Clouds of Sils Maria (2014) sau despre norii ce înconjoară “eterna reîntoarcere” a lui Nietzsche

Clouds of Sils Maria (2014) – Nori peste Sils Maria

Regia: Olivier Assayas
Scenariu : Olivier Assayas
Distribuția: Juliette Binoche, Kristen Stewart, Chloë Grace Moretz

Lansat în 2014, Clouds of Sils Maria are deja un palmares impresionant printre care o nominalizare la Festivalul de film de la Cannes pentru Cel mai bun film, precum și un César pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar primit de către Kristen Stewart.

Drama spune povestea Mariei Enders, o actriță foarte cunoscută pe plan internaţional (interpretată cu naturalețe de către Juliette Binoche), invitată să joace într-o repunere în scenă a piesei care a făcut-o celebră cu două decenii în urmă – Maloja Snake, scrisă de un oarecare Wilhelm Melchior. Dacă acum 25 de ani a interpretat-o pe seducătoarea și manipulatoarea Sigrid, o tânără care îşi determină şefa, pe Helena, să se sinucidă, acum Maria primeşte rolul mai vârstnicei Helena. O starletă de la Hollywood (Chloë Grace Moretz), va fi cea care o interpretează de data aceasta pe ambițioasa și prea puțin scrupuloasa Sigrid. Însă, până a ajunge pe scenă, piesa trebuie repetată, iar în timpul repetițiilor Sigrid este înlocuită de asistenta personală a Mariei, Valentine (interpretată de o Kristen Stewart cu care cei mai mulți dintre cinefili nu sunt obișnuiți). Prin urmare, ne aflăm în mijlocul unui joc periculos, plasat chiar înainte de apariția legendarului Maloja Snake (șarpele Maloja), cel care prevestește răul, joc în care Valentine este personajul ce face notă discordantă de la lumea în care se află. Maria, în schimb, fie ea pe scenă sau în viața reală, pare să fi pierdut simțul realității și al moralei, aflându-se pe un drum periculos. Și totuși, în final, primește o ultimă portiță de scăpare. Dacă o va accepta sau nu, rămâne să fie stabilit de către audiență.

Regizorul și scenaristul filmului Olivier Assayas reia ideile filosofului Friedrich Nietzsche, despre eterna reîntoarcere care nu este un ciclu, o întoarcere în acelaşi punct, nu este o banală evidenţă naturală, nici o tristă pedeapsă morală, ci ea este o fiinţă selectivă care nu permite ca ceea ce este reactiv, nihilist şi negativ să revină la nesfârşit. Eterna reîntoarcere este “Repetiţia care selectează, Repetiţia care salvează. Minunată taină a unei repetiţii eliberatoare şi selective”. Eterna reîntoarcere este un fel de roată centrifugă, o “supremă constelaţie-a fiinţei! – de nici o vrere-atinsă, – de nici un Nu pătată, veşnic Da al fiinţei”(idei preluate din teza de doctorat a lui FLORIN-ADRIAN IORDACHE) Dacă Maria a înțeles scopul eternei reîntoarceri și l-a aplicat ca atare, nu este dezvăluit, finalul fiind unul deschis alegerii spectatorului.

Imaginea filmului, ce poartă semnătura lui Yorick Le Saux (Only Lovers Left Alive – 2013) este o combinație între peisajele mirifice ale Alpilor și prim planuri ale protagonistelor, realizând trecerea de la micro la macro, de la problema trioului la o problemă a universului, cea a fatalității. Un alt antagonism simțit în film și vibrând la fiecare cadru e cel dintre lumea europeană și cea americană, dintre intimitate și celebritate.

Seducător, lumesc și mitic în același timp, drama trioului feminin face parte din caruselul destinului care ne-a demonstrat că omul va fi urmărit în viața lumească de același eveniment până în momentul înțelegerii și trăirii lui efective, sau dintr-o eternă reîntoarcere, sperăm salvatoare.

Notă: 9/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=Zup27u6tMzY’]