sta aici, cu ce scop, cât de amabile sau violente vor fi etc. Tocmai această ambivalență (între destinul uman temporar și latura negativă dată de lumea sirenelor) le vor despărți temporar din punct de vedere moral: Srebrna (Argintia) este tentată de umanitate, așa că se îndrăgostește rapid de unul din colegii din formație, deși destinul ei ar fi crunt dacă, ulterior, el se va căsători cu altcineva; Zlota (Auria) rămâne în mediul de proveniență, alegând să rămână sirenă în ființă, mergând periodic la vânătoare de oameni.
Așadar, ele, deși foarte apropiate, sunt total diferite: una crudă, una sensibilă; una geloasă, una pe cale a se îndrăgosti; una unită cu Diavolul, cealaltă dorește să devină om. De altfel, legenda mitologică a animalului/ființei supranaturale ce dorește să fie om este laitmotivul filmului, un subiect foarte interesant, care merita mai multă seriozitate: Argintia alege să fie om, face o operație complicată, tăindu-și coada de sirenă și devenind femeie, dar succesul nu este decât de ordin medical, pentru că omenirea nu o vede altfel decât în condiția în care a cunoscut-o, cea de sirenă.
Sunt dese momentele în care filmul dă rateuri. Trecerile de la seriozitate la amuzament, de la vorbe de dragoste la muzică strigată, precum și relativa previzibilitate a scenariului, nu ne duc spre o capodoperă, deși material ar fi fost. De asemenea, pseudo-operația este un alt rateu al scenariului, pentru că în aparență este reușită, dar de fapt nu este, având în vedere consecințele. În orice caz, chiar dacă Argintia este cea care ar trebui să fie simpatică (și este!), greul filmului îl duce, desigur, personajul negativ, crud și sângeros, care este Auria.
Câteva rânduri despre muzică, o parte foarte explorată în film, acesta fiind, în esență, și un musical: are suișuri și coborâșuri, sunt melodii care plac și melodii aparent fără sens, dar ce mi-a plăcut a fost sunetul frumos și melodios al limbii poloneze, care se vede și mai bine în cele câteva cântece disco cântate la barul unde se petrece acțiunea principală. Chiar mă gândeam în timpul filmului că ar merge un chef pe o astfel de muzică, în care basul se auzea foarte bine și foarte tare, dar la un chef de oameni deschiși care s-au săturat de melodii eterne precum ”Gașca mea” și ”Ca la 20 de ani”.
”The Lure” este un film interesant de debut, o poveste muzicală în care se împletește dragostea cu ura, gelozia cu iubirea, frumusețea trupească și răutatea sufletească, omul cu animalul, nemurirea cu decăderea. Iar sirenele sunt pur și simplu frumoase!
